Tismăneanu: Păunescu a fost un sacerdot entuziast al ceauşismului

Vladimir Tismăneanu critică pe blog „bizara cvasi-unanimitate” faţă de meritele culturale ale lui Adrian Păunescu din presă, susţinând că poetul a fost un „sacerdot entuziast al religiei politice a ceauşismului” şi este astăzi regretat de toţi foştii politruci şi profitorii fostului regim.

Observ, în cazul lui Adrian Păunescu, o bizară cvasi-unanimitate encomiastică provenită nu din pietate (lucru firesc atunci când cineva încetează din viaţă), ci din admiraţie pentru meritele culturale (atâtea câte au fost) ale persoanei defuncte. Cu excepţia Hotnews, pare să domnească un doliu universal care interzice echilibrul evaluativ şi aboleşte referinţele la rolul său politic (câtuşi de puţin neglijabil şi, din punctul de vedere al valorilor democratice, nu unul fast, lucru afirmat şi demonstrat în Raportul Final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România)”, notează Tismăneau.

El apreciază că Păunescu „a intrat triumfal în literatură”, beneficiind de laude din partea unor critici redutabili, însă poetul a acompaniat şi a justificat prin versurile sale ideologia oficială a regimului comunist, fiind „un sacerdot entuziast al religiei politice a ceauşismului”. „A exprimat nu doar paseismul tribalist al regimului, pretenţiiile neo-feudale, dar a contribuit cu sârg la plăsmuirea vulgatei sale xenofobe. Este cât se poate de normal să-l regrete astăzi toţi foştii politruci, membrii profitocraţiei regimului totalitar şi urmaşii lor, toţi cei care se obstinează să creadă că Nicolae Ceauşescu, omul care a înfometat şi a ofensat un popor întreg, a fost un veritabil patriot”, mai spune Tismăneanu.

„Nu i-a fost suficient cât l-a cântat pe Ceauşescu, cât a venerat-o rimat pe Elena, la moartea lui Nicu Ceauşescu a produs un poem interminabil menit să-l imortalizeze pe . Sfânta Treime a comunismului dinastic şi-a aflat în Adrian Păunescu trâmbiţaşul privilegiat. A fost un toboşar neobosit al . Un talent real a dispărut în abisul servituţii voluntare”, continuă istoricul.

Tismăneanu citează din raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, unde scria despre Adrian Păunescu şi Cenaclul Flacăra că semăna cu săvârşirea unui ritual „religios”, indispensabil propagandei totalitare. „Poetul nu uita, însă, niciodată să amintească tuturor celor încântaţi de ce văd şi de ce simt că datorează Conducătorului suprem – care vorbeşte prin gura lui – supunere şi iubire, căci numai El le poate asigura, în vremurile acelea tulburi şi în colţul acesta de lume, liniştea şi stabilitatea. Nimeni nu a făcut un mai mare serviciu propagandei şi regimului lui Ceauşescu. Acest scriitor, prin acţiunile lui, prin personalitatea lui care fascina şi descumpănea, a prelungit existenţa comunismului naţionalist-ceauşist, precizându-i, cristalizându-i şi întrupându-i doctrina”, citează Tismăneanu.

„Adrian Păunescu nu a fost doar poet (bun sau rău, după gust), ci şi un înfocat publicist, şef de reviste, animator de spectacole publice în care se făcea elogiul dictaturii. A fost unul dintre arhitecţii utopiei ceauşiste, a fost el însuşi o instituţie în acea dictatură”, conchide Tismăneanu.