Constructorul Renault vrea ca pe termen mediu să producă anual 320.000 de unităţi din modelul Duster. La uzina de la Piteşti, capacitatea de producţie va fi de 150.000 de unităţi pe an, iar restul în ţări precum Rusia, Brazilia, Columbia şi India. În Rusia şi Brazilia vor fi produse 60.000 de unităţi pe an, în […]
Toate știrile
Prezentatorul de televiziune american Larry King, în vârstă de 76 de ani, a pus capăt unei căsnicii care a durat 13 ani cu Shawn Southwick.Purtătorul de cuvânt al lui Larry King a declarat că acesta a cerut divorţul de soţia sa, în vârstă de 50 de ani, cu care are doi copii. “Principala lui preocupare […]
Compania suedeză Saab a propus Bulgariei să achiziţioneze avioane multirol Gripen la preţ de F-16 second-hand, scrie agenţia bulgară Novinite, citând postul de radio Darik. Din cauza problemelor financiare, guvernul bulgar a luat în calcul cumpărarea unor avioane americane uzate împreună cu România. Până acum, doar comandantul armatei bulgare s-a exprimat în favoarea cumpărării unor […]
Senatorul Cătălin Voicu are şanse să fie eliberat vineri ca urmare a recursului declarat împotriva deciziei de respingere a cererii de eliberare sub control judiciar. Completul de nouă judecători a admis joi solicitarea avocatului Ioan Cazacu de amânare a discutării recursului, pe motiv că nu cunoaşte dosarul. Şansele lui Voicu provin, în primul rând, din […]
Nicu Covaci, liderul trupei Phoenix, a declarat într-o conferinţă de presă că spectacolul „Symphoenix”, care va avea loc pe 28 aprilie la Sala Palatului din Capitală, este “un Phoenix orchestrat şi aranjat între clasici”, potrivit Mediafax. Pe 28 aprilie, începând cu ora 19.00, la Sala Palatului din Bucureşti, Phoenix prezintă “Symphoenix”, o producţie ce reuneşte […]
Trupa Byron porneşte de vineri într-un miniturneu prin ţară, mai precis în Timişoara, Reşiţa şi Arad, unde va susţine pentru fani un recital acustic-alternativ.Vineri, trupa va concerta la Timişoara în 700 Coffee & Lounge (22.00), sâmbătă la Reşiţa în Reschitza Rock Cafe (ora 22.00) şi duminică la Arad în Club Flex (20.00). Intrarea va fi […]
Premierul Boc a ameninţat, în şedinţa de guvern, că va demite secretarii de stat slab pregătiţi care nu-şi susţin proiectele în Parlament, împotriva Opoziţiei, şi le-a spus miniştrilor că programul de guvernare, care include aceste proiecte, trebuie să fie „o lectură obligatorie” inclusiv pentru ei.Avertismentul a fost lansat după ce şeful Departamentului pentru Relaţia cu […]
Franklin Tempelton a semnat recent contractul de administrare a Fondului Proprietatea. Fondul deţine 20% din capitalul Petrom.Mark Mobius, şeful fondurilor pe pieţe emergente ale Franklin Tempelton, ar putea fi numit membru în consiliul de supraveghere al Petrom, conform unei propuneri care va fi discutată în Adunarea Generală de la sfârşitul lunii aprilie. Mobius, 74 de […]
Se pare că ideea de a dona salariile primite pentru postul de consilier de Finanţe nu a fost o diversiune, pentru că artistul Dan Bittman tocmai a trecut la fapte.Artistul a donat banii pentru operaţia unui copil în Germania, copil care provine dintr-o familie defavorizată, unei fete care a intrat cu nota maximă la Conservator […]
Primul trimestru al anului 2010 a însemnat pentru Secom o creştere a cifrei de afaceri cu 43%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.“Afacerile noastre continuă să se consolideze într-un mediu operaţional dificil, iar performanţele obţinute sunt în linie cu aşteptările noastre. În condiţiile unei pieţe în scădere – mă refer la numărul de unităţi […]
Sindicaliştii din sănătate s-au lăsat convinşi de ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, să renunţe la grevă, cel puţin momentan.Reprezentanţii Federaţiei Sanitas au stabilit, împreună cu ministrul, ca în termen de două săptămâni să fie redactat un protocol care să cuprindă atât problemele cu care se confruntă angajaţii din sistem, cât şi modalităţile şi datele concrete de […]
Senatorul PNL Mircea Diaconu a răspuns, referitor la verificările pe care ANI le-ar derula pe numele lui, că s-a suspus întotdeauna deciziei autorităţii, menţionând că Senatul i-a comunicat că este compatibil cu activitatea artistică pe care o desfăşoară la Teatrul Nottara, el completând că ar fi grozav ca ANI să-i găsească avere în Monaco sau […]
Consilierul de stat la Administraţia Prezidenţială Mariana Bitang a criticat la dezbaterea parlamentară privind modernizarea sportului românesc proiectul legii educaţiei. Aceasta a arătat că sportul a dispărut total din preambulul acestei legi, „ca formă de modelare complexă a unui elev”. "Sportul a dispărut total din preambulul legii educaţiei, ca formă de modelare complexă a unui […]
