Fostul președintele Traian Băsescu a anunțat, vineri, că s-a înscris în Partidul Mișcarea Populară (PMP).
„Primul și cel mai important motiv al revenirii în viața politică este legat de ceea ce se întâmplă începând cu 22 decembrie 2014: o campanie de denigrare a celor două mandate pe care le-am avut, o negare a transformărilor prin care țara a trecut în zece ani, transformări importante, și a efortului uriaș care îl depun trusturi de presă și instituții ale statului pentru denigrarea mea personală. Singura soluție pe care o am este să revin în viața politică, să îmi apăr cele două mandate și să mă apăr și pe mine în fața valului de denigrare”, a precizat fostul președinte la sediul PMP.
La începutul lunii septembrie, Traian Băsescu declara, de altfel, că se va întoarce în politică, exprimându-și speranța că PMP va deveni un partid de opoziție.
”Decizia mea de a reveni în politica este luată. PMP va fi un partid de opoziție. O să mă duc și eu acolo. O sa vină și alții și o să îl facem mai voinic”, a declarat Băsescu.
De asemenea, într-un interviu acordat ziarului Adevărul, Băsescu a vorbit şi posibilitatea de a candida, din nou, la Primăria Capitalei.
„E şi o întrebare şi o spaimă pentru unii. Va candida sau nu Traian Băsescu la Primaria Capitalei? Nu mi se pare că cineva care a fost preşedinte mai intră într-o competiţie locală, însă în politică nu faci doar ce vrei. Trebuie să faci şi ce trebuie. Vedem. Ar valorifica ce pot eu aduce ca electorat”, a declarat fostul preşedinte.