Taximetriştii, verificaţi de poliţişti şi de specialiştii RAR

Taximetriştii sunt verificaţi de poliţişti şi de specialiştii Registrului Român Auto (RAR), în cadrul unei acţiuni la nivel naţional de control tehnic în trafic, într-o zi fiind aplicate peste 2.000 de contravenţii, informează, sâmbătă, Poliţia Română. În 7 aprilie, Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), împreună cu specialişti ai Registrului Auto […]

De cotidianul.ro - Autor
Taximetriştii, verificaţi de poliţişti şi de specialiştii RAR

Taximetriştii sunt verificaţi de poliţişti şi de specialiştii Registrului Român Auto (RAR), în cadrul unei acţiuni la nivel naţional de control tehnic în trafic, într-o zi fiind aplicate peste 2.000 de contravenţii, informează, sâmbătă, Poliţia Română. În 7 aprilie, Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), împreună cu specialişti ai Registrului Auto […]

Taximetriştii sunt verificaţi de poliţişti şi de specialiştii Registrului Român Auto (RAR), în cadrul unei acţiuni la nivel naţional de control tehnic în trafic, într-o zi fiind aplicate peste 2.000 de contravenţii, informează, sâmbătă, Poliţia Română.

În 7 aprilie, Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), împreună cu specialişti ai Registrului Auto Român, au organizat o acţiune la nivel naţional de control tehnic în trafic în ce priveşte transportul de persoane în regim de taxi, operaţiune care are ca scop verificarea respectării normelor legale care reglementează această activitate, depistarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie, precum şi sancţionarea celor care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare şi calitatea serviciilor.

De asemenea, echipele de control au urmărit diminuarea concurenţei neloiale, verificarea stării tehnice a autovehiculelor destinate transportului de persoane în regim de taxi, verificarea efectuării în termen a inspecţiei tehnice periodice, verificarea funcţionării corecte a aparatelor de taxat şi reducerea victimizării prin accidente rutiere.

În urma verificării de către poliţişti, împreună cu specialiştii Regiei Autonome – Registrul Auto Român, a 6.095 de autovehicule destinate transportului de persoane în regim de taxi, au fost aplicate 2.083 sancţiuni contravenţionale.

Din totalul sancţiunilor, 261 au fost aplicate în conformitate cu prevederile Legii 38/2003 privind transportul de persoane în regim de taxi, 1.819 pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice şi 3 în conformitate cu prevederile Legii 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Pentru comiterea unor fapte ce atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 20 permise de conducere, iar pentru defecţiuni tehnice sau dotări suplimentare au fost retrase 172 de certificate de înmatriculare.

În cadrul acţiunii au fost identificaţi 17 conducători de autovehicule care efectuau ilegal transport de persoane. Aceştia au fost sancţionaţi contravenţional şi s-a dispus suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculelor prin reţinerea certificatelor de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare.

Totodată, poliţiştii au constatat 13 infracţiuni la regimul circulaţiei, comise de taximetrişti.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.