Cum arată vremea în week-end

Boboteaza aduce temperaturi neaşteptate

Tradiţii de Bobotează

Tradiţionalul ger al Bobotezei va fi înlocuit anul acesta de temperaturi chiar şi de 16 grade Celsius.

Cel puţin aşa susţin meteorologii, care anunţă pentru acest sfârşit o vreme extrem de caldă.  Lucrurile se vor schimba abia de săptămâna viitoare. „De Bobotează va fi o vreme extrem de caldă, vor fi între 6 şi 16 grade, ziua, iar noaptea, între -2 şi 8 grade.”, a declarat meteorlogul de serviciu al ANM pentru Mediafax. Singura zonă cu temperaturi mai mici va fi estul Transilvaniei, acolo unde se vor înregistra -5, -6 grade Celsius. Specialiştii precizează că vremea foarte caldă va mai dura şi luni, dar de marţi, temperaturile vor mai scădea. Chiar şi aşa însă,

Tot peste norma normală se vor situa. „Treptat, începând de marţea viitoare, o să înceapă să scadă temperaturile, dar chiar şi aşa, ele vor fi, prin centru, sud, vest, un pic mai mari decât în mod normal. Poate prin partea de est să fie şi valori ceva mai apropiate de normal. Se răceşte, nu o să mai fie abateri faţă de normal de câte 10 grade aşa cum va fi în acest weekend, dar tot 3, 4 grade în plus vor fi şi în săptămâna viitoare”, a explicat meteorologul. Potrivit specialiştilor, în această perioadă, temperaturile normale ar fi între -3 şi 5 grade Celsius.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.