Terorism cu acoperire legală

Din ce se mai scurge pe surse aflăm că ministrul Toader ar fi acceptat să scoată din Ordonanța nr.7 nu mai mult de trei puncte. Conform înțelegerii protestatarilor cu ministrul, Parchetele vor putea funcționa și cu conducători interimari, judecătorii nu vor mai fi numiți în funcții de conducere în Parchete  și se va anula „criteriul  bunei reputații”.

Sunt aceste trei modificări esențiale pentru buna funcționare a Parchetelor din România (inclusiv a Parchetului General și a DNA)?  Eu zic că nu. Să mă ierte onorabila asistență, dar mie unul mi se pare că protestul procurorilor (susținut și de actori, ONG-uri și ziariști talibani) arată mai degrabă ca o afacere personală decît ca o mișcare în apărarea justiției sau a drepturilor magistraților. Modificările acestea  sunt neesențiale pentru instituții. Cel puțin în aparență. Nu pot să cred că îi durea la ficat de interimari sau de judecători (cu oarece  experiență prin Parchete). Și totuși! Dacă procurorii au fost de acord să înceteze protestele înseamnă că între  cele trei modificări din OUG nr.7 era una care îi înnebunea. Și promisiunea că va dispare a mulțumit pe deplin sufletul lor speriat. Dacă au fost negociate trei și  două sunt neesențiale, cu siguranță prevederea care a declanșat răscoala trebuie să fie ultima. Adică acest  „criteriul bunei reputații”. Cum să le ceri procurorilor să respecte „criteriul bunei reputații” cînd ei toată viața au fost instrumentele partidului, ale securității, ale șefilor  de servicii și s-au fălit că sunt independenți numai așa, de ochii fraierilor?

Dacă dispare „criteriul bunei reputații” (un criteriu ucigător pentru procurorul de tip Man, Portocală, Onea, Bucurică, Bodean etc ) în țara noastră statul de drept nu mai este în pericol.Nu mai avem de-a face cu control politic și se reinstaurează independența procurorilor! Adică redevin cuvinte goale! Enormitate, prostie, exagerare și contrafacere logică mai mare nici că s-ar putea!

Procurorii s-au răsculat în numele unei independențe  care, în fapt, nu există. Au protestat pentru revenirea la interimate sub umbrela cărora fac ce vor. Criteriul bunei reputații îi încurca peste măsură. O dată anulat acesta, golăniile și aranjamentele rămîn în interiorul parchetelor, șpaga și abuzurile se vor rezolva tot între colegi, tot procurorii (asta dacă le iese mișcarea cu desființarea Secției pentru investigația magistraților!). Și nimeni nu le mai poate arăta obrazul. Și nici nu-i poate suspenda sau exclude din statutul de procurori pentru că au fost imorali, curvari, corupți, șpăgari, au ticluit probe sau au abuzat de nevestele celor cercetați! Fără „criteriul bunei reputații”, Negulescu-Portocală se poate îndrăgosti la nesfîrșit de nevestele arestaților sau de inculpatele mai sărace cu duhul, Bucurică se poate îndrăgosti de profesoare și poate ciupi de fund elevele mai arătoase iar procurorul de la Constanța poate să-și mai încerce  șansele la nevasta avocatului pe care l-a trimis în pușcărie. Fără criteriul bunei reputații procurorii rămîn  stăpînii spațiului întunecat de dincolo de cortina justiției.

Nu cumva miza acestei revolte se reduce la promovarea Laurei Kodruța Kovesi la Bruxelles și la anularea  „criteriului bunei reputații” din OUG nr. 7?

Cu anularea acestui criteriu fundamental pentru oricine chemat să investigheze sau să judece o cauză ne vom întoarce la statutul procurorului și a judecătorului care pot face orice. De la rechizitoriu la sentință, oamenii chemați să împartă dreptatea redevin liberi să se comporte cum îi taie capul. Ca la Oravița, ca la Ploiești, ca la Oradea, ca la Cluj, ca la Brașov. Dacă vor să înceapă urmărirea penală împotriva lui Emil Boc pentru că a dat o Hotărîre de Guvern în interesul cuiva și de pe urma  căruia ar fi avut parte de beneficii importante o fac. Și dacă nu au ordin sau se înțeleg cu Emil Boc sau cu susținătorii lui Emil Boc, plîngerea penală rămîne îngropată în sertarul procurorului. Îl doare în ceafă de  „criteriul bunei reputații” pe care nu-l mai aplică nimeni. De ce să-l dai afară pe un nemernic dacă nicăieri nu scrie că un magistrat nu poate fi nemernic. Dacă nu mai este obligatoriu, înseamnă că este permis. Și dacă desființează și Secția de investigare a magistraților, toate rămîn la mica înțelegere cu cei de la Inspecția Judiciară.

