Dirijorul, compozitorul şi specialistul în aranjamente muzicale, de renume mondial, Alessio Vlad, a devenit recent directorul artistic al Operei din Roma.
Este fiul nu mai puţin celebrului compozitor şi pianist de origine română Roman Vlad, autorul a numeroase creaţii de muzică clasică, muzică pentru balet şi coloane sonore pentru film.
Roman Vlad, care va împlini anul acesta 92 de ani, s-a născut în 1919, la Cernăuţi, a urmat cursurile Conservatorului din Iaşi, cu Titus Tarnawski şi Liviu Russu, plecând apoi, în 1938, la Roma pentru a studia la Universitatea de acolo şi după aceea la Accademia Nazionale di Santa Cecilia. În 1951 a devenit cetăţean italian.
Roman Vlad, premiat pentru muzica sa de film
În 1942 primise deja „Premiul Enescu” pentru compoziţia „Sinfonietta”. A compus coloana sonoră a peste 20 de filme, în 1950 fiind răsplătit cu premiul „Nastro d’Argento” pentru partiturile sale cinematografice, printre care se numără „Frumuseţea diavolului”, de René Clair (1949), „Ultimele zile ale Pompeiului” şi „Destine de femei”, ale lui Marcello Pagliero (1951, respectiv 1953), „Julieta şi Romeo” de Renato Castellani (1953), „Kean” de Vittorio Gassman (1956), „O viaţă” de Alexandre Astruc (1958), „Viaţa lui Leonardo da Vinci” de Renato Castellani (1971), „Tânărul Toscanini” de Zeffirelli (1988), „Verdi” de Renato Castellani (1982)… A fost director al „Academiei Filarmonice din Roma”, director artistic al Teatrului „Scala” din Milano, preşedinte al „Societăţii Italiene pentru Muzică Contemporană” şi consultant muzical al Radioului Naţional şi al RAI 3, membru al Consiliului Director al Academiei „Santa Cecilia”, consultant artistic pentru festivalurile de la Ravenna şi Spoleto, autor a numeroase cărţi de muzicologie. A susţinut cursuri şi conferinţe în Europa, SUA şi Japonia.
Pe parcursul lungii sale cariere a fost răsplătit cu numeroase recunoaşteri oficiale printre care: Commandeur des Art et des Lettres al Académie des Arts et des Lettres în Franţa, Doctor Honoris Causa al National University of Ireland (1974), membru al Koninlijke Academie voor Wetenschappen, Letteren en SchoneKunsten din Belgia.
Interiorul Operei din Roma
Alessio Vlad, născut la Roma, şi-a început studiile de Compoziţie la Conservatorul „Santa Cecilia”, specializându-se apoi în dirijat cu Franco Ferrara, Sergiu Celibidache şi Bruno Campanella. Mai târziu a studiat cu Leonard Bernstein, al cărui asistent a fost în numeroase producţii cu cele mai mari orchestre din lume. S-a distins ca dirijor asistent la Festivalul de la Spoleto şi la Teatrul de Operă din Roma, conducând şi Workshopul Internaţional de Artă de la Montepulciano, la invitaţia lui Werner Henze. A colaborat cu orchestrele din Bologna, Palermo, cu „Toscanini” Orchestra, Sicilian Symphony Orchestra, Orchestra RAI, în Italia, şi cu Schleswig-Holstein Philarmonie, Philarmonie der Nationen, Dresden Philarmonie, Weimar Staatskapelle. Înregistrările sale cuprind piese de Puccini, Catalani, Pergolesi şi Vivaldi. În calitate de compozitor, a semnat muzică pentru teatru şi cinema, lucrând alături de regizori ca Bernardo Bertolucci („Besieged/ Asediul”, câştigător în 1999 al „Golden Globe” pentru cea mai bună coloană sonoră italiană), Franco Zeffirelli („Şase personaje în căutarea unui autor”, „Sparrow: Storia di una capinera /Povestea unei pitulice”, „Jane Eyre”, „Ceai cu Mussolini”, „Callas Forever”), şi Giorgio Ferrara („Tosca şi alte două”). După 1991 a fost director artistic al Festivalului „Ravenna – City of Music”, unde a format o orchestră de tineret împreună cu Frank Peter Zimmerman, Katia şi Mariella Labeque, Misha Maisky, Aldo Ciccolini, Michele Campanella şi mulţi alţii. A fost, de asemenea, director artistic al Teatrului „Donizetti” din Bergamo şi al Teatrului „Carlo Felice” din Genova, al „Teatro delle Muse” din Ancona şi al Teatrului „San Carlo” din Neapole.
