Toți cei trei turiști morți în Munții Făgăraș, recuperați

Toți cei trei turiști morți în Munții Făgăraș au recuperați, miercuri, de salvatori, doi dintre ei fiind predați deja la elicopter și transportați la baza muntelui de unde vor fi luați de Medicina Legală, iar cel de-al treilea a fost ridicat pe creastă și va fi și el recuperat de elicopter.

Potrivit Salvamont România, cei trei turiști din Iași care au dispărut în urmă cu șase zile în Munții Făgăraș și au fost apoi localizați morți au fost recuperați.

„În Masivul Făgăraș se află în plină desfășurare acțiunea de recuperare a trupurilor celor trei turiști dați dispăruți în urma cu câteva zile și localizați ieri (marți – n.r.) la survolarea zonei cu elicopterul . Echipele de salvatori au fost transportate în zona de creastă cu elicopterul, iar echipa care reușit să ajungă la primul trup a reușit să îl localizaze și pe cel de-al treilea, în apropiere, cel negăsit la căutările anterioare. Zonele în care se află cele trei trupuri sunt extrem de accidentate, temperaturile sunt ridicate și există pericol permanent de avalanșă, fapt ce impune salvatorilor atenție mărită și alegerea unor trasee de recuperera și transport a trupurilor cât mai puțin expuse căderilor de pietre sau alunecărilor de zăpadă”, arată salvamontiștii.

Potrivit salvatorilor, în funcție de condițiile din teren și în baza planului făcut încă de marți seara, pe imaginile din zonă se încearcă ca unele din trupuri să fie duse în zona de creastă de unde să fie recuperate prin troliere de către elicopter, iar celălalt să fie coborât până într-o zonă la baza peretelui văii ce pare accesibil pentru preluarea cu elicopterul.

Nouă salvamontiști din echipele Victoria, Săcele, Zărnești și Sibiu intervin pentru recuperarea celor trei cadavre care ar putea aparţine turiştilor dispăruţi în Munţii Făgăraş.

Cei trei turişti din Iaşi au plecat în 30 martie pe munte, lăsând maşina în curtea Schitului ”Sfântul Ioan Botezătorul”, din satul Breaza, județul Braşov. Autorităţile au fost alertate de starețul Ambrozie Duță, care a observat că cei doi bărbaţi de 60 de ani şi tânărul de 18 ani nu au mai revenit la maşină. Căutările au început cu elicopterul de Paşti, iar marţi au fost observate două cadavre pe două văi, în zone diferite.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

2 Comentarii

  1. ce greseala sa te duci in aprilie pe creasta muntilor Fagaras! Acesti munti se fac in septembrie si inceputul lui octombrie, in rest te uiti la ei de la poalele lor! condoleante familiilor!

  2. Pai, de pe pagina facebook a tanarului se poate afla ca au mai facut o tentativa in decembrie si a trebuit sa se intoarca cu regretul ca n-au reusit sa urce, din cauza vremii nefavorabile. Dar astepta cu nerabdare urmatoarea tentativa de cucerire a varfului Fagarasilor: „…chiar daca nu am reusit sa-mi ating obiectivul a fost o tura „challenging” din care am avut foarte multe de învăţat şi mi-am promis ca o sa cuceresc vf. Moldoveanu pe timp de iarna cat de curând posibil.”

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.