Tătaru a calculat când intrăm pe panta descendentă

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, se aşteaptă la o lună grea ca urmare a deschiderii şcolii şi a alegerilor parlamentare.

Potrivit acestuia, abia de la jumătatea lunii octombrie s-ar putea înregistra o scădere a cazurilor.

„Este o lună de încercare, este o lună grea şi dacă noi toţi vom fi parteneri pentru a respecta regulile, atunci cred că la jumătatea lunii octombrie ne putem gândi la o pantă descendentă. Până atunci nu ne rămâne decât să gestionăm creşterea care noi credem că va fi mai mică în această perioadă. O creştere asumată odată cu deschiderea anului şcolar şi campania electorală”, a declarat la TVR ministrul Sănătății.

Nelu Tătaru a spus că s-au prevăzut protocoale pentru situația în care apar cazuri de infectare în rândul copiilor.

„În momentul în care avem într-o clasă un copil cu infecţie cu SARS-CoV-2, atunci acel copil merge către unitatea spitalicească, iar ceilalţi sunt în carantină la domiciliu şi clasa se închide 14 zile. În condiţiile în care avem trei copii în trei clase diferite, aceştia merg către unităţile medicale iar ceilalţi merg în carantină la domiciliu pentru 14 zile şi şcoala se închide”, a precizat Nelu Tătaru.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

16 Comentarii

  1. Bai nebunilor, ati spus ca in iunie, apoi iulie, apoi august, apoi septambrie! Mai aveti de torturat psihic cetatenii acestei natiuni!? Si va urlati tot la cetateni ca vor intra spitalele in ocupare totala incat, medicii sunt nevoiti sa decida cine moare si cine traieste! Bai tacanitilor, voi sunteti primii care imbolnaviti psihic aceasta natiune prin mentinerea terorii si fricii! Bai Tataru-le, tu la ce ai fost numit ministru al sanatatii, pentru a teroriza si infricosa imbolnavind cetatenii, sau, pentru diferite reforme pozitive pentru mentinerea sanatatii si vitalitatii acestei natiuni?!

  2. In Aprilie, urma o luna critica, in mai veneau doua saptamani decisive, in iunie vorbea despre cateva saptamani hotaratoare, in iulie arunca totul pe pesede pentru vid legislativ, in august astepta rezultatele masurilor bune luate de el, in septembrie, urmeaza o luna grea …
    Panta ascendenta, panta descendenta, platou, dar e in scadere, zimtisori, dar e platou … aste vede oricine din presa … care e rolul ministrului ?

  3. deci, ca sa scapam de trendul asta mai devreme, BOICTOTATI INCEPEREA SCOLILOR SI ALEGERILE …si trendul va fi in scadere incepand de AZI, nu peste 1 LUNA……cand incepe valul N …ce credeti ??? din OCTOMBRIE, peste 1 luna, ne baga iar in stare de urgenta, ca incepe sezonul estival al gripei sezoniere mascate ca si covid-19 din 2020 .

  4. de ce faceti alegeri? daca este adevarat ce spui atunci este crima cu premeditare, daca este doar o metoda de a tine oamenii in casa atunci este o escrocherie, cum o dai tot nu-i in regula…

    in al doilea rand cum de nu s-au imbolnavit, n-au transmis toata vara copiii COVID cand au fost in comunitati, vacanta cu parintii, cand au iesit la joaca sau adolescentii la un suc/terasa?

    cum de nu te-ai imbolnavit umbland prin toata tara si intrand in contact cu multi fie la un pahar in biroul lui Orban, fie acolo unde nu s-au facut inregistrari?

    Ti-ai tinut copilul in ”lanturi”, el de ce nu a devenit vector de contaminare pt tine?

  5. Tatara mai bine sa ne spuna cand vine Gingis Han….si arabu sa-si ia camila cu doua valuri de covid si sa plece amandoi unde a intarcat tataru iapa.

