Tete-a-tete: Anouchka şi Alain Delon

La 20 de ani, Anouchka Delon, tânăra care a moştenit eleganţa mamei sale, fostul model, actualmente jurnalista Rosalie Van Breemen, şi privirea pătrunzătoare a tatălui, apare, alături de acesta din urmă, în piesa de teatru „O zi obişnuită”, scrisă de Eric Assous, pe scena de la „Theatre des Bouffes Parisiens”. Anouchka este frumoasă, spontană şi naturală, cu picioare foarte lungi şi cu plete care-i curg pe umeri. S-a spus că dramaturgul a scris textul special pentru tânăra actriţă la cererea lui Alain Delon, prietenul său, afirmaţie dezminţită de Anouchka, deşi recunoaşte că cele două personaje şi relaţia dintre ele sunt aproape identice cu cele dintre ea şi tatăl ei.

Piesa este povestea unui tată care îşi creşte singur fiica şi care nu se poate decide s-o lase să-şi câştige independenţa, un tată anxios şi protector, incapabil să accepte că frumoasa sa fiică Julie, interpretată de Anouchka, îşi va lua zborul pentru a-şi trăi viaţa.

În 2008, oferindu-i Premiul Cesar actriţei Marion Cotillard

Alain Delon, considerat odinioară drept copilul răsfăţat al cinematografului, ani de-a rândul simbolul frumuseţii masculine din cercurile mondene, azi în vârstă de 75 de ani, este la fel de seducător. Însă, ca tată, actorul se dovedeşte un pic prea protector. „De altfel, şi în viaţă, el este genul de părinte care îţi cere să îi trimiţi un SMS înainte şi după ce ai luat metroul şi un altul pentru a şti că ai ajuns sănătoasă acasă, mai ales acum, când trăiesc singură la Paris”, mărturiseşte Anouchka.

„Tata? Este pentru mine un mit”

Alain şi Anouchka Delon la Cannes, în 2010

Vorbind despre spectacol, ea spunea: „Înainte de intrarea în scenă, am avut un atac de panică. Dar în două minute am simţit sufletul publicului, iar dorinţa de a fi pe scenă era mai mare decât frica”. De mică, împreună cu fratele său Alain Fabien, îşi urmărea tatăl pe ecran, în toate filmele. Era fascinată de ceea ce se întâmpla în spatele aparatului de filmat. La 13 ani s-a lansat, alături de Alain şi de Ornella Muti, în filmul de televiziune „Le Lion”. Când părinţii s-au separat, Anouchka avea 10 ani şi a plecat să locuiască cu mama sa la Amsterdam. „Parisul e un oraş minunat chiar şi atunci când e gri sau când plouă. Dar viaţa este mult mai simplă şi mai în siguranţă în Olanda. De la mama mea am prins gustul modei şi bijuteriilor, ea a fost cea care m-a învăţat ca, dacă voi urma profesia de actor, să nu citesc niciodată cronicile. Iar de la tatăl meu, în afara artei de a recita, am prins gustul călătoriilor şi al mâncărurilor rafinate, deoarece el este un gourmet.” A lăsat Amsterdamul acum 6 ani şi a venit în Franţa pentru a studia teatrul. Tânăra actriţă recunoaşte că la început a fost blocată, la această piesă, de similitudinea între realitate şi ficţiune. A reuşit să stăpânească personajul graţie ajutorului lui Alain Delon. Dar, la fel ca în piesă, relaţia dintre cei doi este încă, cel puţin parţial, una de dependenţă. „Noi doi purtăm un nume important şi ar fi o onoare pentru mine să continui să-l onorez în cinema. Dacă aş reuşi să fac un sfert din ce a realizat tatăl meu, ar însemna enorm”, declara Anouchka Delon într-un interviu acordat Emanuelei Mastropietro.

La Palatul Elysee

Întrebată dacă nu se teme că, după apariţia de la Cannes de anul trecut la braţul tatălui său şi după spectacolul de la „Bouffes Parisiens”, va fi considerată „fetiţa tatei”, ea a răspuns: „Orice s-ar întâmpla sunt şi voi rămâne fetiţa tatei. Nimic mai normal decât să mă însoţească la «Balul debutanţilor» de la Cannes şi ce şansă a fost pentru mine să urc scara la braţul lui Alain Delon!”.

