Alina Mungiu-Pippidi, preşedintele Societăţii Academice din România, scrie, pe blogul său, sub titlul „S-au discreditat sindicatele? Supravieţuirea iresponsabilităţii guvernamentale”, că începem deja să schiţăm o tradiţie constituţională la români, „guvernarea fără aprobare populară, definiţia pe scurt a guvernului iresponsabil”.
Ea spune că guvernul responsabil a fost definit demult în democraţia cea mai veche a lumii, cea britanică.
Preşedintele SAR crede că în timpul unui campionat mondial de fotbal nu e momentul să cadă guverne. „Nimănui nu îi arde de asta. În situaţia noastră particulară, a doua oară în şase luni guvernul nu mai are majoritate şi nici aprobare publică – dar nu pleacă. Nu au loc negocieri pentru a ieşi din această situaţie, ne bazăm doar pe şantajul că pe caniculă şi înainte de boardul FMI nu poţi rămâne fără guvern. Dar nu ar fi nevoie să rămâi fără guvern. A fost timp destul pentru a fi negociat un guvern de criză sprijinit de toate partidele, şi cel actual putea sta până la instalarea celuilalt. Dacă ar fi un guvern responsabil”, scrie Alina Mungiu-Pippidi.