Tariq Aziz, ministrul de externe din perioada regimului Saddam Hussein a fost condamnat la moarte prin spânzurare, au anunţat televiziunile locale, relatează CNN citată de NesIn şi preluată de Realitatea.net.
Singurul creştin din anturajul lui Saddam Hussein, Tarik Aziz, a fost condamnat condamnat la moarte marţi. El va fi executat prin spânzurare, după ce a fost declarat vinovat de persecutarea partidelor islamice, potrivit Sky News.
Aziz a devenit o figură politică foarte importantă în războiului din Golf din 1991, când a fost ministru de externe.
Aziz, născut în 1936, s-a predat trupelor americane în aprilie 2003, şi a fost închis la Camp Cropper. Fost ministru pentru informaţii, vicepremier şi ministru de externe sub regimul Saddam, Aziz a fost condamnat în martie 2009 la 15 ani de închisoare pentru crime împotriva umanităţii în legătură cu executarea a 42 de persoane în 1992.
În ianuarie anul acesta s-a spus că Tariq Aziz suferă de probleme serioase de sănătate, după ce ar fi fost victima unui atac cerebral, fiind tranferat la un spital din baza americană din Balad. De la început un apropiat al fostului lider irakian, Aziz a fost ministrul informaţiei, apoi vicepremier din 1979 până în 2003 şi ministru de externe între 1983 şi 1991.
În decembrie 2008, el s-a adresat Curţii Penale pentru a cere un verdict „corect” în dosarul celor „42 de comercianţi”, spunând că „nu există nicio dovadă sau mărturie” împotriva lui. „Nu există nicio dovadă cu privire la implicarea mea”, a declarat Aziz. El a fost însă condamnat în martie 2009 la 15 ani de închisoare pentru crime împotriva umanităţii în legătură cu executarea a 42 de persoane în 1992. Marţi, a primit condamnarea la moarte pentru persecutarea partidelor islamice.
El s-a predat trupelor americane la sfârşitul lunii aprilie, în 2003, şi a fost deţinut de atunci într-o închisoare americană din apropiere de Bagdad, în pofida cererilor familiei sale de eliberare pe motive medicale.
Născut în 1936 într-o familie săracă din regiune Mosul, el s-a impus rapid, datorită faptului că stăpânea foarte bine limba engleză, şi a fost avocatul neobosit al unui regim dificil.
Amator de trabucuri cubaneze şi whisky, Tarik Aziz a fost imaginea şi vocea Irakului în război, fiind însărcinat de Saddam Hussein să obţină sprijinul Occidentului pentru regimul său lansat în 1980 împotriva Iranului, considerat o teocraţie ameninţătoare în urma revoluţiei islamice.
Primit de preşedintele Ronald Reagan la Casa Albă, Aziz a fost artizanul reluării relaţiilor diplomatice dintre Washington şi Bagdad, în 1984. Ulterior, el a fost primit şi la Paris şi Moscova, care nu i-au refuzat niciodată sprijinul pentru puterea pe care el o reprezenta.
Rolul acestui bărbat scund, cu ochelari cu rame groase, s-a dovedit a fi mai dificil, chiar imposibil, după invadarea Kuwaitului de către armata irakiană, în august 1990. O greşeală strategică a lui Saddam Hussein, care rămăsese fără protecţia URSS, această decizie va marca începutul declinului Irakului.
Tarik Aziz s-a alăturat la sfârşitul anilor ’50 partidului Baas, organizaţie atunci ilegală, care lupta împotriva monarhiei susţinute de britanici, dar şi împotriva partidului comunist, foarte influent în Irak. Când Baas a ajuns la conducerea statului, în urma loviturii de stat din 1968, fostul jurnalist începe să urce în ierarhie.
În 1979, el îşi va lega definitiv soarta de cea a lui Saddam Hussein, când acesta, pe atunci vicepreşedinte, îl va înlătura pe liderul Ahmed Hassan al-Bakr şi se va instala la conducerea ţării.
Deşi nu a fost un personaj central, Aziz a fost complicele în toate acţiunile brutale ale regimului, de la eliminarea opozanţilor politici la masacrarea kurzilor şi a şiiţilor.
Aziz şi-a apărat liderul până în ultimul moment. La procesul lui Saddam, a ieşit în faţă în mai 2006 pentru a-l apăra pe „bărbatul generos şi bun, care îşi iubea poporul”.