Rezervele valutare ale României au crescut în ianuarie cu 257 milioane euro (0,8%) faţă de luna precedentă, la 32,69 miliarde euro, de la 32,43 miliarde euro la 31 decembrie 2010, potrivit unui comunicat transmis marţi de Banca Naţională a României (BNR).
În ianuarie, intrările au însumat 1,771 miliarde euro, reprezentând „tranşa a VII-a aferentă acordului stand-by, modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea contului Comisiei Europene, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice, venituri din administrarea rezervelor internaţionale şi altele”.
Totodată, ieşirile din luna ianuarie au fost de 1,154 miliarde euro, reprezentând „modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi aferente datoriei publice externe directe şi garantate de stat, precum şi deprecierea dolarului american şi lirei sterline faţă de euro cu impact asupra diminuării valorice a părţii din rezerva internaţională denominată în aceste două valute”.
Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3.258 milioane euro.
Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 ianuarie 2011 au fost de 35.947 milioane euro, faţă de 35.950 milioane euro la 31 decembrie 2010.
Plăţile scadente în luna februarie 2011 în contul datoriei publice externe, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează 163,08 milioane euro.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.