Toader bate șaua să priceapă calul

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, face „necesare distincții între contenciosul constituțional și contenciosul administrativ, prezentând…

De (I.R.)
Toader bate șaua să priceapă calul

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, face „necesare distincții între contenciosul constituțional și contenciosul administrativ, prezentând…

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, face vineri „necesarele distincții între contenciosul constituțional și contenciosul administrativ, prezentând articole din decizia CCR privind revocarea Laurei Codruța Kovesi. Precizările ministrului vin după ce unii juriști au spus că procurorul general Augustin Lazăr ar putea ataca în instanță declanșarea procedurii de revocare.

„Necesarele distincții dintre contenciosul constituțional și contenciosul administrativ !

DECIZIA CCR nr. 358 din 30 mai 2018,
asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre ministrul justiţiei, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte, publicată în Monitorul Oficial al României, nr.473 din 7 iunie 2018

-extras- 
71. Instanţa de contencios administrativ nu poate cerceta raportul de drept constituţional dintre ministrul justiţiei şi Preşedintele României din moment ce, între cele două autorităţi, în problema dată, nu se stabilesc raporturi de drept administrativ, ci de drept constituţional. 
Astfel, având în vedere întinderea competenţei sale funcţionale şi materiale, instanţa de contencios administrativ nu are competenţa de a interpreta şi aplica normele constituţionale şi, prin urmare, de a soluţiona raporturi pure de drept constituţional, respectiv situaţii în care sunt incidente numai norme constituţionale. 
Instanţa de contencios administrativ are competenţa de a verifica numai conformitatea actului administrativ cu legea, şi nu cu Constituţia; astfel, acestea efectuează un control de legalitate stricto sensu, şi nu de constituţionalitate.

73. ….
Prin urmare, cele două autorităţi vor aplica decizia Curţii Constituţionale, iar controlul aplicării şi respectării deciziei de către acestea nu va reveni instanţei de contencios administrativ, ci tot celei constituţionale. 
Astfel, instanţa de contencios administrativ va reţine numai competenţa de control stricto sensu a legalităţii decretului/refuzului emiterii acestuia, respectiv: emitent, temei de drept, existenţa propunerii ministrului justiţiei de revocare a procurorului din funcţia de conducere şi a comunicării acesteia în vederea emiterii avizului de către Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru procurori, semnătura şi, după caz, publicarea în Monitorul Oficial al României, în timp ce instanţa constituţională are competenţa de a soluţiona conflictele de competenţă dintre cele două autorităţi rezultate ca urmare a unor interpretări diferite date de către acestea a textelor constituţionale incidente, precum în cazul de faţă.

74. Prin urmare, astfel fiind stabilită competenţa instanţei constituţionale, rezultă că numai aceasta are competenţa de a soluţiona raporturi pure de drept constituţional şi, în consecinţă, de a decide cu privire la întinderea atribuţiilor constituţionale ale celor două autorităţi publice de rang constituţional; de aceea, în această ecuaţie, competenţa instanţelor de contencios administrativ este exclusă. În aceste condiţii, sancţiunea greşitei aprecieri a întinderii competenţei, prevăzute de Constituţie, a unei autorităţi publice de rang constituţional, obiectivizată în acte/fapte concrete, ce se subsumează unui raport de drept constituţional, este, în mod firesc, una de drept constituţional, distinctă de cea administrativă, respectiv constatarea existenţei unui conflict juridic de natură constituţională de către Curtea Constituţională, cu consecinţa revenirii la starea de constituţionalitate.

77. Astfel, având în vedere raporturile constituţionale anterior relevate, Curtea constată că situaţia litigioasă dintre cele două autorităţi publice, de rang constituţional, poate fi soluţionată numai în cadrul competenţei prevăzute de art. 146 lit. e) din Constituţie”, a scris Tudorel Toader pe pagina sa de Facebook.

Distribuie articolul pe:

13 comentarii

  1. pt. Mariuta ! 85% dintre cauzele pierdute de Romania la CEDO , se datoresc legilor nedrepte sau facute de amatori si doar 15% se datoresc erorilor de judecata , d.le lucrator in fosta aSecuritate ( tu ai spus . aproape direct )!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.