Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a precizat, la întâlnirea cu Klaus Iohannis, că nu există niciun dubiu că justiţia din ţara noastră este independentă, însă atacurile publice din ultima vreme la adresa justiţiei creează o imagine negativă României.
Principalul subiect abordat în cadrul întâlnirii a fost cel referitor la modificarea legilor justiţiei din România şi continuarea luptei anticorupţie, informează Administraţia Prezidenţială.
„Preşedintele României a subliniat că rămâne puternic angajat în respectarea statului de drept, în garantarea independenţei sistemului judiciar și în sprijinirea luptei împotriva corupţiei. În ceea ce privește legile justiției, Președintele Klaus Iohannis a menționat că își dorește îmbunătățirea acestora, întrucât cetăţenii români au nevoie de legi bune, care să consolideze independența justiției și să garanteze funcționarea statului de drept. De asemenea, Președintele României a precizat că eficiența activității Direcției Naţionale Anticorupţie în domeniul luptei împotriva corupției este de necontestat”, se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, remis joi MEDIAFAX.
Klaus Iohannis a arătat că, în ultimii ani, democrația s-a consolidat semnificativ în România, iar spiritul civic al societății românești se manifestă tot mai activ, ceea ce arată o maturizare a acesteia.
Preşedintele român a mai subliniat faptul că sistemul judiciar este independent pe deplin și funcţionează eficient, în acest context, menționând că va depune toate eforturile, în limita prerogativelor constituţionale, pentru a asigura funcționarea unui sistem judiciar independent în România și pentru a consolida statul de drept.
Prim-vicepreședintele Comisiei Europene a afirmat că efectuează vizita în România în contextul evaluărilor pe care le face Comisia Europeană cu privire la Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) în domeniul justiţiei şi luptei împotriva corupţiei.
În opinia acestuia, România a făcut în ultimii ani paşi importanţi în domeniu.
Frans Timmermans a subliniat că, chiar dacă există un angajament ferm de a finaliza MCV în mandatul actualei Comisii Europene, acest obiectiv va putea fi realizat numai după îndeplinirea integrală a tuturor condiţionalităţilor.
„Prim-vicepreședintele Comisiei Europene a exprimat apreciere pentru faptul că societatea românească arată o susţinere tot mai mare pentru valorile statului de drept, ceea ce demonstrează că cetățenii își doresc o Românie modernă, europeană, o justiție dreaptă și o societate echilibrată. De asemenea, a menţionat că nu există niciun dubiu că justiţia din țara noastră este independentă, însă atacurile publice din ultima vreme la adresa justiției creează o imagine negativă României”, se mai arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale, remis joi MEDIAFAX.
Totodată, oficialul european şi-a exprimat aprecierea pentru rezultatele foarte bune obţinute de România în ultimii ani în lupta anticorupţie.
Lipsa de credibilitate a PSD si ALDE (datorata conducatorilor cu probleme la CP) face ca orice incercarea (chiar si corecta) in directia justitiei sa fie din start sub auspiciile unor banuieli justificatre (de aceia am mai afirmat ca partidele amintite au devenit necredibile si chiar toxice momentului de fata). Apoi mai este si fratia dintre stapanii Inaltelor Porti cu vanduti si fratilor de sange de pe aici (ce atat de frumos le susura in ureche tot felul de adevaruri injumatatite si pervertite dupa propriile interese).