Ţărmul Impresioniştilor, cu film, muzică şi poezie

În Normandia, pământul şi marea se joacă cu lumina, iar în prima jumătate a secolului al XIX-lea artiştii au găsit scenariul ideal pentru a experimenta noi teorii. Azi, ca şi ieri. În această vară, peste 200 de evenimente culturale reamintesc magicul moment al începutului artei moderne. Lumina a fost elementul cel mai important pentru impresionişti, modalitatea fundamentală de interpretare a naturii.

Studii de lumină, ceaţă şi apă

Vechiul port Le Havre din Normandia de Sus este locul în care Claude Monet a aprins lumina artei moderne. Artistul a imortalizat estuarul Senei, cu un soare răsărind din mare, cu două mici bărci ce ies parcă din nori, pe marea care se uneşte cu cerul. Era în 1872. Doi ani mai târziu, tabloul „Impresie. Răsărit de soare” a fost expus împreună cu alte lucrări în studioul parizian al fotografului Nadar. În 1880, Monet a hotăt să-şi încerce norocul prezentând două pânze în faţa juriului Salonului, declarând: „Nu am decât meritul de a fi pictat după natură, străduindu-mă să reproduc propriile impresii faţă de fenomene trecătoare şi schimbătoare”. Nu putem să negăm faptul că Monet se identifică cu impresionismul, pe care l-a făcut întâi cunoscut apoi celebru, dându-i, fără să vrea, definiţia prin pânza „Impresie. Răsărit de soare”. Acea operă, „mic studiu de lumină, ceaţă şi apă”, a marcat începutul unei epoci noi pentru pictură. Mişcarea impresionistă, născută în Normandia, a găsit un scenariu ideal pentru a pune în operă teoriile sale despre lumină şi culoare. Astăzi, pe piaţa artistică a expoziţiilor internaţionale, operele impresioniştilor sunt căutate din ce în ce mai mult şi atrag atenţia unui public deja cucerit de acest curent. Normandia a modelat viziunea asupra lumii. Zeci şi zeci de artişti, mai mult sau mai puţin consacraţi, sosesc pe ţărmul Franţei, în această regiune, pentru a reproduce „en plein air” preciziile vizuale ale peisajului, cu luminozitatea şi contrastele sale, cu lungile plaje şi orizonturi aprinse, ceruri însorite sau înnorate. Ei găsesc pieţe şi grădini cu bogate scene din viaţa mondenă.

În această vară, primul festival „Normandie impressioniste” etalează în lumină impresionantul patrimoniu vizual şi cultural. Festivalul, care se va derula până la sfârşitul lui septembrie, va avea loc în muzee, teatre şi parcuri. Pictura, arta contemporană, muzica, teatrul, dansul, fotografia, filmul, cărora li se adaugă nenumărate evenimente insolite, precum prânzuri la ţară, în stilul celebrului „Dejun pe iarbă” al lui Manet, vor anima principalele localităţi ale regiunii, unde la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea lucrau zeci de pictori impresionişti şi postimpresionişti, surprinzând peisajul şi natura. Expoziţiile „Muzeului Impresioniştilor” de la Giverny (deschis până în 31 octombrie) povestesc impresionismul şi postimpresionismul, de la Eugène Boudin până la Matisse, prin spectacole, filme, video-uri şi muzică.

Peste 20 de concerte sunt programate în toată zona, cu lucrări de Debussy, Fauré, Ravel. Honefleur va găzdui şi un festival de jazz.

Reînvie moda micilor cabarete atât de iubite de impresionişti. La „Muzeul Malraux” din Le Havre poate fi vizitată o splendidă expoziţie, „Degas inedit”, cu o bogată colecţie de desene şi pasteluri ale autorului, dintre care multe sunt aduse de la Muzeul d’Orsay din Paris. Din 1 octombrie va fi deschisă expoziţia „Signac. Le ports de France”, cu peste 150 de acuarele din porturile franceze, desenate de Paul Signac în 1929. La „Muzeul de Artă din Rouen” se poate admira o selecţie de opere, sub titlul „Un oraş al impresionismului”, cu picturi de Monet, Pissarro şi Gauguin realizate la Rouen, în timp ce Expoziţia de artă contemporană „Rouen Impressionée” etalează instalaţiile a şase artişti internaţionali.

