Primăria Municipiului București, prin Teatrul Nottara, anunță turneul pe care îl organizează în Republica Moldova, în perioada 6 – 10 decembrie a.c.. Acesta va avea loc la Bălți și la Cahul, ca parte a proiectului 100 de ani împreună – Centenarul Marii Uniri, ce presupune și un schimb cultural între teatrul nostru și teatrele din cele două orașe moldovene. Evenimentul este realizat la propunerea și cu sprijinul financiar al Institutului Cultural Român, după cum urmează:
Teatrul Muzical-Dramatic Bogdan Petriceicu Hasdeu, Cahul
8 decembrie, ora 11.00: Treptele Unirii, scenariul Emil Boroghină, regia Alexandru Mâzgăreanu, scenografia şi conceptul video Dan Adrian Ionescu, cu Emil Boroghină (coproducție a Teatrului Nottara și a Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova).

Teatrul Naţional Vasile Alecsandri, Bălţi
9 decembrie, ora 11.00: Vlaicu Vodă de Alexandru Davila şi Despot Vodă de Vasile Alecsandri, regia Alexandru Mâzgăreanu, scenografia Alexandra Mâzgăreanu (spectacol coupé, coproducție: Teatrul Nottara, U.N.A.T.C. I.L. Caragiale, Asociația Opera Prima).


9 decembrie, ora 17.00: Treptele Unirii, scenariul Emil Boroghină, regia Alexandru Mâzgăreanu, scenografia şi conceptul video Dan Adrian Ionescu, cu Emil Boroghină (coproducție a Teatrului Nottara și a Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova).

Intrarea la spectacole este liberă, în limita locurilor disponibile.
Obiectivul principal al proiectului 100 de ani împreună – Centenarul Marii Uniri este dezvoltarea unui dialog intercultural din ce în ce mai consistent între Bucureşti, Chişinău şi alte oraşe importante din Republica Moldova, legătură deja creată prin turneele reciproce de până acum. Punctual, Teatrul Nottara a dorit și a reușit să realizeze un program comun cu Centrul de Cultură şi Artă „Ginta Latină” din Chişinău, Teatrul Național Satiricus din Chișinău, Teatrul Naţional Vasile Alecsandri din Bălţi, Teatrul Muzical-Dramatic Bogdan Petriceicu Hasdeu din Cahul.
Ca instituţie de cultură, Teatrul Nottara și-a asumat misiunea de a face posibil un asemnea dialog intercultural și a găzduit o suită de spectacole din Republica Moldova, oferind teatrelor partenere sprijin financiar și logistic.

Spectacolele realizate în cadrul proiectului 100 de ani împreună – Centenarul Marii Uniri s-au bucurat de un real succes. În afara reprezentațiilor susținute în sediul din Bulevardul Magheru, au avut loc reprezentații în unități de învățământ din Capitală și din Județul Ilfov, iar recitalul Treptele Unirii a parcurs deja un turneu european la Paris, Bruxelles și Haga, la invitația Institutului Cultural Român, prin reprezentanțele sale din străinătate, la Viena, la invitația ICR Viena, în colaborare cu Ambasada României în Austria, precum și la Tel Aviv, la Așezământul Românesc de la Ierusalim, la invitația ICR Tel Aviv.
Recitalul, care conține fragmente din lirica populară, din poezii de la Grigore Alexandrescu, Andrei Mureşanu, Ştefan Octavian Iosif, Tudor Arghezi, Octavian Goga, Vasile Voiculescu până la Marin Sorescu sau Cezar Ivănescu, evidențiază cele mai semnificative momente ale istoriei noastre naţionale, reprezentând, în esență, trepte ale făuririi Marii Uniri şi a Statului naţional unitar român.
„De la etnogeneza românească până astăzi, trecând prin epopeea luptei pentru independență și pentru uniune, versurile poeților români aleși de Emil Boroghină reprezintă o cunună pe creștetul României eterne”, a descris academicianul Răzvan Theodorescu recitalul lui Emil Boroghină.
