Transelectrica, locul de refugiu pentru pensionarii speciali

Compania Națională de Transport al Energiei Electrice- Transelectica S.A., compania responsabilă de securitatea energetica a țării, este voit căpușată și dusa pe pierdere, deși e monopolul statului. La nivel executiv, această companie este organizată  în departamente-direcții, conduse de către directori sau manageri. Doar că, de aproape 5 ani, Transelectrica are directori executivi provizorii, cu mandate de 2 si 4 luni alternativ, oameni numiți politic și controlați prin mandatele provizorii. La fel se întâmplă și cu directorii neexecutivi (Consiliul de Supraveghere) cu mandate provizorii și numiți politic.

Notoriu a fost cazul Carasol, directorul fără diplomă, numit de Bădălau pentru a executa câteva „proiecte” cum ar fi majorarea de capital la filiala SMART, care este responsabilă de lucrările de mentenanță și care din 2017 este in faliment nedeclarat-sau completarea inelului de 400kV al Capitalei, cu o stație 400/220/110 kV în incinta fabricii Philip Morris și linie aeriana (altfel decat prevede proiectul elaborat de ISPE de peste 10 ani).

În Consiliul de supraveghere a fost si un procuror de la Brăila, socrul lui Neacșu, prietenul lui Dragnea. Acest procuror a fost denunțat recent de un avocat (copil la Revoluție) care a luptat pentru pedepsirea Gărzilor patriotice, care i-au împușcat mortal tatăl, aflat în mașină cu fiul, fără somație, când reveneau acasă.

Procurorul Mihalcea Fănel, cu pensie de 16000 lei – el era numitul în CS-mai primea și îndemnizație de 6400 brut pentru două ședințe lunar. (Vlad Dumitraș)

Salarii peste pensii

Președintele Companiei și o parte dintre acești directori sau manageri sunt persoane care nu au nimic de-a face cu domeniul de activitate al acestei companii, în sensul că, foarte mulţi dintre ei au fost angajați ai M.A.I sau ai altor ministere. Aceşti manageri primesc o pensie pentru activitatea desfăşurată anterior, pensie care se cumulează cu salariul primit de la Transelectrica, iar ca o recompensă pentru partidul care i-a numit în aceste posturi, desfăşoară munca de partid, atât de importantă pentru filialele din judeţe.

Dacă vom parcurge declarațiile de avere postate pe site-ul Transelectrica, vom descoperi că, de exemplu, Nițu Cătălin are calitatea de Președinte-Director și, în același timp, de pensionar al M.A.I, dar este membru al Biroului Politic al PNL Sector 3. Alți doi pensionari care provin de la M.A.I. sunt Răducu Marian Augustin, cu o pensie de la M.A.I de 13.400 de lei pe lună, iar de la Transelectrica primește un salariu de aproximativ 13.500 lei, acesta având calitatea de director, în timp ce un alt pensionar special care cumulează pensia cu salariul este Tibuliac Ștefan, care ocupă și el o funcție de director.

Într-un domeniu atât de important este necesar ca în aceste posturi cheie să fie numite persoane care au o pregătire de specialitate şi nu tot felul de indivizi numiţi politic.

Nu trebuie să fiu greșit înțeles, nu sunt împotriva celor care muncesc și, mai ales, nu sunt împotriva celor care după ce au ieșit la pensie doresc să mai muncească, însă vorbind despre pensionarii din cadrul M.A.I avem de-a face cu nişte persoane care s-au înregimentat într-un partid politic pentru a vâna anumite funcții de conducere foarte bine plătite din banul public. Ideal ar fi ca aceste persoane să-şi etaleze competenţele în mediul privat, pentru că instituţiile publice au nevoie mai mult decât oricând, în această perioadă, de persoane specializate.

În urmă cu cîțiva ani, politica de salarizare de la Transelectrica enunța implementarea unor măsuri, cum ar fi:

-Salarizarea și motivarea corespunzătoare a salariaților pentru o bună implicare în activitatea pe care o desfășoară și diminuarea migrării angajaților către alte entități

-Îmbunătățirea comunicării între manageri și angajați, între diverse compartimente din cadrul societății, pentru o mai bună înțelegere a obiectivelor companiei

-Întinerirea personalului în vederea echilibrării piramidei vîrstelor, scăderea vîrstei medii și prevenirea dezechilibrelor viitoare.

Se pare că, la Transelectrica, întinerirea personalului este greșit înțeleasă, dat fiind că motivarea personalului se face numai pentru funcțiile de conducere prin aplicarea unor sporuri corespunzătoare, de cele mai multe ori, politicianiste.