E liber procurorul? Este independent? Poate judecătorul ticălos să vîndă o sentință sau să provoace o pagubă incomensurabilă? Noul terorism cu acoperire legală își va reintra astfel în drepturi depline.

Poate chiar mai rău decît înainte.

 

Recomanda 29

33 de Comentarii

  1. Ce ma bucur ca ati luat teapa de la nulitatea comunista si absoluta, Dorel de la justitie, pe care l-ati promovat in paginile acestui ziar ca o mare competenta academica! Nu e placut cand ceea ce striga #rezist in strada se adevereste in fapt, #Dorel este sluga model, nu tu caracter, nu tu profesionalism, i-a ordonat flausatul teleormanean sa retraga prevederi din OUG, Dorel a luat pozitie de drept si a executat aratandu-si limitarile profesionale si lipsa de moralitate!

  2. [2] Desigur, buna reputatie a cuiva poate fi manjita in mod marsav (vezi manipularile propagandistice cu scopuri politice, ori cele declansate pentru inlaturarea unei persoane devenita indezirabila pentru cineva/ceva care dispune de posibilitatile unei astfel de manopere), dar, ca orice minciuna, si acest tip de ticalosie poate fi dezvaluit, probat si adus in fata instantelor care trebuie sa o sanctioneze. Daca vrem sa avem o Justitie de incredere, in fata careia sa te prezinti fara frica, daca te stii nevinovat, trebuie, mai intati, sa fii convins ca cei implicati in demersul aplicarii legii sunt cinstiti, onesti, obiectivi, fara interese partizane sau personale, adica sa aiba O BUNA REPUTATIE. Altfel …. ce facem?, luam realizarea dreptatii in propriile maini!?!

  3. [1] Exista lucruri de la care, daca esti onest si bine intentionat, nu poti sa dai inapoi. Criteriul „bunei reputatii” ar trebui sa fie valabil la toti functionarii, indiferent de domeniul unde isi desfasoara activitatea, ba, mai mult, ar trebui sa fie obligatoriu pentru cei care activeaza pe scena politica. De mult timp tot spun – si n-am sa obosesc sa repet acest lucru – politica nu permite orice (dupa cum nici in dragoste nu este permis orice!). Politica fara moralitate, fara onoare, nu este politica. Este o golaneala in care smecherii isi bat joc de prosti sau de creduli si naivi, profitand de pe urma acestora. Asa cum bine da de inteles autorul editorialului, „buna reputatie” NU TREBUIE SA FACA OBIECT DE NEGOCIERE. La acest capitol nu se poate face „pasul inapoi”. In fond si la urma urmei, care ar putea fi mecanismul invocat pentru a spune ca cerinta „bunei reputatii” este ceva rau? Daca stau si ma gandesc un pic, temeiul pozitiei de varf al judecatorilor din SUA precum si respectul de care se bucura acestia din partea intregii populatii are la baza exact acest criteriu. Cum poate fi rau sa ceri unui platit din banii publici, indiferent cine ar fi el si ce ar face pentru plata respectiva, sa aiba o buna reputatie? Am in vedere situatiile de viata normale.

  4. Ba cea mai importanta e cea cu conducatorii interimari, pusi smechereste, prin delegare, exact ce vrea sa faca Augustin Lazar, sa ramana in continuare prin delegare. Daca a cedat la asta, care e principala problema, la ce a mai dat ordonanta? Ca aia ii durea pe procurori, sa fie pusi (nu doar Lazar) smechereste sefi prin delegare si nu prin concurs, parcurgand etapele. Si daca protesteaza, care e problema? La un moment dar le trece, incep sa nu mai fie sefi toti neavenitii, etc. Dar cu astfel de mari barbati, care sunt intimidati de hoardele de hashtagisti, ce sa mai zici?