Opera din Roma se prezintă
Alessio Vlad, Riccardo Muti, primarul Gianni Alemanno şi superintendentul Operei Catello de Nartino
Inaugurată la Teatro Constanzi, în 1880, cu 2.293 de locuri, Opera din Roma a avut prima premieră în 1890 cu „Cavalleria rusticana”, urmând „Tosca”, „La Fanciulla del West”, „Il trittico”. În 1926 devine proprietar Primăria Romei, care transformă profund arhitectura clădirii. Are loc o a doua inaugurare cu „Nerone” de Boito. În 1946, „Teatro Reale” devine teatru de Operă. În dificultate de mai mulţi ani, Opera din Roma îşi întinde aripile în această stagiune şi datorită mecenatului, care a contribuit cu 3,5 milioane de euro la refacerea ei. Totodată, împreună cu Primăria Romei, este pe cale de a construi o sală mai modernă, cu 3.000 de locuri şi cu aparatură tehnică de ultimă oră. După „Moise şi faraonul” de Rossini şi „Vedere de pe pod” de Bolcom, sunt aşteptate cu nerăbdare „Nabucco”, dirijat de Riccardo Muti, în martie (să sperăm că sănătatea îi va permite, după ce, în 4 februarie, a leşinat în timpul repetiţiilor cu Orchestra Simfonică la Chicago), şi noua producţie cu „Bătălia de la Legnano”, de Verdi, în mai.
„Moise şi faraonul” este o operă dificil de montat, mai ales în condiţii de constrângeri bugetare. „A fost o provocare pe care Opera din Roma a dus-o la capăt cu strălucire”, explica Alessio Vlad într-un interviu acordat lui Richard Martet. Prezenţa lui Riccardo Muti la pupitru a insuflat o extraordinară forţă vitală încă de la începutul repetiţiilor. Alessio Vlad o compară cu influenţa pe care Herbert von Karajan a avut-o asupra Operei „Metropolitan” din New York în anii ’60, când a dirijat „Inelul Nibelungilor”, atmosferă descrisă în „Memorii” de celebrul muzician şi manager de operă Rudolf Bing. Muti a fost atent la toate detaliile spectacolului, nu numai pe plan muzical. El s-a înscris în tradiţia marilor dirijori italieni, al căror urmaş este prin studiile făcute cu Antonio Votto, el însuşi elev al lui Toscanini, pe care noul director artistic al Operei din Roma doreşte s-o reinstaureze. O tradiţie care îl consideră pe şeful orchestrei adevăratul responsabil artistic al unei producţii.
După preluarea funcţiei, Alessio Vlad, în acord cu Riccardo Muti, şi-a propus să reafirme maniera specific italiană de a face operă, prin reacţie la gustul central-european care s-a generalizat în zilele noastre. Nu este vorba numai de o problemă estetică, dar şi de o formă de artizanat. „Nu vorbesc despre o întoarcere la pânzele pictate ale secolului al XIX-lea, nici de o revenire la formulele trecutului”, afirmă Alessio Vlad. „Luchino Visconti, Giorgio Strehler, Luca Ronconi, pentru a nu-i cita decât pe ei, au semnat spectacole de o modernitate stupefiantă, dar întotdeauna cu acea manieră de a reinterpreta un text sau o muzică fără a o trăda. Acelaşi lucru se întâlneşte în teatru sau în cinema.”