Tinerii absolvenți sau specialiștii din domeniul energetic nu sunt angajați deoarece unii nu au experiență necesară, iar pentru alţii, salariile nu sunt atractive, în contextul în care societăţile private oferă o remuneraţie mai mare.

În plus, deși procedura Transelectrica de recrutare de personal se face numai prin concurs, la Transelectrica se constată că se angajează personal fără a participa la un concurs. Un exemplu pentru această situaţie de fapt vine de pe vremea în care Corina Popescu era Președinte-Director. Atunci a fost angajată din sursă externă, fără concurs, nepoata acesteia, Mirică Oana, care nu se știe ce studii deține, ce universitate a absolvit, dar se cunoaște că aceasta nu are nicio experiență în domeniul energetic și, cu toate acestea, a fost încadrată într-o funcție de conducere.

Iată cum partidul este în tot şi în toate, iar companiile cu capital de stat au ajuns să fie loc de refugiu pentru pensionarii cu pensii speciale. Aşa se întâmplă când legile speciale prevăd vârste reduse de pensionare, dând posibilitatea unor persoane încă apte de muncă să-şi mai rotunjească veniturile din câte o sinecură de la partidul pentru care şi-au tocit pantofii făcând campanie electorală.

Pot înţelege până la un punct răsplata oamenilor care au muncit pentru partid, însă ceea ce mă nelinişteşte este că faptul că avem o clasă politică din ce în ce mai slab pregătită care frizează ridicolul prin incompetenţă, iar acest gen de oameni nu poate avea alături decât persoane la fel de slab pregătite, instituţiile statului ajungând să arate ca în povestea aceea a lui Ion Creangă…. Prostia omenească.

Vom reveni cu amănunte.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 9

22 de Comentarii

  1. Transelectrica a fost imediat,dupa 89,un cuibusor si o sinecura masonica,pana in ziua de azi!Cativa specialisti,numarati pe degete si foarte multi profitoricu sortulete ..Statul nu este in stare sa isi faca curat in propria ograda..Asa a fost sa fie..

  2. Toate companiile de stat sunt vaci de muls pentru partide, a venit momentul pentru a reactiva legea care interzice angajarea pensionarilor in companiile de stat!

  3. Tranelectrica un cuibar plin de oua clocite !,ASF =TATA DE MULS A NEVESTELOR DE FOSTI MINISTRI SI A DULAILOR DIN GASTILE POLITICE .

  4. Periculosi oameni militienii cu fuste , pentru cativa lei in plus o scot la strada si pe masa . Putem noi muncii si aduna cat cuprinde , ca daca tradarea face parte din structurile de forta a statului , tot in mizerie si saracie vom traii . Se ocrotesc foarte bine uni pe altii , si au metode de impartirea prazii mostenite din vremea lui Ceausescu cand militienii faceau trafic de salam , oua , ulei etc dar mai ales cascaval . Sunt hienele statului roman , si pentru un blid in plus se prostitueaza cu oricine facand lucruri perverse si mai ales antiromanesti .

  5. Transelectrica,transgaz,…sunt adevărate caracatițe ale mafiei ..!!sunt organizate pe principiul .. numeni nu pleacă, nimeni nu vine… omerta…

  6. Aceasta crima sociala este legiferata de Parlamentul Romaniei ! Tot Parlamentul este cel care ii poate pune capat , mai precis majoritatea parlamentara PSD-ALDE-UDMR ! Si miine daca vrea sa faca acest act de dreptate si curatenie , o poate face ! Si lumea ar intelege si ar aprecia … si ar aduce si voturi ! Dar lacomia si lasitatea ii impiedica sa dea aceasta lege ! Pt. astfel de fapte vor pierde toate alegerile , nu pt. altceva !

  7. Este plin de acesti indivizi in fotolile comode de la stat sau in privat, dar cu conditia sa fie capusat bugetul statului.

  8. „Statul este cel mai prost gospodar” este lozinca pe care o urla liberalii inca din anul 1989. Cine este acest stat prost? Cladirile? Mobilierul de birou? Aparatura de birou? Nu! Statul este prost pentru ca oamenii care ocupa diferite dregatorii(functii) in institutiile si firmele de stat sunt prosti si necinstiti. Interesant este ca declara ca statul este prost, dar se lupta pe viata si pe moarte sa ocupe o dregatorie in acest stat prost. In plus, vor face tot ce pot pentru a arata ca statul este prost(adica ei au dreptate). Singura preocupare a ciocoilor dregatori(functionari) este sa acumuleze cat mai multa avere si privilegii.

  9. Record mondial/Acest primar PSD primește salariu, pensie, pensie specială de parlamentar și pensie specială de primar!

