Toader, despre controlul la DNA

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, vineri, în cadrul şedinţei Secţiei pentru Procurori din CSM, că nu el a stabilit tematica, graficul, procedura controlului şi nici componenţa echipei de inspectori care a verificat DNA.

„În limitele competențelor de ministru al Justiției, alegând procedura de urmat în efectuarea controlului managerial, eu, ca ministru, nu am stabilit nici tematica de control, n-am stabilit nici graficul controlului, n-am stabilit nici procedura și nici componența echipei de inspectori, cei care au făcut controlul. Eu am făcut solicitarea către Inspecţia Judiciară și a primit miercuri raportul de la dumneavoastră în format electronic, pe un CD”, a declarat ministrul Justiţiei.

Laura Codruţa Kovesi a anunţat, vineri, în CSM, că inspectorii Inspecţiei Judiciare care au controlat DNA au pierdut un bileţel pe care au fost scrise numerele mai multor dosare ale Direcţiei, procurorul-şef DNA prezentând acest bileţel şi precizând că unul din dosare e extrem de important.

„În timpul controlului, mă așteptam la un control obiectiv. Au fost verificate anumite dosare de către o parte a echipei de control. Am aici un bilețel, din cele multe pierdute de către Inspecția Judiciară. Acesta este pierdut, în sensul că a fost pus în niște documente. Se poate observa cu ochiul liber că sunt trecute două numere de dosare, în scris. După care, unul dintre inspectorii judiciari, personal, completează din registru unde este acel dosar, ce s-a întâmplat cu el. Nu pot să vă pun acest document la dispoziție, vorbim despre o situație de confidențialitate, unul dintre dosare este extrem de important. Mă întreb de ce un inspector care face un control la DNA vine cu bilețele pe care are trecute numere de dosar, după care, la registrele din 2004, și trece anumite chestiuni?”, a declarat, în cadrul şedinţei Secţiei pentru Procurori din CSM, Laura Codruța Kovesi.

Procurorul-şef DNA a mai spus că senzaţia procurorilor anticorupţie este aceea că „au fost verificate anumite dosare, au fost verificate anumite activități pe care procurorii le fac, s-au citit anumite acte din anumite dosare”, de către o parte a echipei de control şi că s-a venit cu „o temă”.

„În procesul verbal încheiat în prima zi, s-a stabilit că, potrivit ordinului inspectorului şef, se verifică modificările, ştersăturile, corecturile care apar în aceste înregistrări. În ceea ce priveşte Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate, acest control managerial s-a transformat într-un control tematic, în sensul că au fost verificate toate înregistrările. Au fost acţiuni tematice, modul în care s-au verificat registrele ridică semne de întrebare din 2004 la zi.

Deci, au fost luate toate înregistrările din 2004, răsfoite pagină cu pagină, la anumite pagini, inspectorii şi-au făcut mai multe menţiuni ceea ce ne duce cu gândul la faptul că în acest control s-au făcut şi alte chestiuni exterioare acestui control”, a mai declarat Kovesi.

O greşeală depistată în raportul Inspecţiei Judiciare referitor la controlul la Direcţia Naţională Anticorupţie s-a referit şi la site-ul DNA.

„S-a verificat activitatea biroului de presă. Nici măcar site-ul DNA nu a fost scris corect. O să vedeți că s-a consemnat e că ei au verificat ce se pune pe site-ul www.nknta.ro. Or, site-ul este pna.ro, deci nu s-a greșit o literă. Întreb: cum poți să ai un control în care tu să nu știi ce ai controlat, să treci asemenea erori?”, a mai spus Kovesi.

Kovesi a transmis că nu există un punct de vedere unitar al echipei Inspecţiei Judiciare referitor la controlul la DNA.

„Am constatat că nu există un raport de control în sensul legii. (…) Am remarcat o lipsă de metodologie unitară în efectuarea controlului, dar mai ales în redactarea acelui raport de control. De aceea, spunem că punctul de vedere pe care l-am făcut poate acoperi această lipsă de metodologie.

În timpul controlului, au existat în mod constant, opinii diferite între membrii echipei de control, cu privire la ce să se verifice, cum să se verfice și perioadele în care să se verifice. Deși metodologia de control este unică, ordinul inspectorului-șef era destul de clar. Am constat că aceste opinii diferite între membrii de control s-au materializat în diverse procese verbale care au fost înaintate conducerii Inspecției și care, din punctul nostru de vedere, sunt exterioare DNA și nu au absolut nicio legătură cu aceste opinii diferite. (…) Am fost puși în situația în care coordonatorul echipei de control a spus că anumite dosare nu trrebuiesc verificate, ulterior cealaltă echipă de control a cerut acele dosare, noi le-am predat”, a spus procurorul-şef DNA.

Laura Codruța Kovesi şi-a susţinut, vineri, în fața Secției pentru procurori a CSM, punctul de vedere privind raportul Inspecției Judiciare, întocmit ca urmare a controlului efectuat la parchetul anticorupție. De asemenea, luni, 16 octombrie, la ora 10.00, este așteptat la Secția pentru procurori Gheorghe Stan, inspector şef adjunct al Inspecţiei Judiciare. Coordonatorul echipei care a efectuat controlul la DNA, Elena Rădescu, s-a prezentat joi în fața procurorilor CSM.

În spațiul public au apărut mai multe informații din conținutul raportului Inspecției Judiciare.

DNA susținea, într-un comunicat de presă, că Inspecția Judiciară a lansat în spațiul public informații din raportul făcut în urma controlului la această unitate de parchet, înainte ca Direcția Naţională Anticorupţie să formuleze obiecțiuni. „Direcţia Naţională Anticorupţie îşi exprimă dezaprobarea faţă de modul în care conducerea Inspecției Judiciare gestionează datele conţinute într-un document provizoriu, în condițiile în care acest document nu este unul finalizat și nici nu a fost asumat de vreo instituție”, conform comunicatului de presă.

Reacția, după ce în spațiul public informații, pe surse, privind date din raportul inspectorilor judiciari. Conform documentelor, au fost mai multe nereguli depistate în activitatea DNA, inspectorii propunând cercetarea disciplinară dar menținerea în funcție a Laurei Codruța Kovesi. Printre neregulile depistate de inspectori se numără tergiversarea anchetelor, dosare în care nu s-au făcut acte procedurale pentru o perioadă îndelungată sau redistribuirea/ repartizarea haotică a dosarelor, potrivit raportului Inspecției Judiciare.

Mihaela Gidei, mihaela.gidei@mediafax.ro

Despre (R.C.) Articolele 2300
Author

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*