  5. nu cred ca asta e problema, „buna reputatie”. in primul rand ca nu e definita exact, in al doilea ca se poate fabrica\repara\distruge usor cu aparatul propagandistic disponibil actual.

  6. De fapt o minoritate duce un razboi civil nedeclarat impotriva imensei majoritati, amputata deja de peste 4 milioane de cetateni care s-au repliat in strainatate. Aceasta minoritate „canibaleaza” pe cei ramasi…

  7. Prea i-am ridicat in slavi pe procurori si judecatori! Toti sunt oameni si sunt supusi greselilor sau influentelor! Dar, spre deosebire de alti salariati ai statului, ei nu raspund, decit foarte greu! Un om din primarie poate fi bagat la zdup dupa orice inscenare de copii! Un magistrat va avea toate „sansele” sa scape bazma curata sau sa nu aiba dosar, pentru ca se ancheteaza si judeca intre ei! Aproximativ ca la Colegiul Medicilor! Culpa medicala e rara! Asa va fi si la magistrati: culpa lor va fi rarisima, iar statul roman va continua sa fie amendat la CEDO! Cit priveste OUG 7, mai bine nu era data! A rascolit tara si a produs pagube! Are si un rezultat bun: s-a vazut cit de scarbe sunt unii magistrati si protestatari!

  8. Zal –Si ce vrei tu de fapt ? Sa va scape de puscarie , Rezist ? SA va salveze averile pe care le-ti furat , Rezist ? Ai si tu un dosar penal nu ? Ai si tu pensie speciala , nu ? Ai interese , de aceea te lamentezi toata ziua ! Ti se pare firesc , militianule , ca un condamnat penal sa conduca Parlamentul ! Taci ca un peste , cind este vorba despre adevarata Romanie si nu despre Romania patrihotilor ! Pt. toate acestea , sictir !

  9. Povestea cu interimatul se poartă peste tot, în toate instituțiile. Uitați-vă numai în învățământ câți directori interimari/împuterniciți sunt. Dacă judecătorii nu vor mai fi numiți în funcții de conducere în Parchete de ce procurorii pot fi numiți în funcții de judecători? Vezi CCR (unul fiind Daniel Morar, groparul dosarului Flota) și ÎCCJ, dar nu numai.

  10. D-nul Toader se doveşte a fi un laş dacă a cedat în fața unor procurori neonazişti iar coordonatele lui morale sunt pe contrasens cu bărbăția sau cu puterea de a-şi asuma nişte decizii care ar fi afectat activitatea unor procurori dubioşi prin interimate nesfârşite în posturile de conducere.

  11. Din cea mai autorizata sursa, de la Dl ministru al justitiei insusi, am aflat ca la intrunirea ministrilor justitiei din tarile UE a votat in calitate de reprezentant al Romaniei pentru infintarea Parchetului European Deci vedem cum lupta dlui ministru impotriva abuzurilor unor structuri exceptionale in justitie, purtatoae de abuzuri oriunde si sub orice denumire au functionat, se „materializeaza” prin.- In tara In loc de doua directii functionand in afara parchetelor de pe langa instante, cum prevede constitutia, avem trei. In locul ordonantelor promise, care sa puna in acord cu hotararile CCR functionarea justitiei, apar ordonante din care vor ramane probabil: reducerea duratei de pregatire pentru cursantii INM si majorarea salarilor informaticienilor din justitie iar -in UE crearea unui Parchet „exceptional” ca sa se bucure si altii de „binefacerile” acestui tip de structuri

  12. Intrebarea este cine decide daca reputatia este buna? Este suficient sa emit 2-3 minciuni la a3 sau rtv ca s-a dus reputatia, sau la LUJU – cu case in america… nu se mai aude nimic de ele? Asa oricine interesat poate debita orice!

