Tehnologia i-a jucat feste lui Liviu Dragnea: „S-a auzit foarte prost”

Fostul lider PSD, Liviu Dragnea, a susţinut, luni, o nouă contestaţie la executarea pedepsei, el fiind audiat prin videoconferinţă la Înalta Curte de CAsație și Justiție. Audierea a fost marcată, însă, de mai multe probleme tehnice.

„Din păcate, ceea ce a spus domnul Liviu Dragnea s-a auzit foarte prost şi urmează să facă o adresă către Înalta Curte pentru a remedia acest aspect. Din păcate, nu am prea înţeles mare lucru. Dânsul a susţinut, în esenţă, asta a spus, că se află într-o detenţie nelegală”, a declarat Flavia Teodosiu, avocatul lui Dragnea.

La contestaţia de luni, apărătorii au invocat, drept temei pentru susţinerea contestaţiei, o decizie a Curţii Costituţionale.

„În 10 octombrie 2019 a apărut motivarea CCR care a statuat c la ICCJ nu a fost respectat articolul 29 din Legea 78 (pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, n.r) care prevedea ca toate completele de la fond să fie specializate”, a explicat Flavia Teodosiu.

Liviu Dragnea a fost condamnat, anul trecut, la 3 ani şi 6 luni de închisoare în dosarul angajărilor fictive. Fostul lider PSD se află încarcerat la Penitenciarul Rahova.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

5 Comentarii

  1. ii dau drumul. Tovarasii, la nevoie se cunosc.
    A ajuns Romania pe mana hotilor, curvelor si analfabetilor.

  2. Stati linistiti, nu iese de la Rahova, Iohannis are ultimul cuvânt.

  3. @Incet, incet
    Ai dreptate, dacă mă uit cine guvernează astăzi România.

  4. Că-i câr, că-i mâr! (frază;Adverbial sau substantivat se zice când cineva se încurcă în explicaţii neconvingătoare)

    Mesaj pentru postacii care ma sustine: Răcane, nu ti-e bine?/ Cine o mai face ca mine / sa stea in puscărie mult si bine

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.