Tramvai, la un pas de o tragedie

Un tramvai a deraiat, marți, în jurul orei prânzului, la Piața Sudului din Capitală, circulația tramvaielor care rulează pe liniile 1, 10 si a troleibuzelor liniilor 73, 74, 76 a fost blocată, timp de aproape o oră, au declarat, pentru Mediafax, reprezentanții RATB.

„Boghiul din față al tramvaiului care circula pe linia 10 și se deplasa către Eroii Revoluției a sărit de pe șine. La fața locului a fost mobilizată o echipă, care a repus tramvaiul pe șine. De asemenea, o Comisie a fost instituită pentru a verifica toate datele ce țin de acest eveniment”, a spus, pentru agenția de presă citată, purtătorul de cuvânt al Regiei Autonome de Transport București (RATB), Constantin Tobescu.

Conform RATB, incidentul a avut loc în intersecția dintre Calea Văcărești și Șoseaua Olteniței, sens Romprim.

Tramvaiul a deraiat în jurul orei 13.15, iar circulația a fost reluată la ora 14.00.

La fața locului au fost prezenți atât polițiști locali, cât și angajați ai Brigăzii Rutiere.

În urma incidentului, nicio persoană nu a fost rănită, iar circulația călătorilor a fost asigurată de autobuze ale RATB, din momentul deraierii și până când tramvaiul a fost repus în funcțiune.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. La cat de prost s-a lucrat si ce ritm de hei-rup pe ultima suta, nici nu e de mirare! Nici acum nu s-au incheiat lucrarile de finisaje de la Pasajul Piata Sudului, la care a taiat panglica madame Firea! Lucratura neglijenta se vede cu ochiul liber: spatii intre placile de gresie, acoperisul de inox prost imbinat. Dupa iarna care vine, meseriasii de la Pasaj vor avea si la anul de lucru! Lucrul de mantuiala in detalii se observa!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.