Transfer de putere în lipsă

Preşedintele în funcţie al SUA, Donald Trump, a anunţat, vineri, că nu va participa la ceremonia de învestire a succesorului său, Joseph Biden, dar va permite transferul ordonat al puterii.

„Tuturor celor care au întrebat, nu voi merge la ceremonia de învestire a preşedintelui, pe 20 ianuarie”, a declarat Donald Trump, prin Twitter.

Vicepreşedintele în funcţie, Mike Pence, ar urma să participa la ceremonie, dar deocamdată nu a luat o decizie.

„Vicepreşedintele Pence şi a Doua Doamnă a SUA urmează să ia o decizie asupra participării”, a anunţat un purtător de cuvânt, Devin Malley, conform agenţiei Associated Press.

Donald Trump a denunţat fraude electorale în scrutinul prezidenţial, dar, pe fondul criticilor privind violenţele asupra sediului Congresului, a dat asigurări că va permite transferul ordonat al puterii. „Congresul a validat rezultatul. O nouă Administraţie va fi instalată pe 20 ianuarie. Atenţia mea se concentrează de acum înainte pe asigurarea unei tranziţii facile a puterii, în mod ordonat şi fără dificultăţi. Este momentul vindecării şi reconcilierii”, a transmis Donald Trump, condamnând violenţele de la Capitoliu.

Totuşi, Donald Trump le-a mulţumit susţinătorilor şi a subliniat că va continua activitatea politică. „Să fiu preşedintele vostru a fost onoarea vieţii mele. Tuturor susţinătorilor mei extraordinari, ştiu că sunteţi dezamăgiţi, dar vreau să ştiţi că această călătorie incredibilă a noastră este abia la început”, a declarat Donald Trump.

„Cei 75 de milioane de mari patrioţi americani care au votat pentru mine, pentru America pe Primul Loc şi pentru a face America din Nou Măreaţă, vor avea o voce uriaşă şi îndelungată în viitor. Nu vor fi trataţi cu lipsă de respect, nu vor fi trataţi incorect în niciun fel, formă ori mod”, a subliniat Donald Trump.

Anterior, Donald Trump declarase, printr-un comunicat difuzat de Dan Scavino, membru al echipei de comunicare de la Casa Albă:

„Deşi sunt în dezacord total cu rezultatul scrutinului prezidenţial, iar datele îmi confirmă poziţia, totuşi va exista o tranziţie ordonată a puterii pe 20 ianuarie. Eu am spus mereu că vom continua lupta pentru a ne asigura că sunt numărate voturile exprimate legal. Deşi acesta este sfârşitul celui mai impresionant prim mandat prezidenţial din istorie, este doar începutul luptei noastre de a face America din nouă măreaţă!”.

Cinci persoane, inclusiv un agent de poliţie, au murit, iar alte zeci au fost rănite în cursul violenţelor produse în sediul Congresului SUA. Zeci de protestatari au fost reţinuţi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Author

18 Comentarii

  1. Dupa ce dirijorii lui Bidon au aruncat virusul pe piata ca sa se voteze majoritar prin corespondenta, adicatelea sa voteze si mortii si sa castige/fure la greu, Trump nu se lasa ingenunchiat! Chiar daca-i trag globalistii/sorosistii un glont in frunte tot ramane in picioare! Un adevarat patriot care nu vrea sa execute oridinele celor din umbra! Succesuri Johannis cu vaccinu lui peste prajit pe care nu l-ai infiltrat in propriul orghanism! Dupa ce o se vaccineaza smecherii de varful staului, atunci o sa ma vaccinez si eu ca prost ce sunt!

  2. Eu cred ca acest nebun trebuie inlaturat imediat de la presedentia SUA Astfel , destituit de Congresul american, nu va mai putea candida la viitoarele alegeri! Are puterea inca de a declansa un razboi nuclear si reales, chiar o va face! Sa nu uitam ca Hitler,Trump si presedintele nostru iubit sunt de neam germanic! Ura si dezbinare face parte din ADN-ul lor! Trump este destabilizat mintal, observam din declaratiile sale contradictorii. Este un las notoriu, inca incita , prin mesajele sale la ura si dezbinare in randul natiunii americane!

  3. Planul deja este pus in practica de la primul moment cand trump a intors spatele „manaritorilor”, acum nu ramane decat sa puna un robot sau mascota la dimensiunile lui, imbracat in haine identic cu ale bufonului american si toate merg conform planlui. Nu va faceti griji pentru ei, ingrijotati-va pentru viata si familia voastra fiecare!

  4. @prostulprostilor … daca TRUMP nu merge la festivitate
    mie, dac-as fi politican mi-ar fi sincer frica sa ma duc …
    nu de alta dar la defectele tehnicii moderne ce-ar fi daca mi-ar cadea un SATELIT (sau o racheta din saptiul cosmic nu una din spatiul aerian, o racheta cu … electrozi) in cap ?

    As disparea odata cu guvernul nou-nouts american !

    PS: Doar zic nu dau cu paru’ ! Desi doar ipotetic, intreb …ce-ar fi de-ar fi ce-ar parea imposibil sa fie?
    Ar fi Trump in vigoarea Constitutiei americane
    tinand cont de numarul mare de voturi imediat dupa democratul Biden
    …presedinte american in continuare
    … pana la eventuale noi alegeri ?

    Sorry … insa „omul” de aceea are minte, daca are …
    pentru nascoci ipoteze si mai apoi pentru a verifica realiatea ULTERIOARA
    dac-au fost izomorfe ei sau … simple naluci !

