Ministrul Justiţiei, interviu după decizia Curții Constituționale

Toader anticipează decizia lui Iohannis în cazul revocării lui Kovesi. „Mă aştept să o respecte…”

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a afirmat miercuri că decizia CCR referitoare la procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, reprezintă „un început de revenire spre normalitate”. Ministrul  anticipează modul în care va acţiona preşedintele Iohannis după decizia CCR care îl obligă să semneze decretul de revocare a şefei DNA

„Sigur că am aşteptat-o cu interes, cu preocupare (…), dar, pe fond, ce am scris acolo, ce am susţinut la Curte este în deplin acord cu convingerea mea profesională din domeniul dreptului constituţional şi zic eu şi astăzi este în deplin acord cu exigenţele constituţionale. Prin urmare, am aşteptat decizia cu preocupare. În acelaşi timp, profesional vorbind, am primit-o ca pe o revenire sau un început de revenire spre normalitate”, a declarat ministrul Justiţiei, la Antena 3.

„Un început de revenire spre normalitate”

Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, anticipează modul în care va acţiona preşedintele Iohannis după decizia CCR care îl obligă să semneze decretul de revocare a şefei DNA. „Mă aştept să o respecte. Noi avem un comunicat care nu produce efecte. Efect juridic se va produce din momentul în care decizia motivată se va publica în Monitorul Oficial. Din momentul acesta, se naşte obligaţia preşedintelui de a respecta decizia. Eu nu cred că preşedintele nu va da curs deciziei CCR”, a declarat Tudorel Toader.

Acesta a declarat că a așteptat cu interes decizia CCR care îl obligă pe președintele României, Klaus Iohannis, să o revoce pe Kovesi din funcția de procuror-șef DNA.

„Am așteptat-o cu interes, cu preocupare, firesc – și vă rog să mă înțelegeți. Dar, pe fond, ce am scris acolo, ce am susținut la Curte este în deplin acord cu convingerea mea profesională din domeniu dreptului constituțional și, zic eu și astăzi, este în deplin acord cu exigențele consituționale.

Toader a început interviul de la Antena 3 cu o serie de consideraţii generale despre rolul ministrului Justiţiei. „Ministrul Justiţiei este singurul ministru la care Constituţia face referire în mod explicit. Ministrul Justiţiei nu face pare doar din Executiv, ci şi din CSM, garantul independenţei justiţiei. Ministrul Justiţiei are autoritate faţă de procurori, potrivit Constituţiei. Unii prezintă aceast lucru într-un mod neconform cu realitatea. Nu înseamnă că procurorul este dependent politic. Ministrul Justiţiei nu se uită între coperţile unui dosar. E treaba procurorului. Dar ministrul poate să întrebe de ce n-ai terminat urmărirea penală într-un dosar. Asta e de administrare a justiţiei şi intră în competenţa ministrului Justiţiei”, a declarat ministrul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4

11 Comentarii

  1. Bre oameni buni,astăzi am asistat la sfârșitul unui meci intre un eminent profesor universitar de drept si un submediocru’ profesor de fizica de liceu pe o tema în care expert e primul.Cred ca nici cu legile fizicii nu sta prea bine dl Prezident c-altfel ar fi ajuns si el macar un amarat de asistent universitar ca profesor universitar e mai greu.Victoria lu’ nea Todirica îl distruge practic pe dl Prezident .Indiferent ce va face e deja prea târziu ,fie c-o revoca fie ca n-o revoca pe madama.Gata s-a terminat cu el!Dacă mai punem la socoteala prostia imensa făcută punandu-se împotriva SUA și a Israelului în problema mutării ambasadelor ,observam ca deja Dl prezident e plecat pe tobogan,se duce cu mare viteza la vale și nimeni nu-l mai poate opri.Hai pa!

  2. tuDorel, LEPRA BOLSEVICA, incompetent si semianalfabet, sa-ti fie rusine SCURSURO !!! Esti exemplu de cel mai perfid si lingau fripturist ce a existat in politichia romaneasca vreodata.Daca cei de la universitatea din Iasi te vor mai primi inapoi, inseamna ca si ei sunt niste lichele mizerabile ca si tine.Esti o VOMA !

    • Incearcă cu terebentină, cine știe, poate e ultimul remediu pentru jigotismul vulgar pe care îl vomiți pe aici. Si, pe bune, ce notă ai luat la examen când ti-ai terminat studiile, la Școala Generală din Pocreaca? Ori n-ai terminat nici 8 clase?!

  3. Mai este optiunea presedentiei de a face o actiune in contencios administrativ de constatare a indeplinirii atributiilor ce-i reveneau in aceasta procedura de revocare!!!

    • Siguuur! Are o grămadă de opțiuni: să-i ceară ministrului despăgubiri pentru știrbirea autorității, să pună SPP-iștii să-l amendeze pentru tulburarea liniștii, să-l pună pe Orban să-i facă o plangere penală și câte și mai câte! Iar la urmă să-și pună geaca roșie și să iasă la #rezist.

  4. Considerați că ministrul de la justiție va fi nevoit să facă un raport către Comisia de la Veneția despre cum procurorii ce se subordonează legii și sunt propuși în funcții, evaluați disciplinar și sancționați sau nu de către CSM , care este garantul independenței justiției, ar putea fi schimbați din funcții la cererea ministrului justiției fără solicitarea CSM adesată ÎCCJ ?

  5. Apreciați că atribuțiile unui ministru la justiție nu sunt să anticipeze cum își îndeplinește președintele mandatul politic ?

  6. Vom ajunge din nou la incercarea de suspendare a presedintelui, care a ramas singurul stalp in calea clasei politice din parlament si din guvern si din cea mai ramas din justitie. De la neprezentarea „boborului” la ultima votare, in incercarea permanenta de subordonare a justitiei, s-a dovedit ca tara asta e pe duca, din cauza unor ticalosi alesi de inconstientii alegatori ai PSD. CCR si Constitutia, evident imperfecte, au dovedit ca sunt pline de bube iliesciene, iesite la iveala ca paduchele pe frunte.

  7. Măi GARGAMEL, când CCR a decis că suspendarea lui Băsescu de către USL este neconstituțională, de ce nu a fost respectată decizia CCR și s-a făcut referendum pentru suspendarea lui Băsescu ???????????? Acum de ce decizia CCR este obligatorie ??????? Din cei 6 ciumați ai CCR care au votat suspendarea lui Kovesi, TARTORU’ e tov. Dorneanu pupincuristul lui Iliescu

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.