România deţine un record mondial de care probabil mai bine se lipsea: cei mai mulţi generali cu 4 stele, cel mai înalt grad militar pe timp de pace. Traian Băsescu a dat şi câte 3 stele în numai 7 ani. Un general cu două războaie la activ a aşteptat 50 de ani a doua stea.
Băsescu – Iliescu 28-24
După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, în România, 70 de generali au primit cea de a patra stea, adică cel mai înalt grad militar pe timp de pace. Cei mai mulţi generali, 28 la număr, au primit cea de a patra stea în mandatele lui Traian Băsescu. Fostul preşedinte Ion Iliescu a înaintat la gradul de general cu patru stele un număr de 24 de generali. La distanţă foarte mare se află celălalt fost preşedinte al României, Emil Constantinescu, el ridicând la cel mai înalt grad doar 8 generali. În timpul regimului comunist, Nicolae Ceauşescu a „uns” doar 3 generali în gradul maxim, cu unul mai puţin decât predecesorul său, Gheorghe Gheorghiu-Dej. Imediat după război, MS Regele Mihai I a înaintat la cel mai înalt grad 6 generali. Dintre aceştia însă, 3 erau angajaţi în lupte pe frontul de vest.
După cum se poate remarca, în timpul regimului comunist, a deveni general cu 4 stele era ceva de domeniul „rara avis”.
După căderea comunismului, primul ofiţer al armatei care a fost înaintat în grad de general cu 4 stele a fost, post-mortem, Vasile Milea, în decembrie 1989. Tot în aceeaşi lună a primit acelaşi grad şi Nicolae Militaru. Până când şi-a încheiat primul mandat, în 1996, Ion Iliescu a mai ridicat la gradul de general cu 4 stele trei generali: Victor Stănculescu (1991), Paul Romano Cheler (1994) şi Vasile Ionel (1994). Dintre aceştia, doar Stănculescu a fost şi anterior decembrie 1989 ridicat în grad de general cu trei stele de Ion Iliescu.
Băsescu în 2005: „Prea mulţi generali în Armata Română”
În 2005, confom presei timpului, în cadrul unei discuţii purtate cu ziariştii (în aeronava prezidenţială în timpul unui zbor spre SUA – n.a.), preşedintele Traian Băsescu era uimit de numărul mare de generali existent între cadrele Armatei Române. „Dacă Armata Română numară 28.000 de militari cu contract şi 28.000 de recruţi, pentru aceste efective militare există 126 de generali. În Irak, cei 200.000 de soldaţi americani au fost comandaţi în total de patru generali.” În cadrul discuţiei respective, Traian Băsescu le-a promis ziariştilor că nu va semna decrete de înaintare în grad a generalilor, cu excepţia celor aflaţi în misiuni în Irak sau Afganistan. De asemenea, preşedintele a mai spus atunci că SRI şi SIE vor fi demilitarizate, urmând să aibă o structură de comandă de tip britanic.
Nu a trecut foarte mult timp şi – conform principiilor care-l caracterizează – Traian Băsescu „s-a ţinut de cuvânt”. Adică s-a făcut că a uitat ce a criticat în prezenţa ziariştilor şi a început avansări pe bandă rulantă. Într-o primă fază, a acordat gradul de general cu o stea câtorva zeci de colonei care urmau să fie trecuţi în rezervă. Evident, respectivii au primit pensie de general. A urmat, până în această lună, o adevărată ploaie de stele, unii ofiţeri superiori fiind avansaţi chiar de două sau trei ori. În cei 7 ani de mandat, Traian Băsescu a avut o grijă deosebită pentru acordarea de stele de generali ofiţerilor din MAI şi din serviciile speciale.
Şefii STS , SPP, SIE şi cel al Jandarmeriei, ridicaţi de trei ori în grad de Băsescu
Preşedintele Traian Băsescu deţine un record foarte greu de egalat: pe timp de pace a acordat câte trei stele unor generali, în maxim 7 ani. Este vorba de Marcel Opriş, şeful Serviciul Special de Telecomnicaţii. Opriş a primit gradul de general de brigadă (cu o stea) de la Ion Iliescu, avansarea fiind făcută mai mult la… „apelul de seară”, cu ocazia Zilei Naţionale a României, pe 1 decembrie 2004. După care Opriş a intrat şi în graţiile lui Traian Băsescu, care i-a mai pus câte o stea pe umăr pe 23 decembrie 2006, pe 1 decembrie 2008 şi pe 29 noiembrie 2011. Practic, ne aflăm în faţa uneia dintre cele mai fulminante ascensiuni în grad – 4 stele în 7 ani. Un „traseu” identic l-a parcurs şi actualul director al SIE, Silviu Predoiu. Cu amendamentul că el a primit a patra stea mai devreme chiar, pe 7 februarie 2011. Iar pentru merite „deosebite”, tot trei stele a primit de la Traian Băsescu şi şeful SPP, Lucian Pahonţu. Este adevărat, ascensiunea lui a durat un an mai mult, el fiind făcut general cu o stea în 2003. Tot 3 stele a văzut de la Traian Băsescu şi doar pe parcursul a 3 ani (2005-2008) şi Costică Silion, fost şef al Jandarmeriei române. Spre deosebire de ceilalţi, pentru Silion au trecut şase ani între prima stea – primită de la Emil Constantinescu – şi cea de a doua.