Un mare concert va răsuna pe străzile din Deauville, în 9 august, cu operele simbolice ale lui Johann Sebastian Bach, Franz Liszt şi Isaac Albenitz. „Cezanne”, opera poetică, compusă de Françoise Glangloff, a fost cântată pentru prima dată la Aix-en-Provence, în 2006, odată cu închiderea expoziţiei „Paul Cézanne”. Lucrarea comportă trei mişcări, inspirate de pictorul francez, care au impresionat-o pe compozitoare: rigoarea operei picturale, admiraţia artistului pentru César Franck şi tabloul „Femei la scăldat”.

O lungă vară „en plein-air”

Pe ţărmurile Normandiei vor fi sărbătoriţi anul acesta 150 de ani de existenţă a oraşului Deauville, staţiunea balneară aristocratică, frecventată de artişti şi intelectuali, unde poposeau Eugène Delacroix, Oscar Wilde, Henri Matisse, Gustave Flaubert, pictorul englez William Turner, care a continuat tradiţia de a lucra în „plein-air” pentru a surprinde mai bine variaţiile luminii naturale, maestrul peisajelor Jean-Baptiste Camille Corot. O serie de pasteluri, uleiuri şi desene au fost inspirate de peisajele din Cotentin, partea cea mai sălbatică a regiunii, cunoscută din lucrările lui Jean-François Millet. Zeci de artişti au fost atraşi de Pont d’Aval de la Etretat, una dintre staţiunile faimoase în Franţa, pentru plajele şi falezele sale naturale, sculptate parcă în rocă, cu stâncile sale albe pictate de numeroşi artişti. La reflux se poate merge pe jos printre arcadele imense formate de roci spre plajele vecine. Locul, pictat şi de Claude Monet în 1885, este vizitat şi acum de 1,5 milioane de turişti pe an. După Courbet, şi Claude Monet a realizat peste 75 de lucrări imortalizând această faleză, în condiţii atmosferice diverse. Plaja şi stâcile de la Etretat apar atât în lucrările lui Monet, dar şi în cele ale lui Gustave Courbet şi Giovanni Boldini. La fel de des întâlnită în picturile impresioniştilor este şi catedrala gotică Notre Dame din Rouen, oraşul lui Gustave Flaubert. Monet a atins culmea estetică şi artistică a picturii „în serie”, când s-a hotărât să abordeze analiza efectelor de lumină asupra unui edificiu arhitectural, cum este cazul catedralei din Rouen, care, prin bogăţia sculpturilor şi detaliilor ei arhitectonice, putea să primească într-un fel diversele nuanţe ale luminii, absorbite de suprafaţa poroasă a pietrei. „Privind de aproape catedralele lui Monet, acestea par a fi făcute dintr-o zidărie de nedefinit, multicoloră, fărâmiţată pe pânză într-un acces de furie, în care răzbate piatra care este dură şi rezistentă sub apăsarea veacurilor”. Marcel Proust a evocat imaginea fascinantă a acestor catedrale în romanul „În căutarea timpului pierdut”. La fel, Claude Debussy a contopit piatra şi lumina cu muzica în creaţia sa „Catedrala scufundată”, care-ţi dă senzaţia impalpabilităţii formelor. „O, Rouen, tu îmi vei fi ultimul sălaş”, a fost strigătul în agonie al Ioanei d’Arc, în timp ce englezii o târau către rug. Locul exact unde se afla rugul este marcat de o cruce în beton şi metal, aflată în faţa modernei Biserici Jeanne d’Arc.

Hanurile artiştilor

La Rouen, Honfleur şi Giverny se văd şi astăzi urmele lăsate de marii maeştri. Eugène Boudin s-a născut în 1824, la Honfleur, pitorescul oraş dezvoltat în jurul unui mic port, „Vieux bassin”, construit în 1681 de către politicianul şi economistul Jean-Baptiste Colbert. Au fost inspiraţi de frumuseţea acestui loc şi olandezul Jongkind, Pissaro, Renoir, Degas, Morissot şi Cézanne, luminând şi mai mult paleta, descompunând în tuşe mici şi grăbite, de culoare luminoasă, accentuând contrastele dintre lumina solară şi umbra colorată, dar şi mentorul lui Claude Monet, Jean-Frédèric Bazille, iniţiatorul modei picturii în „plein-air”, în afara studiourilor şi atelierelor. Cercul artiştilor se reunea în Hanul „Saint Simeon”, devenit astăzi un sofisticat hotel cu restaurant, unde Boudin a pictat faimoasele ceruri care se uneau cu estuarul Senei, atât de iubit de Charles Baudelaire, poetul „Florilor răului”. Veneau aici şi Sisley, pointilistul Seurat, fovistul Duffy.

