Terente nu vrea la liberali-SF politic

Terente m-a chemat la el, nu voia la liberali. Înscrie-te la PSD, i-am zis, el s-a uitat cruciș la mine. Apoi m-a chemat şi primarul Barzulis că şi nevastă-sa se trezise cu alt chip tot de pe Facebook. M-a chemat şi filozoful Abstinian şi conţopistul Gore Prezan şi a trimis după mine arhiducele Von Bismark.

Arhiducele Von Bismark e ciudos, bănuitor şi clevetitor, mereu nemulţumit, ba s-a umflat caldarâmul pe din cauza pompierilor, ba trage curentul pe după colţul casei sale din pricină că primarul Bonifaciu, pardon, primarul Barzulis, lasă uşa primăriei din Agnita tot timpul deschisă.

Uite, acolo e Agnita, peste deal de mândrul nostru București. În mod evident că arhiducele Von Bismark trebuie să-mi fi furat stickul! El şi numai el!

Timp de șapte zile, de dimineaţă şi până seara, cutreier pădurile de la marginea oraşului după plante magice şi îmi exersez pasele magnetice la răscruce de vânturi, dincolo de farul genovez adus de la Sulina, acolo unde se tot învârte albatrosul imperial. M-au sunat şi nişte politicieni şi nişte ministeriali din București, nişte ofiţeri de la serviciile secrete din Moscova, nişte iezuiţi din Roma, nişte templieri din Paris, câteva gospodine din Torino, pastorul Ugbembe din Zimba, un funcţionar de la FMI din Lima şi macaronaru’ Luigi Longo din Milano, vărul unui temut barosan din Cosa Nostra, pe cuvânt dacă mint.

Aseară m-a sunat un corporatist de la Facebook, dom’le, ce te bagi unde nu-ţi fierbe oala, mi-a zis de la obraz, fir’ai tu să fii de strateg şi de hekăr şi de golan imagologic care eşti, de ce nu-mi răspunzi la emailuri, vezi că am o treabă cu tine, secretă. Ei na, secretă! L-am lăsat cum era, cu faţa lui adevărată şi nu l-am mai transformat în Madonna aşa cum se rugase de mine într-o canonadă de emailuri spămoase. Dar toată tărăşenia asta e doar o bagatelă şi nici nu ştiu bine dacă s-a întâmplat anul ăsta sau nu cumva anul trecut, o să intru pe Google să văd exact ce și cum. Să înțeleg, să mă dumiresc. Cine sunt eu de fapt că tot n-am aflat.

Dar cine mi-a furat stickul? Aveam eu pe stick niște răspunsuri codate. Doar aşa puteam să aflu şi ce mai face Pitoşkin pentru că n-avea chef să-mi răspundă la emailuri, se tot ascundea şi lansa petarde prin lume să-şi râdă de mine. Bobolina ar fi aflat ceva despre el dar făcea un pic pe nebuna, avea ea ce avea cu mine, voia să afle dela mine unde e ascunsă comoara lui Bibescu.

Zi-mi mie că nu spun la nimeni, mi-a şoptit Bobolina în timp ce orchestra filarmonicii din Viena ataca un vals de Johann Strauss, ce frumos, ce teribil, ce nemaiîntâlnit. Mergeam des la concert, însoţit de Bobolina. Ei şi? Cum să-i spun? Terente nu vrea la liberali, na.

Trebuia să mă dumiresc ce era cu harta magică pe care Bobolina o tot desena prin văzduh. Sau poate era, cine știe, un cod secret.

Bip, bip. Mă sună comisarul Terente, vino până la secţie, vreau să te întreb ceva. Uf, şi Terente ăsta tocmai acum când eram la Londra, gata, gata să mă îmbarc în cursa de Toronto unde sper să dau de Pitoşkin! Las laptopul deschis şi cobor val-vârtej scara.

Scara miroase a levănţică, semn că Matilda, spălătoreasa cartierului, a spălat rufe, ce harnică femeie, generăleasa, draga de ea.

Bună, bună, zice, nu te-am văzut dimineaţă pe Facebook, pe unde umblai derbedeule, când o să-mi zici unde e comoara lui Bibescu, cocoşelule. E planturoasă Matilda, spălătoreasa cartierului. Brunetă, brunetă, ochi de foc, urechi delicate ca nişte scoici din Jamaica.

Cu jumătate din comoara lui Bibescu zice că şi-ar plăti o vacanţă de trei ani în Maldive sau în Dubai. Hm, comoara lui Bibescu e fabuloasă, poţi face mai mult decât atât, parcă eu știu exact. Haida de. Păi nu?!

Aha, zice Matilda visătoare, trăgând coşul cu rufe să-mi facă loc. Nu te mai da de ceasu’ morţii să ajungi la Terente la timp că ştii doar că e un zgârâie-brânză.

În sfârşit, Terente îmi deschide uşa grăbit, mă ia de mânecă, hai, hai să vezi, mă bagă direct pe Youtube, uite ce videoclip, ei, vezi ce silicoane are Lady Zaza? Vara trecută parcă, Terente era cât pe-aci s-o păţească urât de tot, s-a căţărat pe un balcon la Eforie să se zgâiască la Lady Zaza, fan înamorat, bodyguarzii nici n-au vrut să audă că e mare comisar, l-au caftit meserie. Are şi-acum un semn pe frunte, fustangiu, berbant, zăpăcit. Dar, ce-i drept, nu trage la măsea, băiat bun. Se foieşte pe scaun. Se încruntă, face pe fiorosul cu mine, așa îi place lui. Hai, zi-mi parola, şopteşte, o ţin la secret.

Dacă Terente mi-a furat stickul?! Marghioala de la număru 703 şi ea, la fel, cum mă vedea pe, cum trăgea de mine, zi-mi parola. Dar n-o ştiu, zău că n-o știu. Râzi, faci aşa, în glumă, cum să nu ştii parola tocmai matale care eşti cel mai mare blogăr, uite ce de-a vizionări ai pe Facebook şi pe Twitter, auzi, dar există comoara asta a lui Bibescu sau e aşa o filopteră, o abureală, o tevatură să ne mai treacă de urât?

Marghioala, femeie de lume, călătorită prin Casablanca, Copenhaga, Detroit, Lyon, Marsilia, Moscova, ştie de toate, e versată, vinde ziare, ia Libertatea, ia Ziua, ia Știrea, ia neviorktaims, intergrame, ultimu game cu fetele din București, un ban jumate, nu costă mult.

Chioşcul de ziare era rău coşcovit. Un vultur ruginit stătea să cadă de pe acoperişul ţuguiat, un afiş cu Caruso spânzura aşa, spre miazănoapte, fâl, fâl. Marghioala făcuse o avere frumuşică din povestea asta cu ziarele, noi toţi cei de pe am cumpărat de la ea tot felul de ştiri siropoase şi înfricoşătoare până când Google i-a dat o lovitură mortală. Dar Marghioala se ţine bine, râde tot timpul, prizează tabac şi ne ameninţă pe toţi c-o să găsească tocmai ea comoara lui Bibescu şi că n-o s-o dea la nimenea. Uite-aşa! Ce poţi să-i faci?! La număru 703 stă şi acum un conțopist, fost tunar, Gore Prezan, care a luptat în 1914 la Verdun, se zice că s-ar iubi cu Marghioala, dragoste mare şi fără de leac. Casa lui era verde, plină de iederă, cu ferestre mari, mari, cu acoperiş de ţiglă de Canberra, cu tăbliţă albastră de câine rău, cu flori de măceş la poartă. Iar Terente? Terente nu vrea la liberali!