Un val de frig a lovit în aceste zile România, iar efectele temperaturilor extrem de scăzute pentru această perioadă a anului nu au întîrziat să se facă simţite. Pe Valea Prahovei a nins, iar în multe regiuni ale ţării s-a instalat frigul, înainte ca autorităţile să distribuie agent termic peste tot. Constănţenii nu primesc căldură deşi temperaturile nu mai depăşesc 6 grade Celsius. Din cauza sărăciei, oamenii încearcă să se încălzească asa cum pot – cu reşouri electrice, fac focul în sobe sau, dacă nu au altă soluţie, se îmbracă bine.
Pe litoral, temperaturile au ajuns până la 6 grade celsius, mult sub media obişnuită pentru această perioada a anului.Situaţia este cu atît mai grea pentru constănţeni, cu cît aici încă nu a început distribuirea căldurii către populaţie.
La Iaşi, aceeaşi situaţie.
Şi la Braşov a fost frig. Oamenii nu s-au simţit în largul lor cu cele 5 grade din termometre. Pentru octombrie, spun ei, temperatura este destul de scăzută.
Zăpada s-a asternut peste Buşteni, Cheia sau Azuga. A nins pe platoul Bucegilor şi în judeţul Braşov. În Poiană, turiştii care au venit la munte în acest weekend, s-au echipat corespunzător şi au ieşit la prima bătaie cu zapadă a sezonului de iarnă.
Frigul le-a dat de furcă şi pompierilor. Acestia au fost nevoiţi să intervină pentru a stinge mai multe incendii care au pornit de la instalatiile de încălzire din locuinte. Două persoane au fost salvate în ultimul moment şi au ajuns la spital intoxicate cu fum.Incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza coşului de fum necurăţat.Două persoane au rămas blocate într-una din camerele de la etaj. Au reuşit să spargă un geam şi să strige după ajutor.Operaţiunile de salvare au fost îngreunate de agitaţia vecinilor, care încercau să dea o mînă de ajutor.Cele două persoane, soţ şi soţie au ajuns la spital intoxicaţi cu fum.
Tot din cauza frigului, o bătrână din Focşani a încercat să se încălzească făcând focul în sobă. Coşul acesteia era, însă, înfundat, iar femeia a murit asfixiată.Pompierii au reuşit să stingă incendiul după trei ore.