The Times: Cei 33 de mineri chilieni salvaţi din subteran, „echipa anului”

Cei 33 de mineri chilieni salvaţi după ce au petrecut 69 de zile blocaţi în subteran, la o adâncime de peste 600 de metri, au fost desemnaţi marţi drept „echipa anului” de cotidianul britanic The Times, scrie Mediafax.ro.

„Anul a fost marcat de inundaţii, cutremure, nori de cenuşă şi austeritate, dar a compensat cu o poveste dramatică de curaj uman şi pionierat care a depăşit graniţele naţionale şi a dat întregii lumi ocazia de a se bucura”, scrie The Times.

„Ne vom aminti 2010 drept anul incredibilei salvări a celor 33 de mineri chilieni care au fost îngropaţi la o adâncime de jumătate de milă, sub deşertul Atacama (…) şi au supravieţuit cea mai lungă perioadă în subteran”, adaugă ziarul.

„Este vorba despre oameni obişnuiţi, prinşi într-o situaţie extraordinară, care s-au dovedit a fi la înălţimea provocării. Hotărârea lor a inspirat milioane de oameni. De aceea, The Times i-a desemnat pe drept «echipa anului»”, afirmă cotidianul britanic.

Cei 33 de mineri au fost blocaţi în subteran în data de 5 august, într-o mină de cupru din nordul ţării. După accident, ei nu au avut nici un contact cu lumea exterioară timp de 17 zile, până la 22 august, când o sondă a echipelor de salvare a revenit la suprafaţă cu un mesaj din partea minerilor. La 13 octombrie, ei au revenit la suprafaţă, cu ajutorul unei capsule construite special şi la capătul unei operaţiuni de salvare spectaculoase, urmărite în întreaga lume.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.