Un băiat în vârstă de 15 ani din Corabia, județul Olt, care se afla în tabără în stațiunea Crivaia din județul Caraș-Severin, alături de alți elevi, a fost găsit mort, duminică dimineaţă, în camera în care dormea.
Băiatul a fost găsit decedat de către colegii săi, cu capul în pernă.
În noaptea de sâmbătă spre duminică adolescentul îşi sărbătorise ziua de naştere. Supraveghetorii din tabără susțin că este exclus ca în tabără să se fi consumat alcool.
Medicii nu exclud ipoteza unei asfixieri mecanice, însă legiştii sunt cei care vor fi stabili cu exactitate cauza decesului.
Adolescentul ar fi avut niște probleme de sănătate în ciclul primar, motiv pentru care mai bine de un an a fost școlarizat la domiciliu, însă, pe parcursul excursiei, nu a prezentat niciun simptom de boală.