Poliţiştii Brigăzii Rutiere Bucureşti au organizat, în 15-16 martie, o acţiune pentru verificarea legalităţii efectuării transportului public de persoane în regim taxi şi a transportului în regim de închiriere cu şofer prin intermediul aplicaţiilor electronice, în urma căreia au fost verificate 110 autoturisme, fiind aplicate 64 de sancţiuni contravenţionale, iar în cazul a patru şoferi Uber le-au fost suspendate maşinile pentru şase luni.
Conform Brigăzii Rutiere, s-a urmărit eliminarea activităţilor ilicite în domeniul taximetriei/transportului în regim de închiriere, verificarea deţinerii documentelor de transport de persoane în regim taxi/închiriere, verificarea stării tehnice, reducerea numărului de accidente rutiere şi impunerea respectării normelor legale care reglementează activitatea de transport public de persoane.
Au fost verificate peste 110 de autoturisme şi au fost aplicate 64 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 45.000 de lei, pentru abateri de la normele legale care reglementează circulaţia pe drumurile publice şi activitatea de transport public de persoane în regim de taxi/închiriere.
Totodată, au fost identificaţi 4 conducători de autoturisme care efectuau transport public de persoane în regim de închiriere prin intermediul aplicaţiei Uber fără a deţine copie conformă valabilă şi 2 conducători auto taxi fără autorizaţie taxi, în aceste situaţii dispunându-se măsura complementară a suspendării dreptului de utilizare a vehiculului pentru o perioadă de 6 luni, prin reţinerea certificatului de înmatriculare şi plăcuţelor cu numărul de înmatriculare.
Circulația rutieră va fi restricționată în București, pe mai multe străzi, unde vor avea loc mai multe evenimente cultural-artistice, precum și un marș festiv și o ceremonie prilejuită de ‘Ziua Imnului Național al României’. Pe 28 iulie se va desfășura […]
Un adolescent în vârstă de 17 ani, elev la un liceu din Slatina, a ajuns la spital vineri, după ce a fost lovit de un adversar în timpul unui meci de fotbal disputat în curtea unui cămin al Facultăţii de Drept Craiova. […]
Potrivit polițiștilor, focul a fost pus intenționat, autoturismul șefului Biroului Judiciar, fiind distrus în proporție de 30%. […]
2 Comentarii
Cumnatul meu are voie sa ma ia pe mine si pe socrii cu masina in vizita la sora mea ?…politia romana ii da amenda ca ne ia in masina ? Politia romana vrea sa mergem in vizita la sora mea pe jos ?…
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
Cumnatul meu are voie sa ma ia pe mine si pe socrii cu masina in vizita la sora mea ?…politia romana ii da amenda ca ne ia in masina ? Politia romana vrea sa mergem in vizita la sora mea pe jos ?…
Mersul pe jos face piciorul frumos.poti călători in popagaj?