Traian Băsescu, fost președinte al României și fondator al Partidului Mișcarea Populară, a participat la consultările din 2018 care s-au petrecut după demiterea executivului Tudose. Acesta a venit cu două propuneri de premier pentru Klaus Iohannis: Eugen Tomac și Siegfried Mureșan. Opt ani mai târziu, aceste două variante au fost ambele pronunțate de președintele Nicușor Dan pentru Palatul Victoria.
Atunci, Klaus Iohannis a ales însă varianta propusă de PSD și a desemnat-o pe Viorica Dăncilă pentru a deveni premier.
„Ce argumente i-am adus la consultări, Președintelui Iohannis, pentru a demonstra că partidul lui Daddy, PSD-ul, este INAPT PENTRU GUVERNARE și trebuie trimis în opoziție”, scria în 2018 Traian Băsescu într-o postare pe Facebook în care critica în 12 puncte guverările PSD conduse de Sorin Grindeanu și Mihai Tudose.
În finalul postării, fostul președinte a dezvăluit și ce alternative i-a prezentat lui Klaus Iohannis drept variante pentru a primi un mandat de a crea un executiv la Palatul Victoriei.
Traian Băsescu, în 2018: „Sunt convins că niciodată Parlamentul nu ar fi votat căderea a două guverne și intrarea în alegeri anticipate”
„Plecând de la premisa că PSD-ul nu este apt pentru guvernare, i-am propus Președintelui României două nume pentru funcția de premier: Siegfried Mureșan – europarlamentar, negociator-șef al bugetului UE pentru anul 2018 și purtător de cuvânt al PPE, și Eugen Tomac – deputat, bine conturat ca politician pe ideea unionistă, fost secretar de stat și consilier prezidențial.”
Atunci, Traian Băsescu avea și un argument pentru care, dacă Iohannis ar fi mers pe rând cu cele două variante, măcar una ar fi fost învestită.
„Sunt convins că niciodată Parlamentul nu ar fi votat căderea a două guverne și intrarea în alegeri anticipate.
Din păcate, președintele a ales cea mai comodă soluție pentru domnia sa, desemnând-o pe teleormăneanca Viorica Vasilica Dăncilă, spre bucuria lui Daddy”, scria Băsescu pe Facebook.
Profeția lui Traian Băsescu, împlinită după 8 ani
La 8 ani după ce i-a propus lui Klaus Iohannis cele două nume de premier, profeția lui Traian Băsescu se adeverește. În iunie, Nicușor Dan l-a desemnat pe Eugen Tomac pentru a forma un guvern. Acesta s-a retras, însă, înainte de testul votului din Parlament, nefiind sigur dacă reușește să strângă voturi suficiente de susținere în Parlament. În locul său, a fost nominalizat liberalul Adrian Veștea, care a căzut în Parlament.
A doua nominalizare făcută de șeful statului, la mai mult de 60 de zile de la căderea variantei Veștea, este chiar cea a lui Siegfried Mureșan. Dacă acesta va cădea la vot, președintele ar putea dizolva în orice moment Parlamentul, condițiile fiind îndeplinite pentru o astfel de acțiune.
Practic, profeția lui Băsescu s-a îndeplinit aproape total: atât Tomac, cât și Mureșan au fost nominalizați ca premier. Iar liberalul Siegfried Mureșan are ca avantaj la votul de învestire faptul că Nicușor Dan ar putea dizolva Parlamentul dacă și această variantă pică. Doar că președintele nu amenință cu alegerile anticipate.
Singura soluție sunt alegerile anticipate!
„Strainii manca-le-ar inima câinii” -Eminescu!
Daca Negrescu nu-si baga coada globalista de vice european in folosul Ursulei vom avea alegeri anticipate! sa vedem acum cata lesa are Grindeanu sau daca mai poseda coloana vertebrala!!
„spune-mi cu cine te insotesti ca sa=ti spun cine esti”…
Mare profet. Vede viitorul in cuburile de gheata. Are si barba, asa cum au profetii?
Vraja marii! Numai trădători de țară străini conduc Romania!