Şi astăzi, ca şi acum două secole, la Honfleur, artiştii se află în faţa şevaletului, descriind frumuseţea acestui loc, a edificiului „La Lieutenance” (reşedinţa locotenentului regelui Franţei), ce găzduieşte acum Muzeul Eugène Boudin, a vechiului port, a Bisericii Sfânta Caterina, ce datează din secolul al XV-lea, sub forma unei nave întoarse, cu clopotele sale din lemn care răsună mereu. Oraşul Honfleur, plin de case pe jumătate din lemn şi străzi pietruite, a fost cândva un important loc de pornire pentru expediţiile maritime.

Monet a ales să revină la coastele abrupte ale Normandiei, lucrând în sate mici de pescari, situate de-a lungul ţărmului, la opere precum „Casa Vameşului de la Varengeville”. Artistul demonstrează îndrăzneala de a găsi puncte de atracţie neobişnuite, precum stâncile prăpăstioase, cu vegetaţie bogată, de unde putea observa culorile schimbătoare şi luminoase ale mării şi varietatea de nuanţe ale cerului. Departe de ţărmul Normandiei, în linişte şi înconjurat de flori, s-a refugiat Monet în 1883. Faimoasa serie de „Căpiţe”, care reprezintă mai degrabă nişte forme pure, aproape imateriale, constituite doar din culoare şi lumină, este realizată aici. „Totul seamănă cu galben-auriul scenelor frumoase de seceriş. Grâul încă drept avea flăcări roz în vârf: lanul era presărat cu ţepi sclipitori de culoare roşu-aprins şi de oriunde, la nesfârşit, căpiţele răsăreau din această mare blondă, căpiţele se unduiau, păreau că se măresc peste măsură, pe o parte în flăcări, pe alta deja înnegrite, aruncând umbre care se alungeau până în depărtările cele mai nebănuite ale câmpiei”, scria Emile Zola în romanul său „Pământul”. Monet şi-a transformat domeniul într-o încântătoare grădină. Şi-a achiziţionat o bucată de pământ pentru a-şi realiza visul: o grădină cu un lac minuscul, cu apa mereu limpede, cu suprafaţa împodobită cu nuferi de diverse culori, înconjurat cu arbuşti aleşi de el, traversat de un pod japonez. Astfel, dragostea lui pentru grădinărit era în acord cu sensibilitatea lui cromatică şi picturală. Proust a descris grădina lui Monet: „Nu vechea grădină de flori, ci o grădină de culori”, dar şi poezia nuferilor. Artistul nu a obosit să picteze, de-a lungul vieţii sale, natura localităţii în care a ales să trăiască. De altfel, din 1916 îşi dedică timpul tablourilor din ciclul „Nuferi”. Viaţa sa se termină în 1926, după o jumătate de secol de când a pictat norii ce se aflau deasupra portului Le Havre, care a marcat începutul Impresionismului.

Festivalul Cinematografului American

Anul acesta Deauville, considerat oraşul eleganţei, celebrează 150 de ani de la naşterea sa. Evoluţia localităţii a fost fulgerătoare. În 1858, Ducele de Momy a decis de a construi un centru cu vile elegante, un hipodrom şi o linie feroviară care lega oraşul de Paris, pentru a atrage clientela aristocratică. Au răsărit, între 1860 şi 1864, luxoase hoteluri şi cazinouri, locul fiind frecventat atât de milionari, cât şi de prinţi şi vedete de cinema, care-şi petreceau aici celebrii „Ani nebuni”. Luxosul Grand Hotel de pe malul mării, cu stucatură albă, are un bar în care se cântă la pian muzică de caffe-concert. Un loc tipic este şi Trouville, staţiunea balneară aleasă de Napoleon al III-lea penru a-şi petrece vacanţele, îngemănată pe plajă şi separată doar de râul Touques, un oraş la fel de extravagant, cu o promenadă de lemn asemănătoare celebrei Promenade des Planches, ce se întinde de-a lungul mării, pe care sunt aliniate umbrele colorate, dar şi cabine dungate. În septembrie, zeci de staruri ale cinematografului şi sute de cinefili îşi dau întâlnire la Deauville pentru cea de-a 36-a ediţie a Festivalului Cinematografului American. Filme de lung şi scurtmetraj, evenimente mondene. Festivalul îşi propune promovarea şi difuzarea cinematografului independent prin numeroase omagii şi retrospective. De la naşterea lui, în 1975, festivalul a adunat actori şi regizori care au făcut istoria cinematografului în ultimii 30 de ani: Michael Douglas, Steven Spielberg, Clint Eastwood, Tom Hanks, Morgan Freeman, Harrison Ford (oaspete de onoare al ultimei ediţii), venit alături de Meryl Streep pentru a prezenta pelicula „Mamma Mia”. De-a lungul anilor, festivalul şi-a îmbogăţit atât temele, cât şi retrospectivele. În 1995 a fost introdusă o nouă secţiune competitivă, în 1998, o secţiune dedicată scurtmetrajelor, iar în 2004, una pentru documentare. Din 1977, în secţiunea „Omagiu” au fost premiate figurile cele mai semnificative ale cineaştilor americani. Anul trecut, recunoaşterea a fost îndreptată către Andy Garcia şi Harrison Ford. Cel mai prestigios este „Grand Prix”, care în 2009 a fost obţinut de „Mesagerul”, pelicula lui Oren Moverman despre războiul din Irak. Anul acesta, preşedintele juriului care va înmâna acest prestigios trofeu va fi actriţa Emmanuelle Beart.