    • Daca te mai gandesti un pic, exact asta e intrebarea pentru noi restul in legatura cu procurorii. Cine decide cand si de ce putem fi anchetati si arestati. Cred si eu ca sunt multi hoti in tara asta, dar nu cred ca e normal ca un judecator sa poate fi scos din CCR pentru 2 rochii si trei struti, care cf bancului nu e clar daca i s-au dat sau i s-au luat. Sau DNA sa judece o femeie simpla (Rarinca) care se trezeste arestata pentru ca a avut ghinionul sa se intersecteze cu cele 2 femei care conduceau justitia din Romania. Si judecatoarea care o achita este anchetata… Ai dreptate, asa orice procuror interesat poate debita orice… Nu e evident ca si-au folosit functiile in scop personal si pe cardasie si stimabilele si procurorii (sa zicem, pentru acuratete, doar unii). Trebuie facut ceva. Si acel ceva nu e ascunderea realitatii, ca nu am scapat degeaba de Ceausescu. Sau poate da. Si a propos de A3, mai lasati-o. Daca nu erau ei, cu toate pacatele lor, era rusine mare pentru noi toti, ca prea pupau poporanii in corpore poala popii.Aveam Cantarea Romaniei stil nou.

  13. Toader,Dragnia si Tericeanu sunt plamaditi din gelatina si plastilina .Niste lashi si fricosi cacaciosi!

  14. Cum poate fi definit cu acuratete un Magistrat cu buna reputatie ?!?
    In perimetrul mioritic un astfel de procuror sau judecator poate fi definit ca baiat de treaba, baiat de gasca, fata de comitet, ascultatoare cu care se poate lucra in liniste, in general oameni cu experienta care stiu cum merg lucrurile „pe sus”. Unele probleme strategice se pot rezolva cu bani si atunci nu mai sint probleme ci devin cheltuieli !
    Perceptia mea despre magistratura mioritica este ca un Ocean de flori galbene ( basina porcului ) care, pe ici pe colo, este penetrat de citeva garoafe rosii, care-ti sar in ochi, sint atipice, si sint sufocate de duhoarea galbena, canceroasa. Cum ar putea oare basina porcului, majoritara si solid inradacinata in mediocritatea mentalului colectiv al establishmentului levantin mioritic, sa renunte la privilegiile oferite de puterea functiei asigurata de gasca pentru ideea de promovare a garoafelor rosii avind la baza meritocratia, buna reputatie, moralitatea si fermitatea luarii deciziilor.
    Da-i unui prost functia de sef de scara a unui bloc dintr-un cartier rezidential in care oameni cu joburi bine platite isi permit sa traiasca. Primul lucru pe care il va face Seful va fi sa se inconjuare de asistenti mult mai prosti dar ascultatori, baieti de treaba, pupincuristi care stiu sa-si tina gura de frica sefului. In Magistratura si SRI lucrurile nu stau cu nimic mai bine pentru simplul motiv ca astazi n-ar mai curge inutil atita cerneala despre cumetria toxica a binomului Dr. Coldea cu Dr. Kovesi, cumetrie care a devenit simbioza canceroasa a degradarii rapide a standardului minimal pentru buna functioanare a celorlalte institutii ale statului mioritic.

    • Să le ceară Cazierul la toți, mai ales politicienilor, parlamentarilor
      Cazierul e palpabil și valabil ! Fără penali, deci !

  15. Nu! Se continua ce se practica pana la momentul de fata dar cu mai multa forta! Premiul Nobel pentru cel care a implementat aceasta „reforma”: magistratii,adica procurorii,pot face orice ca presedintele statului,ei nu vor raspunde in fata legii! Deh,traim in era procurorilor inca din 2004! Ha,ha,ha,si cica nu sunt pe aceeasi mana procurorismul cu politicianismul si mafiotii! Daca nu sunt pe aceeasi mana,cum de se transporta plicuri groase cu valuta din strainatate prin soferi si se anunta prin telefon la ce ora si ce suna se transfera,transfer bipedalo-manual si nu prin conturi ale bancilor! Cine si doar cui i se asculta telefoanele,astia sunt ocoliti?

  16. Apăi, dacă nu e cu „bună reputație”, asta vrea să însemne prin raționament „per a contrario” că derbedeul și golănașul cu robă nemeritată, din Ministerul fără minister, poate fi și de „proastă reputație”.
    Kurvar, bețivan, împătimit de păcănele, drogat, cleptoman, mitoman sau, mai grav, psihopat, nevropat și sociopat.

    Adicătelea, activitatea de urmărire penală, promovată de elemente gestapovist-fascistoide de proastă reputație, se poate asemăna cu un tablou imaginar:

    sumedenie de sfori atârnate înaintea sediilor Parchetelor, sfori pe care atârnă scalpurile condamnaților, puse la uscat în văzul agorei pentru ca această imagine să materializeze componenta de exemplaritate a procedurii penale.

