Mișcarea Pentru Regat Și Coroană

”Toate deciziile care ne sunt transmise și despre care ni se spune că aparțin Regelui pot fi puse sub semnul îndoielii” 

Comunicatul 
Convenției Naționale pentru Monarhie Constituțională

Convenția Națională pentru Monarhie Constituțională, organizație non-guvernamentală care susține restaurarea Monarhiei Constituționale drept unic și decisiv act al finalizării Revoluției române și a procesului comunismului în România, alcătuită din Clubul Monarhiștilor din Uniunea Europeană, Mișcarea pentru Regat și Coroană, Mișcarea pentru Regatul României și Mișcarea pentru Monarhie Constituțională, reprezentând peste 40.000 de membri,
urmărește cu atenție și îngrijorare ultimele informații privind starea de sănătate a Majestății Sale Regele Mihai. Ne punem speranța și ne rugăm la Bunul Dumnezeu să facă o minune și să-l redea pe Rege românilor!

Ceea ce stă în puterea lui Dumnezeu nu putem schimba. Însă, constatăm cu tristețe că, de aproximativ 4 ani, Regele Mihai se află în spatele unui zid de tăcere, pe care cu siguranță nu el l-a ridicat.

Majestatea Sa este ținută departe de supușii săi, prin decizia Familiei Regale restrânse, singura care ne informează, când crede de cuviință, atât în legătură cu deciziile Regelui, cât și cu evoluția stării sale de sănătate.

Deși aceasta din urmă a creat o legitimă stare de îngrijorare în rândul românilor, a și stârnit multe confuzii care au provocat comentarii și presupuneri inacceptabile pentru statura ”marelui Rege Mihai” cum este apreciat în cancelariile lumii.

În calitatea sa de fost șef de stat, ultimul dintre cei care au contribuit la înfrângerea Germaniei fasciste și ultimul mare monarh de rit bizantin din Europa, personalitate istorică de talie mondială, Majestatea Sa Regele Mihai trebuie să se bucure de calificările cele mai înalte din domeniul asistenței medicale, de transparența buletinelor sale medicale, transmise periodic, la vedere, nu prin intermediari, de somitățile medicale care-i asigură tratamentele.

Acest fapt nu s-a petrecut, hotărârea izolării Majestății Sale Regele Mihai față de supușii săi fiind în întregime asumată de Familia Regală restrânsă.

Deciziile semnate în numele Regelui Mihai în ultimii ani contrazic profund tot ceea ce El însuși a exprimat public, în România și nu numai, din 1990 până acum câțiva ani, când boala și vârsta l-au copleșit. De aceea credem că deciziile majore, ca aceea privind înlăturarea principelui Nicolae din linia de succesiune (cel cu care Majestatea Sa a legitimat viitorul monarhiei în aprilie 1992) și tranzacția inacceptabilă cu PSD-ul și emisarii lui cu dosare penale, pentru ca Legea Instituționalizării Casei Regale să fie votată în regim de urgență în Parlament, nu-l reprezintă.

Există un singur Rege Mihai care a spus: ”… nu cred că există nici măcar un singur om în viață, pe acest pământ, care să aibă dreptul moral de a-mi cere socoteală. Ceea ce eu, familia mea și țara au pierdut în anii comunismului nu este măsurabil. Nu se poate, deci, pune problema ca eu să primesc avantaje materiale de la nimeni. Ceea ce a fost furat este incomensurabil: în termeni materiali, morali și de demnitate națională. (…). Coroana României aparține poporului român. Face parte din patrimoniul său național. Membrii Familiei Regale pot reprezenta Coroana, dar nu este a nici unuia dintre ei”. 

Înțelege oricine că, în România, Elveția sau oriunde altundeva, nu pot exista ONG-uri numite ”Coroana României”.

Recent s-a petrecut un fapt în întregime asumat de Familia Regală și de personalul angajat al acesteia – și anume decizia de a-l împiedica pe principele Nicolae de a-și vedea bunicul.

Regele Mihai a primit Sfânta Împărtășanie, ceea ce presupune iertarea și împăcarea cu tot și cu toate. Încălcând sacralitatea Împărtășaniei, Familia Regală l-a împiedicat pe Principele Nicolae să-și vadă bunicul pe patul de suferință, a șaptea oară la rând, de astă dată apelându-se chiar la organele Poliției elvețiene.

Scandalul provocat de Familia Regală a deteriorat grav însăși imaginea Monarhiei ca singură șansă pentru renașterea României, demonstrând că pentru urmașii Regelui, cu excepția tocmai a celui care a fost îndepărtat chiar fizic de bunicul său, nu primează viitorul legitim al reîntoarcerii la ordinea constituțională monarhică (se pare că ultima pe lista preocupărilor Familiei Regale), cât, mai ales, problemele legate de succesiunea bunurilor materiale și nu simbolice ale Coroanei României și întoarcerea României la normalitate, la Monarhia Constituțională.

Îngrijorarea noastră, legitimă și în sufletele tuturor românilor care cred în Țară și Rege este justificată de realitatea comunicatelor Familiei Regale, departe de spiritul și litera Regelui Mihai. În aceste clipe, când Majestatea Sa, cu evlavie și credință, se pregătește de înălțarea la Cer, atitudinea celor din imediata apropiere încalcă grav morala creștină. Întreaga Familie Regală (fiice, nepoți și strănepoți), precum și rude apropiate din Casa Regală Britanică și din Regatul Spaniol) au dreptul de a-l vedea și de a se ruga la patul de suferință al Regelui Mihai. Iar cetățenii României, ca și opinia publică internațională, au dreptul să afle în cel mai direct mod, cine sunt medicii care-l tratează pe Majestatea Sa și care este starea sa.

