„The Greatest Handball Player of All Times” a plecat să joace în Ceruri

Anul 1940 a dat mapamondului doi uriaşi. În Brazilia s-a născut în 1940 „Pele”, cel care a devenit şi este considerat şi astăzi (în ciuda unor comentatori tv care văd doar în „prezent”) cel mai mare fotbalist din lume. În România s-a născut în 1940 Gheorghe Gruia, cel care a devenit şi este considerat şi astăzi (şi aici unii comentatori văd doar ce se joacă acum, dar comparaţii nu au rost să fie făcute) cel mai mare handbalist din lume.

Greşit, ani de-a rândul Gruia a fost numit un „Pele al handbalului”, iar timp de 15 ani, România, o „Brazilie a handbalului”. Nu amândoi au fost „egali”, fiecare fiind numărul 1 în domeniul său. Poate cele două comparaţii au avut drept punct de plecare faptul că fotbalul şi implicit Pele şi Brazilia au fost infinit mai mult mediatizaţi. Dar, la nivel de performanţă, atât Pele, cât şi Gruia s-au aflat la acelaşi nivel, în timp ce, la echipe echipe naţionale, România în handbal a stat mai bine între 1961 şi 1974 decât Brazilia între 1958 şi 1974. Dacă handbalul ar fi fost sportul cel mai mediatizat, cu siguranţă comparaţiile ar fi fost făcute în sens invers, „Pele, un Gruia al fotbalului”, „Brazilia, o Românie a fotbalului”. Nu ar fi fost deloc greşit. Dar puterea presei şi-a spus cuvântul, mai ales că fotbalul a devenit mai mult o afacere, în timp ce handbalul a rămas doar un sport.

Miercuri seara, egalul lui Pele a plecat sus în Ceruri. Ca să joace din nou alături de foştii săi colegi campioni mondiali, Reld, Bogolea, Bulgariu, Coman, Bădulescu, Licu, Hnat, Costache I, Tellmann, sub bagheta titraţilor antrenori Ioan Kunst Ghermănescu şi Oprea Vlase.

Gheorghe Gruia a făcut parte dintr-o largă generaţie de tineri care au început să practice sportul din plăcere. Nu a venit în sport pentru a avea o viaţă mai uşoară, casă, maşină, grade etc. A venit pentru că i-a plăcut. A avut şi noroc. Sau, mai corect spus, Steaua, echipa sa de club şi naţionala României au avut noroc. Gruia a considerat că este potrivit şi ar face faţă voleiului. A ajuns jucător în prima divizie şi cu siguranţă ar fi prins şi naţionala, una bună în perioada anilor ’60, dar care nu a urcat decât până într-o finală la mondiale.

În 1961, la un antrenament al echipei de handbal a Stelei, antrenorul Ioan Kunst Ghermănescu avea doar 13 jucători la dispoziţie şi, vrând să facă un joc la două porţi, l-a „împrumutat” pe voleibalistul Gruia. Un „împrumut” care nu a mai fost renturnat niciodată, pentru că, din ziua respectivă, a devenit handbalist cu „acte în regulă”.

A fost campion mondial în 1964 şi 1970, şi tot cu echipa naţională a luat bronzul la mondialele din 1967 şi bronzul olimpic în 1972. Cu echipa de club a obţinut 9 titluri de campion naţional şi, în 1968, Cupa Campionilor Europeni. În 1992, deci la 19 ani de la retragerea din activitate, Federaţia Internaţională de Handbal (IHF) l-a desemnat „The Greatest Handball Player of All Times” (traducerea nici nu se mai impune).

Dacă Gruia a fost apreciat de conducătorii forului mondial, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre comuniştii din România, care pur şi simplu l-au şters din istoria sportului şi handbalului românesc.

După ce şi-a încheiat cariera de jucător activ, Gruia (ca de altfel şi mulţi alţi foşti mai jucători) a fost solicitat de oficialii mexicani să vină în ţara lor pentru a pune bazele abc-ului handbalului.

A primit aprobare să plece sub contract (statul român încasa astfel bani de pe urma lui), dar nu i s-a mai aprobat şi prelungirea înţelegerii. Gruia a luat decizia de a rămâne în Mexic, pentru că ar fi fost inutil într-o Românie în care sportul deja începuse să alunece pe o pantă descendentă şi devenise un simplu instrument de propagandă a regimului.

Autorităţile comuniste au luat atunci o decizie ruşinoasă: l-au şters pe Gruia (dublu campion mondial, medaliat olimpic, multiplu campion naţional şi campion european la nivel de echipe de club) din toate evidenţele posibile.

Numele lui Gruia a fost interzis în România. În enciclopedia „Handbal de la A la Z”, când s-a prezentat primul 7 care a intrat în teren în finala mondialelor din 1970, erau trecuţi doar 6 jucători. Iar fraza referitoare la înscrierea golului victoriei arăta astfel: „în a treia repriză de prelungiri, la scorul de 12-12, un jucător român se înalţă şi de la 10 metri înscrie imparabil în poarta est-germanului Franke. A fost golul care a adus României cel de-al treilea titlu mondial”.

Numele portarului advers a fost inserat, dar numele autorului golului victoriei nu. Cu toată această încercare jalnică de a-l scoate din istorie, în anii ’80, Gruia nu a fost uitat de românii.

Când naţionala de handbal a început să dea rateu după rateu, în permanenţă numele lui Gruia era pomenit. Românii considerau că doar de la un nou Gruia poate veni salvarea handbalului românesc. Din păcate, din anii ’80 şi până astăzi, un nou Gruia nu s-a mai născut. Acum Gruia a plecat, dar românii nu-l vor uita niciodată.

P.S.: Salut decizia FRF de a retrage de la echipa naţională tricoul cu numărul 10, număr purtat de „The Greatest Handball Player of All Times”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.