Traian Băsescu este considerat de majoritatea cititorilor cotidianul.ro – care au participat, timp de patru zile, la un sondaj de opinie on-line – drept „cel mai corupt ministru al transporturilor”. Actualul şef al statului român conduce detaşat în topul cititorilor cotidianul.ro cu 636 de voturi, adică 47 la sută. Ministrul actual al transporturilor, fruntaş al […]
Lungmetraje semnate de Woody Allen, Oliver Stone, Alejandro Gonzalez Innaritu şi Nikita Mihalkov au fost incluse în selecţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes 2010, care se desfăşoară între 12 şi 23 mai, informează canalplus.fr.Conferinţa de presă în care s-a anunţat selecţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes a avut loc […]
Florin Chilian le va cânta studenţilor de la ASE în premieră, în seara aceasta, piese de pe albumul “Autistul, nu-l mai goniţi pe Brâncuşi”, care va fi lansat în luna mai.Artistul va susţine de la ora 18.00 un recital de o oră în Aula Magna a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, pentru a celebra […]
Aproximativ 100 de voluntari sărbătoresc la Turnu Măgurele Ziua Pământului prin dezvoltarea unui proiect „verde” pentru oraşul Turnu Măgurele, judeţul Teleorman.Voluntarii s-au adunat astăzi la Turnu Măgurele pentru a planta 800 de copaci pe malul Dunării, pe un teren public în incinta punctului de control şi de trecere a frontierei cu bacul Turnu Măgurele – […]
Elevii implicaţi în proiectul “Vânătoarea de monştri” au colectat, în prima lună de campanie, 18,2 tone de deșeuri de echipamente electrice şi electronice (DEEE), ceea ce reprezintă o medie de peste 200 de kilograme colectate în fiecare şcoală. Şcolile care au colectat, până în prezent, cele mai mari cantități de deşeuri electrice şi electronice (DEEE) […]
Norul de fum şi cenuşă de la vulcanul Eyjafjallajokull, situat la 125 de kilometri de capitala Reykjavik, a ajuns la peste 6.000 de metri înălţime, după erupţia produsă miercuri, la ora locală 1.00 (4.00 ora României).Până la 800 de persoane au fost evacuate din sudul Islandei, în condiţiile în care a doua erupţie în decurs […]
Traficul aerian a fost suspendat joi dimineaţă într-o mare parte a nordului Europei, din cauza lipsei de vizibilitate provocate de deplasarea norilor de cenuşă degajaţi de erupţia vulcanică din Islanda şi de pericolul reprezentat de aceştia pentru reactoarele avioanelor. Cursele aeriene de la Otopeni spre Londra au fost anulate.Traficul aerian a fost perturbat şi în […]
Piloţii au ştiut de iminenţa accidentului cu cinci secunde înainte. Ultimele cuvinte au fost dramatice.Echipajul nu era familiarizat cu avionul Tupolev 154. Acesta pierde mai repede altitudine atunci când se încearcă redresarea la o traiectorie orizontală. Această manevră a fost efectuată la ultima tentativă de aterizare, relatează Interfax, citând surse apropiate anchetei. “Analiza probelor, incluzând […]
De departe, cea mai profitabilă SIF în primele trei luni ale acestui an a fost SIF Muntenia, care a raportat un profit net preliminar de peste 9 milioane de lei. SIF Banat-Crişana şi SIF Oltenia au obţinut un profit de 5, respectiv 6 milioane de lei, iar SIF Transilvania a înregistrat o pierdere de 3,5 […]
Rusia şi SUA vor încheia un acord pentru monitorizarea copiilor adoptaţi de americani.Astfel, adopţiile copiilor ruşi de către familiile americane vor fi suspendate până la semnarea acordului care să asigure că în viitor nu vor mai avea loc tragedii, a afirmat azi purtătorul de cuvânt al MAE rus, Andrei Nesterenko. Declaraţia vine în contextul în […]
Senatorii social democraţi au anunţat că vor susţine în plen toate amendamentele la Legea sistemului unitar de pensii care le-au fost respinse în şedinţa de miercuri a Comisiei de muncă.Senatorii PSD menţionează că, din cele peste o sută de amendamente formulate de ei la dezbaterea în comisie a Legii privind sistemul unitar de pensii publice, […]
În lunile mai şi iunie, hidrologii prognozează inundaţii pe râurile din bazinele Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Barcău, Crişuri şi Mureş. Şi bazinele superioare ale Siretului şi Prutului vor depăşi mediile multianuale.Hidrologii prognozează că mai multe râuri din nordul, estul şi vestul ţării vor avea, în mai şi iunie, debite care ar putea depăşi mediile […]
Sergiu Băhăian, acuzat de instigare la omor şi fraudă, a cerut joi Curţii de Apel Bucureşti să îl elibereze din arestul preventiv, pentru că are proiecte culturale pe care nu le poate pune în practică, iar cu banii luaţi poate să plătească pagubele imputate de anchetatori.Mai exact, conform Mediafax, Băhăian a susţinut că are de […]