Tinerii de azi, primii care vor trăi mai greu decât părinţii, după 1945

Există un sentiment care îi uneşte pe tinerii din Europa, şi anume că ei nu vor putea atinge acelaşi nivel de prosperitate ca şi părinţii lor. Acest sentiment a mocnit ani de zile, punându-şi amprenta asupra unei generaţii a „copiilor crizei”, care nu a ieşit însă niciodată în stradă pentru a-şi apăra interesele, scrie Der Spiegel într-un articol dedicat protestelor din Spania şi Portugalia.

07 iunie 2011 20:23

În Grecia, un sfert dintre tinerii de până la 24 de ani nu au un loc de muncă, iar dintre absolvenţii universităţilor, doar jumătate îşi pot găsi un loc de muncă.

Tinerii greci au adoptat denumirea de „generaţia 700”, după salariul minim pe economie stabilit de guvern. După căderea în prăpastia economică, tinerii ar trebui să adopte numele de „generaţia 590”, căci guvernul a redus salariul minim. Potrivit unor sondaje realizate de publicaţia To Vima, peste 70% dintre absolvenţii de studii superioare din Grecia spun că vor pleca în străinătate cu prima ocazie.

În Portugalia, o altă ţară din zona euro împrumutată de UE şi FMI, tinerii au perspective chiar şi mai reduse decât în Grecia. Ţara este a patra cea mai săracă din zona euro. Şomajul a ajuns la 12,6%, dar pentru tinerii sub 25 de ani, rata este de 27%, scrie Der Spiegel. Mai rău, dintre tinerii care lucrează, peste jumătate au slujbe temporare şi nu au parte de asigurări sociale. Salariul minim este de sub 500 de euro şi se aşteaptă reducerea lui.

„Ce lume este asta, o lume în care mergi la şcoală ca să devii sclav?”, se întreabă Carvalho, un tânăr de 25 de ani din Lisabona, care spune că face parte din cea mai bine pregătită generaţie din istoria ţării sale. Carvalho este nemulţumit că, după ce a obţinut o diplomă de master în limba engleză nu îşi poate găsi decât slujbe temporare şi că poate fi forţat să lucreze în Africa. Carvalho şi prietenii săi au apelat la Twitter şi au organizat, în martie, un protest care a ajuns să fie cel mai mare de la Revoluţia Garoafelor Roşii din 1974.

Din mişcarea tinerilor portughezi s-au inspirat colegii lor din Spania. Mişcarea lor din Madrid a fost mult mai mediatizată, datorită suprapunerii cu alegerile locale din Spania, o ţară în care şomajul a ajuns la 21,3%. În rândul tinerilor, rata a depăşit 40% (în România, rata şomajului în rândul tinerilor este de 23%, identică cu cea din Suedia, potrivit Eurostat).

„Noi, şomerii, cei prost plătiţi, cei cu slujbe nesigure, tineretul Spaniei, vrem o schimbare şi un viitor demn”, spuneau unii protestatari. „Facem istorie acum. Nu vom mai avea o asemenea şansă. Dar va trebui să plec în străinătate”, spune Patri, o studentă care protestează la Madrid, scrie Der Spiegel.

Marţi, numărul corturilor instalate la Puerta del Sol din Madrid s-a redus considerabil, scrie AFP. „Sunt mulţi care beau şi se bat, care nu au nimic de-a face cu mişcarea”, spune Rodrigo, un tânăr de 19 ani. Tinerii spanioli promit însă să organizeze proteste la scară naţională pe 11 iunie.

Revoluţia pare să vină acum din Spania, de unde tinerii parizieni au luat exemplul protestelor. Mult mai puţin numeroşi, francezii nemulţumiţi de inegalităţile sociale crescânde împart manifeste şi îşi exersează elocinţa expunând planuri de acţiune politică.

„Parlament slab şi un lider puternic care să reformeze statul”

Mişcările tinerilor nemulţumiţi apar în state cu o experienţă democratică redusă. Grecia, Portugalia şi Spania nu au mai mult de patru decenii de democraţie în spate. Mai grav, săptămânalul elen To Vima, citat de Liberation, a publicat recent un sondaj care relevă tendinţa de respingere a democraţiei. 30% dintre cei intervievaţi îşi doresc ca ţara să fie condusă „de un grup de experţi şi tehnocraţi”, 27% de „un conducător puternic, căruia alegerile sau parlamentul să nu-i poată sta în cale” şi care să reformeze statul. Statele foste socialiste au şi mai puţini ani de experienţă democratică.

În prezentarea mişcărilor tinerilor europeni a fost amintit spiritul protestelor dim mai ’68, atât în lumina sa pozitivă, cât şi din perspectiva contestatarilor săi. Cancelarul Angela Merkel declara, spre exemplu, că cetăţenii statelor din sudul Europei ar trebui să lucreze mai mult şi să se distreze mai puţin, luând exemplul germanilor.

Până acum, singurele asemănări de necontestat cu mai ’68 ţin de victoria dreptei, în alegerile locale din Spania şi în cele generale din Portugalia, după cum gaulliştii au câştigat alegerile din iulie 1968, în ciuda protestelor.

Cât despre pericolul transformării „primăverii arabe” într-o „vară europeană”, ministrul francez de Externe, Alain Juppe, este liniştit: „Există un punct comun-şomajul. Marea diferenţă este democraţia. Noi o avem, ei se luptă pentru ea.”