Ghepardul, simbolul unei epoci

Alain Delon şi Claudia Cardinale în filmul lui Luchino Visconti

El, cu o siluetă atletică, surâzător, bronzat, îmbrăcat într-un elegant smoking, şi-a făcut apariţia pe Croisette, anul trecut, la lansarea peliculei restaurate cu „Ghepardul” lui Visconti, alături de Claudia Cardinale şi Martin Scorsese, mărturisind: „Prezenţa mea la Cannes este un fel de a-i mulţumi lui Visconti pentru că mi-a ghidat viaţa. Acest film este simbolul unei epoci. Agentul meu din acea vreme, Olga Orstig, mi-a zis: Visconti ar vrea să te întâlnească. Mă remarcase în «Plein soleil» de René Clément, în care jucasem alături de Maurice Ronet”. Regizorul declara: „Când l-am văzut pe Alain l-am văzut pe Rocco. Trebuie să ai curaj şi să fii foarte sigur de tine să angajezi în distribuţia unui film sută la sută italian un francez în rolul unui calabrez”. Pelicula, realizată în 1963, după romanul omonim al lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa, a fost distinsă cu „Palme d’Or pentru cel mai bun film”, la cea de-a 16-a ediţie de pe Croisette. Figura protagonistului „Ghepardului” este inspirată din viaţa principelui Fabrizio Salina şi a familiei sale, din Palermo, din perioada cuprinsă între 1860 şi 1910. Don Fabrizio aparţine unei vechi familii nobiliare şi asistă la sfârşitul idealurilor morale şi estetice ale lumii sale. Filmul este o oglindă a realităţii siciliene a epocii, amintind, cu nostalgie, despre o lume pierdută. În rolul titular, genialul actor Burt Lancaster, alături de încântătoarea Claudia Cardinale, în rolul Angelicăi Sedara, şi de copilul teribil al cinematografului, Alain Delon, în rolul nepotului, Tancredi Falconeri, sau de distinsul Serge Reggiani în Don Francisco Ciccio Tumeo, ori a marelui actor Paolo Stoppa în Don Calogero Sedara. Distanţa între viaţa ca vis şi viaţa reală este constantă în filmele lui Visconti şi adesea sublimează în moarte. „Numai arta este atemporală şi nemuritoare, indiferent de perioada istorică în care este creată”, afirma regizorul.

Alain Delon şi Claudia Cardinale, partenera sa de odinioară din Ghepardul

Filmul a fost prezentat, în avanpremieră mondială, într-o versiune restaurată digital în 4K. Restaurarea a fost posibilă graţie „The Film Foundation” a marelui regizor Scorsese. Casa „Gucci” a contribuit în ultimii cinci ani cu numeroase sponsorizări, donând peste 1,5 milioane de dolari, dintre care 900.000 au fost folosiţi pentru restaurarea acestei pelicule.

Bărbatul care a răpit inimile femeilor

Alain Delon şi Romy Schneider în Piscina

În 40 de ani de carieră, Alain Delon a interpretat peste 80 de filme. Interpretările sale sunt întotdeauna elegante, străine de acel balast de eforturi inutile, creaţiile lui dovedesc, dimpotrivă, că se simţea în largul lui abia atunci când putea gândi un personaj pe toate feţele lui. A ajuns să întruchipeze omul tânăr, energic şi adeseori corupt. Trăsăturile sale ieşite din comun l-au făcut să joce şi personaje tandre, şi eroi romantici ce l-au transformat în imaginea universală a bărbatului francez. Primul său succes a venit odată cu întruchiparea lui Tom Ripley în thriller-ul „Plein Soleil”, adaptare a romanului „Domnul Ripley”, de Patricia Highsmith, unde Delon a fost folosit în schiţarea unui personaj tânăr, cu înclinări criminale şi plin de cinism, ce fura identităţile victimelor sale. Au urmat nenumărate succese. O altă peliculă de neuitat cu Alain Delon a fost „Rocco şi fraţii săi”, alături de Annie Girardot şi Renato Salvatori, distins cu Premiul special al juriului la Festivalul Filmului de la Veneţia. „Sunt printre ultimii supravieţuitori. Îmi aduc aminte cu dragoste de Burt Lancaster, Serge Reggiani, Jacques Deray, Visconti. Îmi este imposibil să privesc pelicula «Piscina», în care eram alături de Romy Schneider.”

Alain Delon în Borsalino and Co

Să ne reamintim de rolurile sale memorabile din „Les Amours celebres” (1961), de Michel Boisrond, „Eclipsa” (1962) lui Michelangelo Antonioni, cu Monica Vitti, „Samuraiul” (1967), în regia lui Jean-Pierre Melville, cu Nathalie Delon, în care era Jeff Costello, „Piscina” (1968), de Jacques Deray, cu marea sa dragoste, Romy Schneider, cu care a format un cuplu de legendă, „Clanul sicilienilor” (1969), de Henri Verneuil, în rolul strălucitor al lui Roger Sartet, „Borsalino” (1970), de Jacques Deray, cu Jean-Paul Belmondo, cu personajul de neuitat al lui Roch Siffredi, „Borsalino and co”, în aceeaşi regie a lui Jacques Deray. A furat inimile femeilor în rolul Don Diego de la Vega din „Zorro”, în regia lui Duccio Tesari, dar şi în „Casanova” din „Întoarcerea lui Casanova” (1992) de Edouard Niermans. 1973 este pentru el un an bogat. Impresionant în Gino Strabliggi din pelicula „Doi oameni în oraş”, de José Giovanni, cu Jean Gabin. Captivant în Căpitanul Paul Metrand din „Aeroport 80″, de David Lowell Rich, în Roger Lennox din „Nouvelle vague”( 1990), al lui Jean-Luc Godard, în Alexandre din „Le jour et la nuit” (1997) de Bernard-Henri Lévy, un scriitor în pragul bătrâneţii, care trăieşte în Mexic ca un rege, înconjurat de persoanje stranii şi misterioase, înşelându-şi plictiseala cu alcool şi femei. Alexandre şi Laura (interpretată de Arielle Dombasle) vor să declanşeze în comunitate pasiunile cele mai extreme. Urmează Julien Vignal din „Une chance sur deux” (1998) de Patrice Leconte, propriul rol în „Actorii” (2000) de Bertrand Blier. În 2008, interpretează rolul Iulius Cezar în „Astérix aux Jeux Olympiques”, de Frédéric Forestier şi Thomas Langmann.