    În acest tablou imaginar, alături de sforile însângerate, în stânga și dreapta „uscătorului” judiciar veghează la bunul mers al societății câte un procuror și o procuroare.
    Tandem de prostovani alcătuit dintr-un nărod sadea și o tută absolută, ambii cu toporișca la cingătoare, afișată ostentativ și semnificând în comunicare non-verbală: „Cine iese din disciplina rândului social al „statului de drepți” I SE TAIE SCALPUL!”

    • Pana la urma, la ce ne așteptam? OUG 13 a avut același parcurs… CCR va repune in drept pana de Paste, OUG13… De ce?! Pentru ca era legal și constituțional și era dreptul legiutorului sa legifereze…. OUG 14, legea de abrogare, menționează ca s a făcut urmare a presiunilor… Și Slava. domnului, unii atinși de ambele OUG, au sesizat la Iccj, acest conflict… Forța OUG13… Forrza OUG7

    • #Edel … (si restul) – Aici ai zis-o bine. Nu te plac, dar cand ai dreptate, ai dreptate! Si textul mi se pare inspirat.

  17. Securismul n-o murit ci zilnic s-o înmulțit! Dacă și actorii sunt invadați? Tot numai resemnarea lui Chicoș Rostogan din I.L. Caragiale ne-a ramas tuturor celor care din când în când avem naivitatea să credem ca de data aceasta se va schimba ceva și vom vedea că democrația pe care am așteptat-o este libertate și Legea și Morala aceeași pentru toți: “Singura Speranță a celor Învinși este să ni mai spere nimic.” (Una salus victis nullam sperare salutem).

  18. Si in alte postari,de o inestimabial valoare,am spus ca PSD a creat o Casta a Magistratilor,intr-o societate bazata pe caste,creaya dupa modelul indian si dupa 1990!De acum puteti sa le sugeti,sa le suflati,sa ii pupati delicat in tuhas,nu mai aveti ce le face!Salarii speciale,pensii speciale,iesiri la pensie dupa doar 20 de ani de activitate,limbrici umani ca Dorneanu la CCR,mutanti ca Ciorbea la Avocatul Poporului,aici v-au adus!Dragnea,puscaria te mananca,poti sa ai trei maini si trei picioare,nu poti face nimic!PSD a creat monstrul care il va devora!Dati inainte cu legi si ordonante tembele,de care toata lumea rade,in loc sa aduceti lucrurile la startul initial!

    • @Atenianul:nu te mai da niznai:))(daca cunosti cuvantul),aia insirati de tine,si multi altii,sunt TOTI,din ciorba primordiala iliesciana!Doar nu ai timp sa crezi ca e vreun liberal sau taranist autentic in tara asta ?Inclusiv tu,esti o facatura comunistoida iliesciana bagata in urna numita PSD!Dragnea,fiu de militean,Toader, procuror comunist,Tariceanu profitor comuist(prima sotie,aia din comunism, era fata de general de Seku)Basescu capitan de nava si securist sadea,Macovei fiica de cominternisti,Valeriu Stoica securisto-sereist cum scrie la carte,etc,etc..

    • #Spermatozoidul mutant – „Casta” magistratilor a fost infiintata pe vremea Basescului, de catre Macovei prin intermediul lui Boc, cel care a trecut pachetul legilor referitoare la Justitie si la instrumentele utilizate in Justitie prin asumarea raspunderii.

    • PSD-Tudorel, de ce ati mai dat ordonanta daca o retrageti???? Ori sunteti lasi ori prosti. Au iesit douazeci de stagiari de la parchete pe niste trepte si trei actori pensionari in Piata Victoriei si v-au si tremurat chiloti si ati dat inapoi??? Macorn trage cu gloante de cauciuc in Franta in protestatari de luni de zile, de au ramas aia fara ochi si maini iar in Ungaria au iesit la demonstratii zeci de mii de oameni si Orban si-a vazut de treaba. PSD-Tudorel nu sunt in stare sa tina o ordonanta cu vot covarsitor de la romani in spate. Le e frica de trei speriati in Piata Victoriei….Jalnic, De-aia isi bat joc toti de noi ca tara.