Un lucru simplu și normal care ar stinge comentariile conform cărora Regele este ținut artificial în viață până când se votează Legea Instituționalizării Casei Regale. Această ipoteză, din ce în ce mai des auzită, a fost alimentată chiar de decizia Familiei Regale restrânse de a împiedica accesul oricui la căpătâiul Regelui Mihai, în afara unui cerc de intimi, despre unii dintre ei afirmându-se că au legături cu serviciile secrete din România.

Dacă este adevărat, Majestatea Sa s-ar afla astfel într-un ultim arest, chiar spre capătul vieții Sale și toate deciziile care ne sunt transmise și despre care ni se spune că aparțin Regelui, pot fi puse sub semnul îndoielii.

Pentru a dovedi că lucrurile nu stau astfel, întrebarea noastră legitimă, ca și a tuturor românilor care așteaptă un semn clar de la reprezentanții Familei Regale, este una esențială și la care un răspuns este ușor de dat, iar o tăcere este în sine un răspuns: acum, când Regele este aproape de înălțarea Sa la Cer, îi vor duce ei moștenirea spirituală mai departe, sau sunt preocupați doar de cea materială?

Pe scurt, cu tot respectul și deferența, Alteța Sa Principesa Moștenitoare Margareta ar trebui, dincolo de scandaluri care coboară prestigiul Familiei Regale, să răspundă: mai crede în viitorul monarhic al României și este gata, ca și tatăl său, Regele Mihai, să jertfească totul pentru acesta?

În așteptarea unui răspuns sau al continuării unei tăceri care delegitimează pe zi ce trece, să ne rugăm cu toții pentru sănătatea Majestății Sale Regele Mihai.
Așa să ne ajute Dumnezeu!

Clubul Monarhiștilor din Uniunea Europeană
Președinte: dr. Dan Marinca
Secretar: Szilard Ivan Csatlos

Mișcarea pentru Regat și Coroană
Președinte: Marilena Rotaru
Vicepreședinte: Marius Oprea
Secretar general: Antonie Popescu

Mișcarea pentru Regatul României
Președinte: Prof. Dr. Alexandru Cărăușu

Mișcarea pentru Monarhie Constituțională
Președinte: Mariana Berinde

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

6 Comentarii

  1. Cam multe „miscari”, mai ales acum cind persoana in cauza nu prea mai misca ! Sa vedeti paruiala generalizata cind „maiestatea sa” va pleca sa se intilneasca cu Vîşinski „acolo unde nu este durere, nici intristare, nici suspin”, lasind in urma cafteala pe avere si bunuri !

  2. Ati ramas fara motor.Familia regala va lasa sa sprijiniti o umbra.Placerea e de partea voastra.

  3. Treaba e ca si rezolvata din moment ce peste 40.000 de persoane vor monarhie , ca ea „apartine poporului roman „. Intrebarea este ce ne facem cu restul , insa nu-i bai.Ma intrebam zilele astea daca Mihai de Hohenzollern Sigmaringen mai este in viata , ori e tinuta trecerea sa in nefiinta precum era ascuns decesul lui Mao Tze Dun . Iata ca si comunicatul monarhistilor bate in aceeasi directie ca bolnavul ar fi tinut in viata cu aparatele.Pana cand? Pana se legifereaza inaltatoarea propunere Tariceanu-Dragnea privitoare la statutul Casei Regale. C.T.Popescu are dreptate calificandu-i pe cei din preajma lui Mihai , insa il tamaiaza putin pe acesta. Poate e bine , ca la mort cu tamaie se procedeaza. Dar ce ne facem cu initiativa Tariceanu-Dragnea?

  4. Este foarte trist ca nu mai respectam pe Nimeni, ca ne spunem parerea despre toti si toate,
    acum si despre Casa Regala. Public ! Sa lasam Casa Regala in pace !
    Sa uram doar multa sanatate Majestatii Sale !

  5. Penibil de la un cap la altul. Va urma disputa intre sustinatorii doamnei Margareta si cei ai domnului Nicolas. Exact asta ne mai trebuia, basca 25 de milioane anual, alocate perpetuu descendentilor. Culmea insa o atinge chiar fostul suveran. In opinia domniei sale, nimeni nu are dreptul a-i cere socoteala pentru nimic, nici pentru cei peste o suta de mii de militari cazuti aiurea in prizonierat, nici pentru tirgul oneros facut cu comunistii – abdicare in schimbul rentei viagere de lux, nici pentru sustragerea de bunuri de patrimoniu, nici macar pentru semnaraea ‘ca primarul’ a Declaratiei de la Budapesta.

    • Aceasta este moralitatea astor impostori. Abdicatul asta nu e nici os domnesc real. ca urmare asta o stiu tare bine tot familionul lui si fac orice dincolo de orice morala si onestitate pt a ne jumuli, pt a fi intretinuti, nus dc imi vine asumilianta cu niste muieri ce te obliga sa le platesti desi nu le vrei serviciile, nu ca nu au din ce, dar ar trebui intretinute doar ca sa nu cheltuie din ceea ce detin deja oricum ilegal si fraudulos, dar cine-i cauta la oua pe astia? Poate Cel Mintit de ei?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.