Toader a făcut ANUNȚUL: „Acest draft de OUG este făcut…”

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat joi că draftul ordonanței privind completurile de cinci judecători este finalizat și a fost trimis „decidenților”.

„Am spus că la minister acest draft de OUG este făcut. Am mai spus că da, l-am înaintat decidenţilor. Eu ca ministru, la minister, vorbim despre elaborarea unui proiect iar deciziile privind oportunitatea promovării adoptării nu mai este în zona mea”, a explicat Tudorel Toader, potrivit Agerpres.

El a precizat că va continua să îşi îndeplinească mandatul de ministru al Justiţiei.

„Faptul că am venit acum doi ani şi câteva zile la Ministrul Justiţiei, iau în calcul ceea ce este firesc şi normal şi legal – să rămân la Ministerul Justiţiei să îmi îndeplinesc atribuţiile până în momentul în care în Monitorul Oficial, pe o procedură sau alta, se va numi un alt ministru interimar sau titular. În momentul în care în Monitorul Oficial se numeşte un alt ministru, e normal că mandatul meu a încetat. Voi aştepta noul ministru mai devreme sau mai târziu, voi preda documentele pe bază de proces verbal, aşa cum le-am şi primit, voi preda sigiliul şi voi ura ‘succes’ continuatorului meu. Eu îmi exercit atribuţiile legale pe care le am. Decizia politică nu este la mine şi mai mult decât atât nu am ce să vă răspund”, a declarat Toader.

La insistenţele jurnaliştilor dacă vreun lider al coaliţiei de guvernare i-a cerut demisia, Tudorel Toader a spus: „Întrebaţi pe cei care au lansat informaţia oficial sau neoficial. (…) Întrebaţi pe cei care au vocaţia să facă astfel de cerere. (…) Dacă simţiţi o anumită grabă, o anumită stare, întrebaţi la sursă”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

6 Comentarii

  1. Mie mila de bietii pretinsi jurnalisti care vin cu itrebari de baraj la :maestru”.
    Ei totdeauna primesc raspunsurile cele mai directe cu lamuririle de rigoare, care ii descumpanesc si mai mult.
    Pe maestru trebuie sa il intrebi ceva cu adevarat inteligent ca sa-l provoci la o conversatie elevata.
    Inca n-am vazut asemenea intrebari.

  2. PARTEA a I a : In continuare MANIPULATI pentru a TERGIVERSA! CCR a decis definitiv si GENERAL OBLIGATORIU : 01. protocoalele sunt nelegale; 02. probele obtinute prin aplicarea acestora sunt nelegale; 03. completele de judecata au fost nelegal constituite; 04. Majoritatea articolelor Codurilor Penale(cu prioritate CPP) sunt neconstitutionale. Din aceste motive aveati toate argumentele legale sa va asumati rtesponsabiilitatea sis a propuneti Guvernului adoptatarea in regim de maxima urgenta a OUG pentru : 01. scoatere in afara legii a protocoalelor si a probelor rezultate din aplicarea lor; 02. nelegalitatea completurilor de 5 judecatori; 03. amnistie si gratiere pentru cauzele in care au functionat probe obtinute in baza protocoalelor nelegale. 04. invocarea de catre Guvern la CCR(sau sesizarea Avocatului Poporului) despre nelegalitatea completurilor de 3 judecatori; 05. adoptarea unei HG privind desectretizarea Hotararii CSAT care a permis incheierea protocoialelor. Ce ati facut in acest sens? NIMIC!

  3. PARTEA a II a : Prin tot ceea ce (nu)faceti, faceti jocul gruparii de tip mafiot si criminal! Solutionarea acestor urgente va pune capat luptelor politice existente. Vor vocifera cateava zile, insa in baza evidentelor care vor rezulta in urma adoptarii actelor normative, vor trebui sa inceteze, sa recunoasca existenta nelegalitatilor, a gravelor abuzuri care au distrus familii, cariere, au epurat politic zeci si zeci de cetateni romani de rand nevinovati! Este de neinteles atitudinea ta si a coalitiei majoritare, care in ciuda evidentelor, probelor tot mai concludente prezentate zilnic in presa, nu faceti nimic in afara de : parole, parole, parole! La momentul in care cadrul legal va exista si crimele savarsite de gruparea de tip mafiot si criminal care a pus stapanire pe justitie, vor fi prezentate public, si Timmermans si acolitii vor trebui sa inchida pliscul. Vor trebui sa recunoasca, ca, au sustinut si au finantat o grupare de tip mafiot care a folosit sintagma “lupta anticoruptie” in interesul propriu, in interesul obtinerii puterii administrative totale in Romania! Procedand altfel nu veti face decat sa le faceti jocurile murdare, sens in care va transmitem : RUSINE, RUSINE, RUSINE SA VA FIE!

  4. Profesore te-ai descalificat! Ai jucat pe mize marunte comandate de pesede!
    Nu-i suficient sa stii carte,mai trebuie caracter si demnitate.

  5. PARTEA a I a : Preluat de la MOS ION ROATA : Cu adevarat avem parte de MANIPULARE pentru TERGIVERSARE! Daca asa este cum afirma dl ministru, este cert ca, avem inca o dovada concludenta ca acesta este vandut gruparii de tip mafiot si criminal care a pus stapanire pe justitia romaneasca, in scopul epurarilor politice si a acapararii puterii administrative centrale si locale, prin fabricarea de dosare penale de catre procurori obedienti! OUG privind copleturile de 5 judecatori este necesara si este pe deplin justificata prin prisma Deciziei CCR! Insa aceasta nu este completa(in lipsa denuntarii nelegalitatilor privind constitutirea completelor de 3 judecatori) si mai ales nu singura necesara, avandu-se in vedere celelalte crime ale gruparii mafiote(protocoale, articole ale legislatiei penale declarate neconstitutionale de ani de zile, etc) insa ea a fost preferata de initiator pentru ca adoptarea ei va naste o pelemica la fel de mare ca OUG nr. 7!

  6. PARTEA a II a : Se va intrepreta ca a fost adoptata cu dedicatie! Nu suntem adeptii acestui mod de abordare deoarece actul normativ invocat este imperios necesar prin prisma, asa cum ama mai spus, Deciziei CCR care este GENERAL OBLIGATORIE! Insa, initierea numai a acestui act normativ in viziunea detractorilor va fi interpretat, asa cum am spus, ca un act normativ cu dedicatie, chiar daca actul normativ nu urmareste acest aspect! Insa, CALUL TROIAN al guvernarii urmareste, in continuare, asigurarea climatului polemicilor si al interpretarilor in vederea erodarii coalitiei majoritare! Inca un punct inscris de … CALUL TROIANal actualei guvernari! URAAAA, URAAAA, URAAAA!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.