Documentarul „Tovarășu’ – facerea, gloria și desfacerea unui dictator”, realizat de John Florescu, a avut avanpremiera la sala de la Biblioteca Centrală Universitară, la 35 de ani de la Revoluţia Română.
Documentarul are trei episoade. Producția poate fi urmărită și la PRO TV, pe 20 decembrie, la miezul nopții.
„Noi spunem povestea lui Ceaușescu ca persoană. De când s-a născut, la Scornicești, până când a murit, în urmă cu 35 de ani, pe 25 decembrie. Nu vrem nici să-l ridicăm, nici să-l doborâm, încercăm doar să spunem o poveste”, a declarat John Florescu, producătorul filmului.
Producția lui John Florescu vine cu interviuri în premieră, realizate inclusiv in Londra, Paris si New York. Au fost de acord sa vorbească foști oficiali, membri ai familiei, dar și unii dintre cei care au suferit în timpul regimului.
Avanpremiera a stârnit huiduieli şi nostalgii
„N-aţi dat ce trebuia. Toată adunarea a fost perturbată prin faptul că s-au transmis prin lungimi de unde joase explozii, tancuri, aruncare de bombe… Iar populaţia a căzut în genunchi. Nu au strigat cei care erau în Piaţă „Jos Ceauşescu”, au venit brigăzile care au demonstrat şi au intrat în Piaţă. Oamenii aceştia, când le-a spus că le măreşte salariul, nu au spus aşa. Deci, un neadevăr. Dacă domniile voastre voiaţi să spuneţi un adevăr, trebuia să arătaţi că într-o perioadă de 25 de ani, eu nu sunt nici adeptul lui Ceauşescu, nici al celor care au venit după el, dar s-au făcut şi nişte lucruri minunate, trebuia să arătăm şi lucrurile bune. S-au dat în context numai lucrurile pe care le-aţi vrut dumneavoastră,. Îmi pare rău, dar trebuia să-l descriem în adevărata lui lumină fiindcă el a fost un patriot”, a spus un spectator la microfon.
Tovarasul Ceausescu a fost in mare patriot,avea grija de militari si a preferat sa moara decat sa inchine tara rusilor.Tov.Ciolacu dispretuieste militarii si mai ales pe rezervistii militari pe care-i fura la pensii din 2017 mentinand inechitatile,discriminarile intre militari.Col.comandant cu 3500 lei pensie spre marea bucurie a lui Putin care vede pe Ciolacu cai executa ordinele pentru demoralizarea armatei ca sai poata invinge mai usor.
adevaratul to’a’as a sters-o pana in 2013 … cadavrele de la morga impuscate ptr audienta si ADEVARATUL to’a’as si to’a’asa au mielit-o intre 2011 si 2013 (asta spune „strada” , noi nu ne incredem in pomanagii ca Patiseru’ , puricosi si smecheri care arunca cu bani ca manelistii de kko)
Tovarasul Ceausescu a fost in made patriot,avea grija de militari si a preferat sa moara decat sa inchine tara rusilor.Tov.Ciolacu dispretuieste militarii so mai ales pe rezervistii militari pe care ai fura la pensii din 2017 mentinand inechitatile,discriminarile intre militarily,col.comandant cu 3500 lei pensie spre marea bucurie a lui Putin care vede pe Ciolacu cai executa ordinele pentru demoralizarea armatei cacs sai invinga mai usor.
Anii 70 -89 au fost de o incredibila dezvoltare a Romanie in care s-a construit tot ce inseamna azi infrastructura energetica,de la producere la transport si distributie, cum putine tari aveau, plus 60 000 km cai ferate, plus zeci de mii de blocuri de locuinte, plus 3 milioane teren arabil irigat, plus metroul ,plus ,plus…De 35 de ani consumam pe datorie si am trimis forta de munca reala in Europa ,sa puna osul la bunastarea altora
Poporul roman ii e nascut sa traiasca in mizeria morala,marii conducatori ai natiunii sunt interzisi, am ramas cu căldărari suveranisti si paiațe pro europene
Anii 70 -89 au fost de o incredibila dezvoltare a Romanie in care s-a construit tot ce inseamna azi infrastructura energetica ,de la producere la transport si distributie,vcum putine tari aveau, plus 60 000 km cai ferate,plus zeci de mii de blocuri de locuinte,plus 3 milioane teren arabil irigat,plus metroul ,plus ,plus…De 35 de ani consumam pe datorie si am trim,is forta de munca reala in Europa ,sa puna osul
Poporul roman ii e nascut sa traiasca in mizeria morala,marii conducatori ai natiunii sunt interzisi
Pe timpul lui Ceauşescu, România a făcut un împrumut de 11 miliarde de dolari. Cu banii ăştia:
(1) a fost făcută o industrie complexă, care se întreţinea aproape singură
(2) s-au creat mii de cartiere cu blocuri
(3) s-a construit o flotă de vase de diverse capacităţi, utilizată pentru pescuit, transport, comerţ
Iar la sfârşit, în 1989 s-a plătit datoria, care ajunsese la 21 miliarde de dolari – umflată artifical prin dobânzi.