    Este vorba despre primarul PSD al comunei Colonești din județul Olt. Care a fost, un mandat, și deputat. Perioadă în care și-a pus fiul, fost fotbalist, primar al comunei! Odată cu intrarea în vigoare a Codului Administrativ, adoptat prin ordonanță de urgență de Guvernul Dăncilă, Nicolae Stan, cunoscut sub porecla de „BULĂ”, va primi indemnizație de primar, pensie de stat, pensie specială ca fost parlamentar și pensie specială, maximă, ca fost primar!(presa de azi)

  10. Cei mai tari smecheri cu pensii speciale(mai mari de 15.000 ron/luna) sunt fostii militieni, „informaticieni”, contabili sefi si magistrati! Unde-i gasim astazi cu varste de la 48 de ani in sus si verzi? In parlament, in prefecturii, in ministere consilieri, in agentiile guvernamentale, in ANAF, in ROM-GAZ, in Tran-electrica, in Nuclear-electrica, in Hidro-electrica etc! In toate agentiile din subordinea primului-ministru! Huuo Orban! Huuo Johannis! Na, stat mafiot, eu stiu ce spun-Petrov.

  11. „Tinerii absolvenți sau specialiștii din domeniul energetic nu sunt angajați deoarece unii nu au experiență necesară, iar pentru alţii, salariile nu sunt atractive, în contextul în care societăţile private oferă o remuneraţie mai mare.” Trebuie facuta precizarea ca nu sunt angajati tinerii valorosi si bine pregatiti ci sunt angajati cu salarii superioare domeniului privat acei tineri care pot fi manipulabili si care nu stapanesc macar teoria invatata in facultate (amante, cunostinte sau nepoti). Criteriul nepotismului se aplica tuturor categoriilor de varsta.

  12. Baaa ! Tu intelegi romaneste ? Si miine daca vrea , majoritatea psd-alde-udmr poate da o lege prin care desfiinteaza porcaria de cumul pensie de lux-salariu de lux ! Parlamentul baaa lugu-lugu , nu PRESEDINTELE !

  13. Măgarii și cu PSD Si cu PNL! RUȘINE!
    ASTA E ȚARA DEZMĂȚULUI FINANCIAR SI A BANDITILOR DE TOATE CULORILE!
    AU STORS ȚARA CA PE O LĂMÂIE!
    SI „STÂNGA ” SI „DREAPTA „.
    PROȘTII MUNCESC, RABDĂ SI VOTEAZĂ!

  14. PCR ul n-a murit, traiasca PCR ul!!! Din decembrie 1989 si pana in prezent asa au fost falimentate toate societatile comerciale. Datorita salariilor foarte mari primite de cei cu functii de conducere precum si a altor matrapazlacuri, firmele nu produc profit, lucreaza numai pe pierdere … Hai Romania !

  15. Ar fi f simplu : peste 65 ani nimeni nu e admis sa lucreze in in institutiile statului sau in intreprinderile in care statul e actionar . Pensionarii de la 45 ani ( din institutiile „alea „) nici ei sa nu fie incadrabili in institutii in care statul e implicat . Ce-i asa de complicat ?

  16. toata lumea vede jongleria PSD, privitoare la salarii si pensii speciale, privitoare la angajarea amantelor si beizadeleler, privitoare la reangajarea la STAT a tinerilor pensionari!
    Daaaar, surpriza, pe cine sa votam maica, pe cine, pe Iliescu maica si pe progeniturile lui PESEDEII!
    Apropoo, se spunea ca Ilici nu are copiii, areee, cateva sute de mii!
    Tara se scufunda in datorii dar cantec, joc si voie buna!..

  17. Tot ne zbatem si ne uitam la ce se întâmplă dupa 1989, emanam o idee sau o înjurătură si mergem la culcare, ca de bine de rau ne-au aruncat si noua o frîntură de pâine cât sa nu murim de foame. Poate cand vom avea stomacul gol vom deveni mai lucizi și mai determinați să nu mai înghițim toate hotiile. Uitați-vă cu ochii larg deschiși către SUA si veti intelege ca tot ce se întâmplă acum acolo a fost experimentat la noi(abuzurile procurorilor, 10 august etc.) Cred ca au ramas si ei șocați de cât de multe pot duce românii fara să cracneasca… așadar, sa dea Dumnezeu omului cat poate duce!

  18. Transelectrica, locul de refugiu pentru pensionarii speciali?

    ESTE CIMITIRUL ELEFANTILOR !

  19. Referitor la “ în timp ce un alt pensionar special care cumulează pensia cu salariul este Tibuliac Ștefan, care ocupă și el o funcție de director.” aici cazul este ca angajatorul nu a fost anunțat mai bine de un an de zile nici de către CJP și nici de salariat . Acolo probabil se încalcă și unele prevederi din CCM

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.