  6. La 20 de infectari pe zi a inchis scolile si restaurantele si a impus stare de urgenta cu armata pe strazi. La 1500 de infectari pe zi a deschis restaurantele iar acum vrea sa deschida si scolile.
    De cand a pus conducere militara la DSP Bucuresti, capitala are cel mai mare numar de infectari din tara.

  7. Cand il vad cum pune mana pe masca si si-o potriveste mai bine, in timp ce vorbeste despre masuri de preventie anticovid, imi dau seama ca asta nu e medic.

  8. Nici tataru nu e zdravăn dar vine arahat peste el și va zice c6a de mâine va fi și mai rău…că ce bine a fost până ieri..

  9. Nelus Camelus Bactrianus,stapanul cocoaselor statistice,in lupta cu COVID 19-20-21

  10. Eminenta cenusie a guvernului meu in probleme de sanatate atinge in mod repetat masca pe partea externa, ca si orban, ca si Iohannis in timp ce vorbeste Romanilor despre cum sa ne ferim de Covid !!!

  11. Când scad veniturile firmelor PNL pornește sperietoare cu covizi. Mai umflă puțin numerele să crească vânzările de măști să fie în grafic.

  12. Ce încredere putem sa avem în calcule dacă acestea nu țin seama de rigorile Statisticii? Se pare ca nici calculele procentuale nu sunt familiare ministrului.

  13. Nu prindeti esentialul…Orice copil va merge DIRECT spre Unitatea Spitalieasca,nu mai revine acasa.Va avea rupta orice legaturi cu familia.Orice parinte care vrea sa-si ia odrasla/odraslele acasa se va alege cu dosar penal pentru ,,zadarnicia combaterii bolilor,,Partea nasoala e ca orice pusti care are ,,o banala gripa sezoniera,,dupa vorbele unuia,cu tuse,febra,expectoratie..va ajunge direct in spital pentru ,,binele,,lui,si pana dureaza pana i se face testul covid are toate sansele chiar sa-l ieie pe bune.Astia mai mici de ani vor iesi traumatizati psihic dupa o asemenea experenta.Ma rog ,nea Tataru doar a ,,calculat,,cand intram pe panta descedenta..E doar o crestere ,,asumata,,odata cu deshiderea scolilor si campania electorala.Grupul de Comunicare Strategica isi pot freca mainile de multumire.

  14. Sa vedem ce calcule va mai face Tataru dupa ce se vor umple sectiile terapie intensiva cu copii …

  15. Toate gripele sezoniere si toate răcelile vor îngroșa statistica COVID … 99% asintomatici „cum este definită eroarea de test ? ” Răspuns asintomatic asta este …nu am auzit nicio televiziune să vorbească despre cazul CFR Cluj ….. Când peste noapte 10 jucători erau bolnavi iar noaptea următoare erau toți sănătoși (gata sa joace finala pentru a fi campioană ) nu am auzit o anchetă ,nu am auzit o întrebare a ziariștilor asa ca si in cazul celui lovit de ministru care mergea pe contra sens … Nu stim nimic de ce a avut omul cine a fost etc ….

  16. n-ai inteles esenta, erau fosnitori multi pe care ii puteau obtine doar daca ”inchideau tara”, stare de urgenta/alerta…dovada este Curtea de Conturi, nepotul lui Kennedy, dar din nefericire si Basescu are dreptate cand spune ca puteau fabrica masti, dar se subintelege ca de fapt din asa zisele contracte au fost pierderi pt Romania si castiguri pt PNL/Iohannis, nu vom sti niciodata care a fost comisionul si nici destinatarul pt ca OMERTA este mare, iar Dumnezeu este prea departe ca Romania/poporul roman echivalentul unui atom in comparatie cu Universul, Nu merita atentie divina, asa ca S….ana joaca linistit inca mult timp…Doar versetul din Psalmul 138 ii va duce pe calea ”lor”. deja privind presa si wiki am constatat cat de scurta este viata unora care se infoiae sper exemplu in cazul lui Dan Diaconescu cat si a lui Nastase, ei sunt in viata, dar denuntatorii lor s-au ramanad fosnitorii urmasilor, dar nu se stie pana cand…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.