Între 3 şi 12 septembrie vor fi proiectate peste 100 de pelicule, atât în sălile Centrului Internaţional, cât şi la cazinoul „Lucien Barrière” şi la cinematograful „Le Morris Club”. Un master class va prilejui întâlnirea cu marile nume ale cinematografului, dar şi cu scenarişti ai unor cunoscute seriale. Printre invitaţii de onoare ai ediţiei din acest an se remarcă poeta şi romanciera Joyce Carol Oates, care va primi, în 9 septembrie, Premiul Literar „Lucien Barrière”, acordat de juriul cu acelaşi nume, pentru volumul de „bio-ficţiune” inspirat de viaţa lui Marilyn Monroe, „Blonde”. Cartea, apărută în 2000, a fost reeditată anul acesta în colecţia „Cosmopolite” a Editurii Stock. Din domeniul cinematografului va fi omagiată actriţa Anette Bening, cunoscută din pelicule ca „Valmont”, „Mars Attacks!” sau „American Beauty”, care va prezenta, cu această ocazie, filmele „Mother and Child”, regizat de Rodrigo Garcia, şi „The Kids Are All Right” al Lisei Cholodenko, în care are rolurile principale. Regizorul californian Gregg Araki va beneficia de o retrospectivă.

Grandioasele arome

Normandia a avut întotdeauna un cult al bucuriei de a trăi şi, în special, al gastronomiei. Vă puteţi pierde de-a lungul ţărmului plin de stânci sau pe câmpiile din interior, cu cirezile lor de vaci, vă puteţi plimba şi vizita castelele şi abaţiile medievale. Între Pays d’Auge şi Calvados te farmecă atât micile orăşele, cât şi castelele şi fermele, cu nenumărate hanuri şi restaurante, de la cele mai rafinate, cum ar fi Castelul de la Thillaye, o impozantă construcţie din secolul al XVI-lea, sau Beaumesnil, până la micile abaţii în stil gotic de la Bec-Hellouin sau la cele rustice, aflate în plin câmp, cu grădină şi piscină, ca „Le Petit Coq au Champ”, „Le Manoir des Parcs”, „La Ferme de Livet” sau „Maison de Sophie”. Toate au o bucătărie creativă, în care te poţi răsfăţa, pe lângă renumitele platouri cu brânzeturi din zonă, printre care cremoasa Camembert, şi nenumăratele tipuri de salamuri, cu diverse specialită din raţă, cu foie-gras cu calvados (specialitatea zonei), cu carne de miel dezosată şi acoperită cu o crustă de nuci şi zaferano, cu viţel cu cremă de ciuperci şi mere coapte. Sau, de ce nu, cu un peşte afumat sau marinat în „Pommeau”, un amestec de calvados şi cidru. Printre deserturi, nu rataţi clătitele flambate cu sos de cidru şi din nou calvados sau un tort de rubarbă sau de mere ori de pere, cu zahăr ars şi calvados, sau supă de fragi, mousse de ciocolată şi caramel. După cum se poate vedea, calvadosul nu lipseşte din niciun preparat, fiind băutura specifică zonei.

De-a lungul ţărmului o simplă oprire la nenumăratele bistrouri, în care, pe lângă un pahar de vin, puteţi degusta scoici sau fructe de mare, stridii, homar şi „sole dieppoise” (calcan în sos de smântână şi midii) sau renumitele „capezante”. Normanzii sunt vestiţi pentru mesele abundente. Între aperitiv şi felul principal are loc tradiţionala „trou normande”, pauza normandă, în care se bea calvados. Plini de umor, francezii se întreabă dacă „trou normande” a inventat calvadosul sau calvadosul a inventat vestita „pauză normandă”.