Nu credem că mai există vreo ţară din lume unde să se fi înregistrat astfel de promovări în grad militar. 7 ani pentru patru stele de general reprezintă un record mondial chiar şi pentru o stare de război.
În ceea ce-l priveşte pe Ion Iliescu, el a fost ceva mai lent. Are şi el câţiva generali cărora le-a dat trei stele, dar asta pe parcursul a 10-12 ani (totuşi, şi aceste cazuri sunt nejustificate pe timp de pace). Iliescu a avut şi el febleţea lui la SPP, pe Dumitru Iliescu, căruia i-a dat stelele cu nr. 3 şi 4 într-un an şi jumătate.
A aşteptat 50 de ani a 2-a stea
Marcel Opriş şi Silviu Predoiu au devenit generali cu 4 stele la 53 de ani. La aceeaşi vârstă, şi Costică Silion a obţinut cel mai înalt grad militar. În schimb, Lucian Pahonţu şi-a văzut visul cu ochii la 47 de ani! Nici în ţările din lumea a III-a, unde orice puşti de 12 ani care conduce o bandă de gherilă se autointitulează „general”, nu se ajunge la cel mai înalt grad militar la o astfel de vârstă.
Dar avem şi reversul medaliei. Titus Gârbea a primit în 1998 a 4-a stea de general la împlinirea venerabilei vârste de 105 de ani. Spre deosebire de actualii recordmani mondiali la primit stele – care nu au văzut în viaţa lor linia frontului -, Titus Gârbea a luptat în Primul Război Mondial, când a avut gradul de locotenent. În 1943, Gârbea a devenit general de brigadă cu o stea, iar în 1993, la împlinirea vârstei de 100 de ani, a obţinut şi a doua stea. În 1996, Titus Gârbea primeşte a 3-a stea de general, iar în 1998, cu două luni înainte de a muri, a obţinut-o şi pe cea de a patra.
Generali cu 4 stele (sau amirali şi chestori generali)
Avansări Traian Băsescu
ROTARU, Constantin, de la 7 febr.2005, avansat de Traian Băsescu
ROTARU, Gheorghe, de la 2 oct.2005, avansat de Traian Băsescu
CHIRIAC, Dan, de la 18 nov.2005, avansat de Traian Băsescu
GOIA, Niculae, de la 18 nov.2005, avansat de Traian Băsescu
TĂNASE, Tudor, de la 7 dec.2005, avansat de Traian Băsescu
MEDAR, Sergiu, de la 22 dec.2005, avansat de Traian Băsescu
APOSTOL, Vasile, de la 28 dec.2005, avansat de Traian Băsescu
ANDREESCU, Anghel, de la 31 ian.2006, avansat de Traian Băsescu
MARIN, Gheorghe, de la 3 nov.2006, avansat de Traian Băsescu
ANGHELESCU, Gheorghe, de la 20 dec.2006, avansat de Traian Băsescu
CATRINA, Gheorghe, de la 12 mart.2007, avansat de Traian Băsescu
ZAMFIR, Dumitru, de la 27 iun.2008, avansat de Traian Băsescu
ATANASIU, Traian, de la 29 oct.2008, avansat de Traian Băsescu
CHELARU, Mircea, de la 29 oct.2008, avansat de Traian Băsescu
GRIGORAŞ, Gheorghe, de la 29 oct.2008, avansat de Traian Băsescu
ILIESCU, Mihai, de la 29 oct.2008, avansat de Traian Băsescu
ORZEAŢĂ, Mihail, de la 18 nov.2008, avansat de Traian Băsescu
GHEORGHE, Constantin, de la 1 dec.2008, avansat de Traian Băsescu
SILION, Costică, de la 1 dec.2008, avansat de Traian Băsescu
HALIC, Teodor, de la 19 oct. 2009, avansat de Traian Băsescu
MAGDALENA, Ion, de la 22 oct.2009, avansat de Traian Băsescu
MOCANU, Mircea, de la 22 oct.2009, avansat de Traian Băsescu
OPREA, Gabriel, de la 22 oct.2009, avansat de Traian Băsescu
STANCIU Ion-Aurel – 7 ianuarie 2011, avansat de Traian Băsescu