Vlad a trebuit să construiască repertoriul actualei stagiuni în numai câteva luni. Interesat de mai mulţi ani de creaţia lirică americană, mai ales de obiceiul de a transforma mari succese literare în opere lirice, ca în cazul producţiilor „Un tramavai numit dorinţă” sau „Dead Man Walking”, el a ales „Vedere de pe pod” de William Bolcom, considerând că lucrarea convine Operei din Roma, unde nu este uşor să prezinţi repertoriul contemporan. În plus, piesa omonimă a lui Arthur Miller a triumfat peste tot în anii ’50, în Italia fiind pusă în scenă de Luchino Visconti. Personajele principale sunt italieni din New York, muzica se ascultă cu uşurinţă, iar lucrarea are un enorm impact teatral.
Moise şi faraonul
Celelalte producţii ale stagiunii, „Nabucco” şi „Bătălia de la Legnano”, se leagă de aniversarea a 150 de ani de la Unirea Italiei, celebrul „Risorgimento” (Renaştere).
Corul final din „Moise şi faraonul” se înscrie deja într-o formă de pre-Risorgimento, Rossini fiind foarte legat de idealurile libertăţii. „Nabucco”, cu faimosul său „Cor al sclavilor”, este titlul care vine spontan în minte când se vorbeşte despre Risorgimento în muzică. Cea mai patriotică dintre operele lui Verdi rămâne „Bătălia de la Legnano”, pe care, în 1961, „Scala” din Milano a programat-o pentru deschiderea stagiunii, cu ocazia Centenarului Uniunii Italiene. La Opera din Roma, această alegere se impune cu atât mai mult cu cât opera a fost prezentată aici pentru prima dată la 27 ianuarie 1849, cu 13 zile înaintea proclamării Republicii Romane.
Noul director al Operei din Roma, Alessio Vlad, recunoaşte că a avut şansă în construirea rapidă a repertoriului, mai ales în ceea ce priveşte dirijorii, care s-au dovedit liberi la datele programate de teatru, deşi, fiind vorba despre James Conlon, Fabio Luisi sau Pinchas Steinberg, acest lucru se întâmplă destul de rar. Deşi mulţi dintre ei îi sunt prieteni, noul director recunoaşte că factorul decisiv în acceptarea propunerilor de către aceşti muzicieni care dirijează numai marile orchestre ale lumii a fost calitatea orchestrei Operei din Roma, calitate datorată şi lui Riccardo Muti, care dirijează aici, în fiecare stagiune, două opere şi câteva concerte.
În ceea ce priveşte cântăreţii, Opera a organizat un mare număr de audiţii. „Evident, spune Alessio Vlad, nu toate numele sunt noi. Nu poţi pune în scenă «Electra» cu tineri”. Norocul pare să-l fi ajutat şi în privinţa soliştilor, dat fiind că în „Nabucco” va cânta Leo Nucci, iar Patrizia Ciofi şi Ramon Vargas vor fi la Roma pentru „Boema”.
Alessio Vlad, James Conlon şi Placido Domingo
Noul repertoriu al sezonului de vară de la Termele lui Caracalla (inaugurate în 1937, cu „Lucia de Lammermoor” de Gaetano Donizetti) nu a fost încă anunţat. „Având în vedere puţinul timp de care am dispus, m-am concentrat în primul rând asupra spectacolelor din interiorul Operei care cuprind, în afara creaţiilor lirice, balete şi concerte. La Termele lui Caracalla, publicul nu este acelaşi, e mult mai popular şi numără numeroşi turişti. Fatalmente, reluăm „Aida”, „Carmen…”, „Tosca”… El se gândeşte însă şi la programe mai sofisticate, cum ar fi „Julius Caesar” de Haendel sau „Poliuto” de Donizetti. Acustica spaţiului nu încurajează însă asemenea spectacole, iar în viitorul foarte apropiat nu se întrevede posibilitatea de a rezolva această problemă.
Noua formulă de program a Operei din Roma îşi arată deja rezultatele în numărul spectatorilor. Iar viitorul se prezintă în culori luminoase, graţie faptului că întreaga echipă pare să funcţioneze perfect. „Astăzi se respiră în acest teatru un parfum de armonie”, mărturiseşte Alessio Vlad.
