Titluri de stat pentru populație, scoase la vânzare

Ministerul Finanțelor Publice lansează pe 11 iulie emisiunea de titluri de stat pentru populație – Fidelis Centenar, cu scadență în 2018, la aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire, a anunțat instituția într-un comunicat.

„Valoarea totală a emisiunii este de 100 de milioane de lei, iar prețul unui titlu de stat, de 100 de lei. Acesta poate fi achiziționat, în perioada 11 – 29 iulie 2016, la o dobânda anuală de 2,15%. Dobânda și câștigurile de capital realizate din deținerea și tranzacționarea titlurilor emise de statul român prin Ministerul Finanțelor Publice sunt venituri neimpozabile. Pot deveni investitori toate persoanele fizice rezidente și nerezidente în vârstă de peste 18 ani. Cei interesați pot cumpăra maximum 1.000 de titluri de stat. Acestea pot fi achiziționate, fără costuri, de la cele patru bănci intermediare: BCR, BRD, Raiffeisen Bank, Banca Transilvania”, se arată în comunicatul citat.

Ministerul precizează totodată că în procesul de subscriere cumpărătorii titlurilor de stat pot opta între a deschide un cont bancar, oferi datele contului bancar personal sau pot subscrie cu numerar.

„După închiderea perioadei de subscripție, Ministerul Finanțelor Publice va stabili suma care urmează a fi contractata, aceasta putând fi mai mare, egală sau mai mică decât cea anunțată inițial, de 100 milioane de lei, în funcție de volumul de titluri de stat subscrise. Titlurile de stat vor fi admise și, ulterior, tranzacționate pe Bursa de Valori București. Deținătorii titlurilor de stat le pot tranzacționa la prețurile cotate în mod transparent la BVB. Prețul titlurilor de stat poate fluctua pe bursă, în funcție de condițiile de piață, valoarea acestora putând fi mai mare, egala sau mai mica decât cea nominală de 100 lei. La scadență va fi organizată o loterie aniversară cu 100 de premii în valoarea de câte 1.000 de lei. Un investitor poate câștiga un singur premiu, indiferent de numărul de titluri deținute. Emisiunea face parte din demersurile Ministerului Finanțelor Publice de creștere a gradului de educație financiară a populației și de diversificare a ofertei de instrumente de economisire pentru populație”, mai menționează sursa citată.

Ministerul Finanțelor Publice a emis titluri de stat pentru populație în iunie 2015, pentru prima dată după zece ani de absență pe această piață. Valoarea emisiunii de anul trecut a fost tot de 100 de milioane de lei, însă valoarea nominală a fost de 1.000 de lei, considerată ulterior prea ridicată. În plus, dobânda a fost stabilită tot la 2,15%, însă în urma unui mecanism care pentru mulți cetățeni a părut a fi complicat. Drept urmare, emisiunea a fost subscrisă doar în proporție de 65%, iar autoritățile au decis să modifice caracteristicile noii emisiuni.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eugenia Solomon 1416 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.