Cu Sharon Stone

În urmă cu 15 ani, Delon a trecut printr-o perioadă dificilă a vieţii sale. În emisiunea televizată „Bouillon de culture” a lui Bernard Pivot, răspunzând la o suită de întrebări, multe indiscrete, acesta a făcut o declaraţie şoc: „Dacă aş pierde posibilitatea de a recita, nu aş avea altă şansă decât de a mă sinucide. Aş muri la fel ca Hemingway”.

Ca un magician, s-a întors pe insula teatrului

Pe lângă interminabila listă a filmelor în care a excelat ca actor, avându-i ca parteneri pe Jean Gabin, Lino Ventura, Amedeo Nazzari, Jean-Paul Belmondo, Mireille Darc, s-a implicat decisiv ca producător, scenarist, regizor şi compozitor în alte nenumărate pelicule de-a lungul a peste cinci decenii.

Tatăl şi fiica pe scenă

În 1973 cânta alături de Dalida „Parole, parole”, în 1974 organiza în Franţa campionatul mondial de box avându-i drept capete de afiş pe Jean-Claude Bouttier şi Carlos Monzón şi apoi pe Carlos Monzón şi José Napolès. Era pasionat de cai de curse şi obţine titlul de Campion mondial la Trap cu calul Equileo. Lansează parfumuri, şampanie, coniac, ceasuri de mână, ochelari, ţigări, haine şi accesorii care poartă inscripţionat numele său, cumpără restaurantul „La Camargue”. În larga paletă a pasiunilor sale se înscrie şi cea de colecţionar de artă. Colecţia sa cuprinde picturi de Olivier Debré, Rembrandt Bugatti, Jean Degottex, Jean Dubuffet, Hans Hartung, Jean-Paul Riopelle, Pierre Soulages, Nicolas de Staël, Alechinsky, Zao Wou-Ki, Vieira da Silva, dar şi sculpturi, printre care două bronzuri de Antoniucci Volti: „Muzele”. El a vândut totuşi, la Drouot-Montaigne, 40 de pânze din Şcoala de la Paris şi din mişcarea „Cobra”, pentru care a obţinut suma de 8 milioane de euro. În 1981 realizează primul său film ca regizor, „Pour la peau d’un flic” (Afacerea Pigot). În 2003, Claudia Cardinale îi înmânează „Steaua de Aur” a Festivalului Filmului de la Marrakech. În 2005 este numit „Officier de la Légion d’honneur” de către Jacques Chirac, pentru „contribuţia sa la arta cinematografiei”, fiind răsplătit recent şi cu un premiu acordat de Nicolas Sarkozy.

Recent, alături de Miss France

Şarmantul Alain Delon nu a mai evoluat în ultimii ani în roluri importante în film, dar s-a relansat în lumea teatrului. Îşi făcuse debutul, la Paris, în piesa lui John Ford, „This Pity She’s a Whore” (Ce păcat că-i curvă), alături de Romy Schneider, creată de regizorul său preferat, Visconti. În 2004 evoluează în „Les montagnes russes” de Eric Assous. O întâlnire nocturnă între un bărbat matur, grizonat şi elegant, căsătorit, tatăl unui adolescent, şi o femeie frumoasă… Apoi, împreună cu Mireille Darc, apare într-un alt spectacol, pe scena de la Marigny, în „Podurile din Madison County”, adaptare a romanului lui Robert James Waller, roluri interpretate pe marele ecran de Clint Eastwood şi Meryl Streep. În 2008, joacă în „Love Letters”, cu Mireille Darc şi Anouk Aimée.

Anouchka a făcut un pact cu tatăl său, actorul Alain Delon. În teatru sunt doi actori care lucrează împreună, nimic mai mult. „Tata este pentru mine un mit. A fi actriţă este visul vieţii mele şi a debuta alături de Alain Delon este o şansă extraordinară.”