    • Excelent editorial. Tot nu se înțelege totuși de ce liderii procurorilor- activiști nu sînt cercetați penal la ora actuală. Simbriașu lu Soros Danileț, alde VEVE Lăncrănjan, toți ăștia aparțin altei sfere , nu Romîniei? E ireal că în mofd oficial, e violată Constituția public și derbedeii cu robe fac greve în ciuda legii și lumea tace. Statul e slab. Tac toți fiindcă vorba lu Nistorescu, procurorii vor în continuatre avantajele imense obținute de la panarame precum Raluk Prună și alți așa zisi foști miniștri.

    • Buna reputatie tine de moralitate si buna creste, bun simt adica trasaturi care definesc omul. Va tot repet ca traim in lumea bestilor care au desenat aceasa soceitate. Iar astia rid de se tin cu mina de burta de tragediile pe care noi le traim zi de zi. Asta e in natura bestiei. Buna reputatie, comportamentul moral, ar trebui sa fie criteriu eliminator pentru orice functie de conducere daca vrei sa te asiguri ca acolo este un om si nu o bestie nenorocita!

      E ca un facut! Unde se incearca umanizarea vine o gloata de nespalati si incepe sa urle cerind ca prostia sa devina litera de lege! Traiasca #rezistenti , aceasta masa de manevra nevinovata in esenta ei pentru ca nu are nici cu ce sa simta si nici cu ce sa judece! Are doar picioare si gura. E suficient. La dracu, si te simti mindru cind esti redus la atit, rezistentule? Crezi ca-i pasa cuiva de tine si nu te considera util decit atit timp cit indeplinesti un scop? HA HA HA HA HA O sa mai primiti ceva bani (cum nu stiati ca-i pe bani?) sa mai bagati batul prin gard dar cit timp nu se stie. O sa ajungeti sa fiti platiti sa-i huiduiti si pe cei pe care acum ii sustineti. Asta-i jocul. De aia aveti doar picioare si gura! Vai de Romania ca e populata cu asemenea specimene care mai si vorbesc limba romana!

    • Din nou autorul s-a intrecut pe sine, amintind de un trecut glorios cu analize incisive, care taiau in carne vie
      scotand la lumina melanoamele…socio-politice! Exemplele de procurori ticalosi si procuraturi de elita sunt nenumarate precum la Iasi, Pitesti, Timisoara, Alba Iulia, Constanta, Tg-Mures etc etc etc.
      Mobilizarea ILEGALILOR in strada si pe treptele institutiilor demasca disperarea Securitatii!!! O corectura sunt obligat sa fac autorului la sustinerea referitoare la „buna reputatie” in care a insiruit organizatiile ale caror instrumente au fost/sunt procurorii: „Partidului, s(S!)ecuritatii si sefilor serviciilor…”, respectiv in varianta mea: „Partidului, SECURITATII si sefilor SECTIILOR SECURITATII(SRI, SIE, STS, SPP etc)”.
      Daca stalinistii baso-joha-nisti au scos si crema subculturnicilor Thaliei, ca la lovitura de stat(aceiasi ticalosi vanduri Diavolului Rosu, precum Caramitrul si Diaconul, sau Rebenciucul care incurcase ordinul jucand teatru anti-FSN la inceputul anilor 1990, azi vrand sa-si repare gafa ideologica prin aducerea consoartei, fiica de general al Securitatii ceausiste, pe treptele simbolului national, pangarindu-l definitiv), deci daca stalinistii au scos in strada pe toti acesti ticalosi, inseamna ca disperarea lor e paroxistica…
      Pentru ca aici au evoluat corifeii proletcultismului si ai cultului desantat al personalitatii in frunte cu Belitgan!

    • Tudorel Toader nu e sprijinit de gainile PSD-iste. Din surse sigure va spun ca omul baga draftul la Dancila si pe urma psd-eii o ametesc…ca sa mai asteptam , ca nu e momentul. D-aia Tudorel repeta la A3 ca e vorba de oportunitate politica. Adica bai nu ma ajuta guvernul care spune ca nu acum…Cand PSD isi trimte la A3 pe Cazacioc fostul purtateor de cuvant al lui Kovezi si ministru care n-a facut NIMIC…nu e clar vointa lor??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.