Topul celor mai incompetenţi miniştri pe fondurile europene

Cotidianul.ro a întocmit un top al celor mai incompetenţi miniştri în atragerea de fonduri europene. Datele statistice au fost luate de la Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale.La începutul acestei săptămâni, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, declara că România are în următoarele luni şanse de creştere economică prin atragerea de fonduri comunitare, pe care însă nu ştim să le atragem. "Avem nevoie de o creştere economică care să atragă fonduri comunitare. Avem bani gratis pe care nu ştim să-i atragem", a spus guvernatorul BNR. Pornind de la cuvintele lui Mugur Isărescu, cotidianul.ro a studiat datele statistice ale Autorităţii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS) pentru a vedea ce miniştri nu ştiu să atragă fonduri europene.

Primul în topul incompetenţei este ministrul Radu Berceanu, care a atras din cele 2,037 miliarde de euro doar 1,87%. Practic, UE ne dă bani pentru drumuri, dar n-avem ministru care să-i ia. Berceanu nu stă totuşi cel mai prost la atragerea fondurilor europene. Ca procent sub el se află programul referitor la Asistenţa Tehnică cu doar 1,66%, aflat în curtea Ministerului Finanţelor Publice, şi programul referitor la Dezvoltarea Capacităţii Administrative de la Ministerul Administraţiei şi Internelor, tot cu 1,66%. Dar la cele două ministere miniştrii s-au schimbat acum câteva luni, aşa că nu ar fi corect ca premiul lui Berceanu să fie luat de Blaga, respectiv Vlădescu. În plus, cele două programe sunt foarte mici, de 81 milioane de euro, respectiv de 130 milioane de euro.

Pe locul doi în topul incompetenţei la atragerea fondurilor UE se află Mihai Şeitan, ministrul Muncii. Din programul de Dezvoltare a Resurselor Umane în valoare de 1,53 miliarde de euro s-au atras doar 5,03%. E drept, Şeitan nu e singurul vinovat. Şi fostul ministru al Muncii Marian Sârbu, fost PSD, actualmente independent, are o mare parte de vină.

Locul trei îi revine de drept lui Adriean Videanu. Care din 1,21 miliarde de euro daţi de UE a atras 10,68% (programul Creşterea Competitivităţii Economice, aflat în curtea Ministerului Economiei). Ca procent sub Videanu se află şi programul de Mediu în valoarea de 1,97 miliarde de euro aflat în curtea Ministerului Mediului, din care s-a atras doar 9,70%. Numai că la Ministerul Mediului miniştrii au fost schimbaţi.

Per total, din cele 8,67 miliarde de euro puşi la dispoziţia României prin şapte programe s-au atras doar 7,79% până la 28 februarie 2010. 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.