The Economist: Încăpăţânarea lui Adrian Severin, tipică pentru politica românească

Demisiile pentru acuzaţii de corupţie sunt practic necunoscute în România, iar scandalurile referitoare la mită sunt atât de comune că rar ajung în ştirile internaţionale, scrie blogul revistei „The Economist”, citat de Mediafax.

De cotidianul.ro - Autor
The Economist: Încăpăţânarea lui Adrian Severin, tipică pentru politica românească

Demisiile pentru acuzaţii de corupţie sunt practic necunoscute în România, iar scandalurile referitoare la mită sunt atât de comune că rar ajung în ştirile internaţionale, scrie blogul revistei „The Economist”, citat de Mediafax.

„Marele subiect în România este soarta lui Adrian Severin, fost ministru de Externe şi membru al Parlamentului European. Severin este hăituit de presa de la Bucureşti pentru a demisiona din Parlamentul European, pentru că ar fi luat mită de la jurnalişti ai unui cotidian britanic care pretindeau că sunt lobby-işti. Alţi doi eurodeputaţi implicaţi în acest caz au demisionat din Parlament. Severin a fost huiduit în Parlament. Dar refuză să se clintească”, scrie The Economist.

Severin a fost eurodeputat încă de când România a aderat la Uniunea Europeană, în 2007. Până săptămâna aceasta, a fost vicepreşedintele grupului socialist din PE. Dar luni, la o zi după izbucnirea scandalului, Severin a fost forţat să renunţe la această poziţie, iar Martin Schulz, liderul socialiştilor, i-a spus să demisioneze din PE imediat. În România, propriul său partid ameninţă să-l excludă dacă „nu face pasul decent”.

Dar Severin spune că nu a făcut nimic „ilegal sau contrar oricărui comportament normal” şi că „avem dreptul … să lucrăm în calitate de consultanţi politici, singura cerinţă fiind să nu dăm informaţii confidenţiale”, potrivit blogului The Economist.

„O asemenea încăpăţânare este tipică în politica românească, unde presa adoră să atace politicienii corupţi, dar rar cu vreun rezultat. Demisii pentru acuzaţii de corupţie sunt practic necunoscute în România, iar scandalurile referitoare la mită sunt atât de comune că rar ajung în ştirile internaţionale”, conchide publicaţia britanică.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.