Acum, România are o datorie de 200 miliarde de euro, nu are industrie, iar 8 milioane de români lucrează pentru alţii în străinătate.
Lovitura din Dec. 1989 a fost opera Ocultei Mondiale Khazara. Asa ca prin grija Prea Sfantei Treimi s-a Prea Sfantei Fecioare Maria ocultistii care au devalizat ca-n codru, in cei 35 de ani, Sfanta Noastra Romanie sa-si piarda toate averile lor pana vor ajunge cu totii saraci lipiti pamantului. Aliulia.
Câți km de metro ați făcut în 35 ani?
De fapt cu ce, nici fermoare nu mai producem.
Se construiesc apartamente moderne, fără cămări, fără bucătărie și tot cu o baie fără spațiul pentru cadă, cam la aceleași prețuri.
Avem de toate, bănci, farmacii, săli de jocuri, săli de gimnastică, etc, dar n-avem bani. 35 de ani de fericire, doar pentru a trăi minunat după un patriot.
Apropo pentru cei din Avâtntații-Iliesti, ăi cu industria ca fier vechi gen inginer de avioane de hârtie P.Roman, un strung echivalent SN400 e eveluat la 3000$.Aveți idee câte s-au aruncat?Linii întregi.Mai puneți freze, broșe, mașini de danturat, rectificat etc
@Elena Popa 1: chiar nu ai o imagine,langa parcul Tineretului unde sunt acum blocuri cu apartamente scumpe,in anii 70 ferestrele caselor erau aliniate la trotuar ,cine-si mai aminteste ce tyganie era
Noroc cu Ceausescu
Ia vezi la americani cand bate cate un ciclon pana si cosul semineului e luat de vant,atat de trainice sunt:))
Europa stie sa construiasca ,nu SUA
Autorul documentarului e-un JOHN (Florescu, însa JOHN). Ori, lovitura de stat din decembrie 1989 a fost organizata de CIA, prin agentura ei din România, dupa ce tot SUA o sanctionasera DRASTIC, fiindca tara socialista, si Ceausescu, suveranist – si care
mai si voia sa renunte la $).
Elena Popa 1 spune:
18 dec. 2024 la 14:49
Si acum va place in ce hal arata Romania ,vinduta toata strainilor ,indatorata la Bancile straine ,multe milioane de romani plecati din tara ca sa munceasca pt. ca locurile lor de munca au fost desfintate,invatamintul ,sanatatea ,justitia catastrofale ,securitatea romanilor pusa in pericol,casele noastre care au gratii la geamuri sau usi blindate ,iti este si frica sa mai iesi pe strada si lista nenorocirilor din Romania zilelor noastre ar fi foarte mare .
Viata lui C. a arătat cum trăiește si moare un suveranist, lichidat de globaliștii sovietici si cum o economie suveranistă, se prabuseste in cateva luni
Aviz amatorilor de suveranitate; vorba lui Brejnev’ suveranitatea e limitata ‘
@ElenaPopa1
Din 24 ani de „Ceausescu” 9 au fost rai si 15 au fost buni… problema e ca anii aia buni n-au trecut prin matele unora cu creierul mic… unii gandesc numai cu matzele…
S-a industrializat Romania: industria petrochimica, metalurgica, constructoare de masini, tractoare, locomotive, vapoare, avioane, industria usoara, industria alimentara, agricultura, zootehnie, etc … dar toate astea nu au trecut prin matzele unora si de aceea nu a fost bine… Asta nu inseamna ca totul a fost bine…
hai siktir!
~~~~~~~~~~~~~
plecatzi bah care vreti….da sa numai veniti inapoi vreodata…
Tovarasul a fost list mai mare patriot. De 30 de ani ne conduc limbrici ttrradatori care au transformat Ro intr o colonie a diavolului drogat si. criminal homalau si pedofil
Da, s-au făcut blocuri în timp ce americanii stăteau în bordeie. Oamenii treceau Dunărea înot ca să fugă din țară pentru că se săturaseră de lucrurile minunate. În ultimii ani alimentele de bază se dădeau cu porția ( cinci ouă pe lună) în case era frig, lumina se stingea iar la televizor venea Ceaușescu să ne spună ce bine o ducem. În 89 am ieșit în stradă de bine ce-o duceam.