PREDOIU, Silviu, de la 7 febr.2011, avansat de Traian Băsescu
OPRIȘ Marcel, de la 29 nov.2011, avansat de Traian Băsescu
OPRIȘOR Ion, de la 29 nov.2011, avansat de Traian Băsescu
PAHONȚU, Lucian, de la 29 nov.2011, avansat de Traian Băsescu
Avansări Ion Iliescu
MILEA, Vasile, de la 28 dec.1989, avansat de Ion Iliescu
MILITARU, Nicolae, de la 28 dec.1989, avansat de Ion Iliescu
ARON, Mihai, de la 30 dec.1989, avansat de Ion Iliescu
STĂNCULESCU, Victor-Atanase, de la 13 mai 1991, avansat de Ion Iliescu
IONEL, Vasile, de la 21 oct.1994, avansat de Ion Iliescu
Paul Romano Cheler – 21 octombrie 1994
DUMITRESCU, Emil (Cico) de la 8 iun.1995, avansat de Ion Iliescu
BUCŞE, Gheorghe, de la 30 nov.2001, avansat de Ion Iliescu
DĂNESCU, George-Ioan, de la 16 mai 2002, avansat de Ion Iliescu
ŞCHIOPU, Nicolae, de la 2 sept.2002, avansat de Ion Iliescu
PENCIUC, Dumitru, de la 9 mai 2003, avansat de Ion Iliescu
PĂŞTINICĂ, Nicolae, de la 1 oct.2003, avansat de Ion Iliescu
ARDELEAN, Virgil, de la 1 mart.2004, avansat de Ion Iliescu
BERECHET, Nicolae, de la 1 mart.2004, avansat de Ion Iliescu
POPESCU, Ion (Gioni), de la 26 mart.2004, avansat de Ion Iliescu
RUDENCU, Corneliu, de la 31 mart.2004, avansat de Ion Iliescu
COSTACHE, Tiberiu, de la 31 iul.2004, avansat de Ion Iliescu
BĂDĂLAN, Eugen, de la 25 oct.2004, avansat de Ion Iliescu
ILIESCU, Dumitru, de la 25 oct.2004, avansat de Ion Iliescu
GHIŢAŞ, Ioan-Gavril, de la 1 nov.2004, avansat de Ion Iliescu
ARSENIE, Valentin, de la 1 dec.2004, avansat de Ion Iliescu
BÂRLOIU, Viorel, de la 1 dec.2004, avansat de Ion Iliescu
CÂNDEA, Vasile, de la 1 dec.2004, avansat de Ion Iliescu
RUS, Iosif, de la 1 dec.2004, avansat de Ion Iliescu
Avansări Emil Constantinescu
GÂRBEA, Titus, de la 22 sept.1998, avansat de Emil Constantinescu
DEGERATU, Constantin, de la 25 oct.2000, avansat de Emil Constantinescu
CIOFLINĂ, Dumitru, de la 25 oct.2000, avansat de Ion Iliescu
MUREŞAN, Mircea, de la 25 oct.2000, avansat de Emil Constantinescu
POPESCU Mihail Eugen – 31 octombrie 2000 avansat de Emil Constantinescu
DRAGNEA, Marin, de la 30 nov.2000, avansat de Emil Constantinescu
SPIROIU, Nicolae, de la 30 nov.2000, avansat de Emil Constantinescu
ILINA, Decebal, de la 1 dec.2000, avansat de Emil Constantinescu
Regatul României 1944-1947
MIHAIL, Gheorghe, de la 11 oct.1944, avansat de Regele Mihai
AVRAMESCU Gheorghe – noiembrie 1944, avansat de Regele Mihai
BĂRBUNEANU, Petre, de la 8 iun.1945, avansat de Regele Mihai
RACOVIŢĂ, Mihail, de la 1 apr.1946, avansat de Regele Mihai
LASCĂR, Mihail, de la 22 aug.1947, avansat de Regele Mihai
ATANASIU, Vasile, de la 27 dec.1947, avansat de Regele Mihai
Perioada RPR
VASILIU-RĂŞCANU, C-tin, de la 24 ian.1948, avansat de Gh.Gheorghiu-Dej
BODNĂRAŞ, Emil, de la 2 oct.1951, avansat de Gh.Gheorghiu-Dej
TECLU, Iacob, din 1958, avansat de Gh.Gheorghiu-Dej
SĂLĂJAN Leontin din noiembrie 1959 avansat de Gh.Gheorghiu-Dej
Perioada RSR
IONIŢĂ, Ion, de la 6 mai 1971, avansat de Nicolae Ceauşescu
TUTOVEANU, Ion, din 1965, avansat de Nicolae Ceauşescu
DĂMĂCEANU, Dumitru, de la 19 aug.1974, avansat de Nicolae Ceauşescu
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.