Cotidianul: Credeți că filmul poate schimba percepția publicului despre Sergiu Celibidache, dincolo de mitul dirijorului sever?
Nu acesta a fost obiectivul filmului. Dar, inevitabil, filmul îl va face pe Celibidache mai uman. Veți descoperi un om plin de geniu și de strălucire, care se lupta cu proprii demoni. Lupta lui este reală și ne oglindește propriile lupte.
Povestea vorbește și despre ego, trăirea muzicii, ritm, dar și despre tăcere. Cum ați prins aceste stări cameleonice în film?
Este un balet complet între toate acestea. Există o dinamică unică între sunet și imagine, muzica devenind un personaj în sine. Ne jucăm și cu subconștientul spectatorului, creând o nevoie printr-un acord în septimă, amplificat de niște sunete naturale (păsări, vânt etc.), iar rezultatul se arată prin următoarea piesă muzicală, câteva bătăi de metronom mai târziu. Compozitorii Kathryn și Kin Kluge au jucat un rol esențial în această adăugire subliminală a coloanei sonore. Am reușit să unim toate disonanțele printr-o expansiune muzicală naturală. Astfel, rezultatul este destinat a fi trăit de spectator, departe de orice așteptare sau stare a egoului.
Ați folosit arhive personale? Cum ați ales muzica filmului?
Trebuie clarificat mai întâi faptul că atunci când tatăl meu se referea la sunet, o făcea cu speranța că acest sunet ar putea deveni muzică în timp. Un act de creație are loc în momentul în care se întâmplă în prezent, aici și acum, fie că este vorba de un „spectacol live” în cazul unui concert sau de un moment care urmează să fie surprins de camerele de filmat, atunci când este vorba de transpunerea unor scene în realitate. În cazul nostru, corelarea arhivelor existente, a elementelor prezente (scena care se întâmplă atunci) și a dinamicii viitoare, puse laolaltă în etapa de editare, este cea care influențează conștiința spectatorului. Prin experiențe diverse (vizuale și sonore), spectatorul este manipulat blând și transpus în altă realitate. Astfel, a experimenta un concert live față de a descoperi un film nou cu „scene înghețate” – odinioară vii, reînviate prin emoția actorilor filtrată prin camere – sunt două experiențe foarte distincte în sine.
Citește și: INTERVIU „Cravata galbenă este acel dor de țară sfâșietor” – Serge Celibidachi
Coloanele sonore alese vin în momente specifice pentru a ilustra, a susține, dar uneori și pentru a contrazice lumea interioară pe care Sergiu Celibidache o trăiește în acel moment. Paleta muzicală a trebuit să fie foarte amplă, uneori neașteptată, dar mereu susținând povestea într-un mod foarte dinamic. Muzica trebuie trăită, nu analizată. Filmul e mai aproape de știință: capturezi un moment și îl pui într-un sistem de producție. Încă o dată, muzica a fost aleasă pentru a reflecta interiorul lui Sergiu Celibidache – uneori susținând, alteori contrazicând starea lui.
„Nu tolera mediocritatea sau lucrurile făcute pe jumătate”
Muzicienii uneori se plângeau de severitatea lui Sergiu Celibidache. Era la fel și acasă?
Era la fel de sever acasă ca și cu orchestrele. Nu tolera mediocritatea sau lucrurile făcute pe jumătate. Dacă trebuia să faci ceva – de exemplu, să uzi plantele – se aștepta de la tine să o faci perfect. La fel și cu orchestra, deviza era „ascultă sunetul și alătură-te”. Cu tot trupul și sufletul! Dincolo de severitate, se dezvăluiau foarte repede generozitatea și dragostea sa pentru muzică și pentru viață. Era cea mai sinceră și mai iubitoare persoană pe care ai fi putut-o, vreodată, întâlni.
Ce v-a impresionat cel mai mult la felul său de a înțelege muzica?
Nu există nimic de înțeles în felul său de a face muzică. Dimpotrivă, muzica trebuie trăită liber. Cu cât ne gândim mai mult la ea, cu atât ne apropiem mai puțin de ea. Cred că filmul este mai aproape de știință decât de artă într-un fel. Momentul unic pe care îl trăim primul este cel care este filmat. Acel moment este unic: momentul trăit, capturat, apoi construit în ansamblu. Doar ulterior, trebuie pus în mișcare în structura de ansamblu, împreună cu toate celelalte elemente cruciale necesare procesului. Așadar, produsul final apare după un proces cu totul diferit. Dar ceea ce am învățat din abordarea sa muzicală este să încerc să maximizez ce e mai bun din toate elementele care participă la crearea unui moment sau a unei scene. Să iau și să extrag ce e mai bun din fiecare persoană implicată și să redirecționez această energie către momentul specific al filmării – ca un catalizator pozitiv, dacă vreți.
„Este filmul soției mele, Adela”
Adela Vrînceanu Celibidache, soția dumneavoastră, a avut un rol esențial în acest proiect…
Datorită soției mele, acest filmul există. Alături de echipa ei, Adela a strâns tot bugetul. A avut încredere în mine că voi face acest film despre tatăl meu. Oamenii cred că spun asta pentru a fi amabil sau politicos, dar realitatea este că – și o voi repeta și aici pentru oricine ar putea avea îndoieli! – acest film nu ar exista fără implicarea extraordinară, fără eforturile neobosite și dedicarea ei fără margini. Astăzi, fără Adela lângă mine și în ipostaza de producător principal al acestui film, aș scrie în continuare la un scenariu foarte bun pentru sertar. Nimic mai mult! ⹂Cravata galbenă″ este filmul Adelei, înainte de a fi al meu sau al oricui altcuiva. Aceasta este ordinea corectă.
Este „Cravata galbenă” un film pentru publicul larg? Ce urmează?
Acest film nu este doar pentru cunoscători. Este o poveste universală, despre oameni, familie, țară, destin. Este, într-adevăr, un film pentru un public mai larg decât cel elitist la care oamenii s-ar fi putut aștepta la început. Este vorba despre o poveste universală care ne va umple inima, fie că suntem români sau nu. Acum, am multe vise în față. În propria mea căutare umilă a adevărului și țintind din nou spre o anumită universalitate, am început să scriu și să structurez un film despre Brâncuși, fiind fascinat de sculpturile sale și de viața sa încă din adolescența mea la Paris. Încă un film cu buget mare. O altă provocare, cu speranța că industria cinematografică va înțelege, în sfârșit, ce căutăm.
CV
„Grădina lui Celibidache” – un alt film despre tatăl său
Nume: Serge Ioan Celebidachi
Data și locul nașterii: 19 iunie 1968, Paris, Franța
Studii și cariera:
- Absolvent al Universității de Teatru și Artă Dramatică din Indiana, Bloomington (SUA)
- Master în regie de film, London International Film School (Marea Britanie)
Experiența profesională: Scenarist și regizor
- Regizor al documentarului „Grădina lui Celibidache” (1998), un portret dedicat tatălui său, dirijorul Sergiu Celibidache
- Debut în lungmetraj cu filmul „Octav” (2017), o coproducție România – Marea Britanie, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei. În distribuție: Marcel Iureș, Victor Rebengiuc. Producător: Adela Vrînceanu Celebidachi
Locuiește în: București.
Vizionez pe youtube, aproape zilnic, Bolero de Ravel dirijat de Celibidache, magie si incantare, fericire pt suflet. Multumim, maestre, acolo intr-o lume mai buna.