Testul pandemiei pentru elevi

Ministerul Educației și Cercetării a publicat ordinul cu măsurile care trebuie luate în școli în perioada în care elevii vor merge în unități pentru pregătirea examenelor naționale. Potrivit acestuia, cadrele didactice și elevii vor purta mască pe durata pregătirii în școli.

Ordinul comun al Ministerului Educației și Cercetării și al Ministerului Sănătății precizează că, la intrarea în școli, personalului și elevilor le va fi măsurată temperatura, iar în cazul în care se va constata că starea de sănătate este precară nu li se va permite accesul în unitatea de învățământ.

Potrivit acestuia, „participarea elevilor la activitățile de pregătire va fi decisă de părinții acestora după evaluarea încadrării în grupele de risc a elevilor sau membrilor familiilor acestora (persoane care suferă de afecțiuni cronice sau persoane cu vârsta de peste 65 de ani)”.

De asemenea, elevii vor fi însoțiți de profesori de la intrarea în școală până în sala de clasă. La intrarea în școală vor fi asigurate materiale și echipamente de protecție. Potrivit ordinului, purtarea măștii este obligatorie pe toată durata activităților, iar la plecare elevii vor primi o mască nouă.

În sălile de clasă, activitățile se vor desfășura cu cel mult 10 elevi, situați la circa 2 metri distanță unul de altul.

„În perioada 2-12 iunie, durata activităților petrecute de elevi în sălile de clasă nu va fi mai mare de 3 ore pentru elevii de liceu și de 2 ore pentru elevii de gimnaziu. În situația unităților de învățământ care vor realiza activitățile de pregătire în două schimburi, între acestea va fi prevăzut un interval de 2 ore pentru dezinfectarea/igienizarea cu substanțe biocide și aerisirea sălilor pentru o perioadă de cel puțin o oră. În perioada desfășurării activităților de pregătire, pauzele intermediare vor fi programate decalat, astfel încât elevii de la grupe diferite să nu interacționeze fizic”, se mai arată în rodin.

Articolul 12 al ordinului prevede că profesorii „vor supraveghea respectarea cu strictețe a măsurilor de distanțare fizică din elevi și măsurile igienico-sanitare de prevenire a infecției cu SARS CoV 2”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. Pana si copii vor rade cu haz de aceasta mentalitate politica bolnava…dupa afaceri si teroare! Va inchipuiti, sunt enorm de multi copii in tara care nu au un colt de paine sa manance si astia, in loc sa le asigure hrana si vitaminele necesare varstei pentru a creste sanatosi, mai mult ii terorizeaza sa devina bolnavi ca ei! Bai, voi sunteti intregi la cap?! Offfffff! O sa cautati baieti puternici si vigurosi pentru armata, ostasii aparatori ai patriei, de unde sa gasiti daca nu aveti grija de ei? Si iar aud ca s-a subtiat numarul copiilor din Romania!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.