    😀

  5. „Cantecul de lebada” al domnului Trump, pare a avea legatura cu ceva care „i-a scapat”. Fara a-l condamna (ca nu sunt eu Dumnezeu) consider ca in primul rand nu a inteles, in al doilea rand nu a iubit, in al treilea rand si-a supraestimat „exceptionalitatea americana” (afirmata de Obama doar ca „afirmatie”) iar in al patrulea rand nu a aceptat nimic din ceea ce putea fi negociat (intre egali) la nivel diplomatic.
    Mi-e mila de mine ca nu am avut incredere in acest domn.
    Mi-e mila de el ca s-a bazat prea mult pe fuctia lui.

  6. In timpul asta baba dementa Pelosi declara ca a discutat cu sefii armatei pentru ca Trump sa nu aiba acces la comenzile nucleare !! Asta cred ca e mai „in lipsa” chiar si decit Hilary ! …

  7. Dle Socolovici, națiunea americană a fost dezbinată din totdeauna, pentru că a fost permanent locul unde a funcționat perfect ,,homo homini lupus,, legea nemiloasă a capitalismului. Da, admirație și recunoștință perpetuă pentru soldații americani care au luptat eroic în primul și al doilea război mondial pe fronturile din Europa. Imensa lor majoritate au fost copii americanilor zis de rând care duceau greul și la ei acasă și erau capabili de empatie și eroism. Și atunci profitorii și de război și de pace au fost tot corporatiștii lor, ca și în zilele noastre. Nu-i duc au grija lui Trump dar împărtășesc ura lui împotriva ,,statului profund,, și a criminalilor care îl dirijează, pentru că ei sunt peste tot, inclusiv la noi, unealta lor perfectă fiind JohaNIX și guvernul lui de covidioți! Chiar și numai pentru curajul lui, Trump merită apreciere și stimă și evident și critică. Apropo, ură de clasă iată o probă. Magnatul bestial W.Buffet declara recent: Trăim un război de clasă pe care noi l-am declanșat împotriva angajaților și pe care noi (bogații) l-am câștigat. Comentarii? Atenție la USR, unealta criminală a lui Soroș și a birocrației bruxelleze (UE)împotriva națiunii române!

  8. As fi foarte curios sa stiu daca Joe Biden va participa la ceremonia de investire.

  9. Daca Trump ar face acest oficiu ar nemultumi zecile de milioane de americani care sunt acum ferm convinsi ca Biden a devenit presedinte pe baza de furt. In timp acestora li se vor adauga alte milioane. Nu poti transfera puterea obtinuta in mod legal unui individ care o revendica fiind considerat hot. Biden va avea mereu aplicata pe frunte aceasta eticheta pentru cei care-l percep asa. Va fi un handicap major pentru el.

    • Trump n-a facut nimic bun pt Romania.De ce il plang romanasii nostrii? Trump s-a luptat cu cativa sorosisti pt ca erau si interesele sale. In rest in Romania sistemul securist condus de iohannis si helwig a mers mai separte cu binecuvantarea lui trump care a avut grija sa ia cateva miliarde pe rachete cand l-a chemat pe iohannis sa dea mana cu el.

  10. Biden a declarat ca de data asta e de acord cu Trump, sa lipseasca de la festivitate,foarte bine!Destul circ a fost pana la asaltul QAnon la Capitoliu ,de fapt negrii de la BLM deghizati in rasisti albi condusi de Davy Crockett,de fapt italianul D’Elio de la Leonardo SpA care a si falsificat alegerile cu satelitul

  11. @Fekete Tulipan

    Mi-e teama ca fanaticii americani, ai lui TRUMP, CATEVA MILIOANE NUCLEUL TARE, QAanonistii, vor incepe in stilul „Timothy McVeigh” (ca sa vezi ca, istoric, chiar au destui fanatici „crestini” )
    sa arunce poduri si cladiri in aer in USA !

    Probabil democratii n-au frica asta … insa eu …o am ! E prea mica diferenta intre cei ai lui Biden si cei ai lui TRUMP
    74 la 76 milioane …mda !

    GREU DE (mai) CONCILIAT PRIN VORBE … USA ACTUALA !

    N-ar fi ceva imposibil (spune istoria) ca s-anceapa un RAZBOI CIVIL … stiind ca exista stale in USA unde suporteriitrumpismului sunt net-majoritari !
    Dupa „faza” de miercuri cu CONGRESS-ul … totul e posibil !
    Dupa bombele artizanale gasite la sediile ambelor partide curand (asa ceva parea fantastic pana de curand!) …nu e exclus ca
    la „ceremonie” sa sara nu doar Capitoliul in aer ci … toata USA !
    Zic astea nu pentru ca-mi doresc asa ceva … ci pentru istoria surprinde neplacut in ultima vreme !

    Nu doar ca toti tipares bani aiurea … mii de miliarde de dollari si euro … pentru a bloca o criza de identitate a sistemului … AMELIORAND SIMPTOME nu tratand boala anesteziata insa-n evolutie …
    acum se mai rascoala si saracii
    😀
    NASOL !

    Oricat ar linistii propaganda … NASOL !

    N-au invatat nimic din OCCUPY WALLSTRET … si nu cred ca vor invata ceva din „faza” de miercuri … asa ca amplitidienea ciclicelor unde socio-catastrofice … va creste in timp (exemplul si teama. dorinta unui RESET TOTAL) il vedem —pana la o rupere catastofica !

    Astea nu-s vorbe ci e istoria din spatele linistirlior propagandist-mediatice ! Cu carpeli nu mai merge exact cum sub Ceasca cei 200 de lei promisi de el … n-ar fi ajutat decat temporar !

    Cine vrea sa vada cum se scrie istorie trebuie sa beleasca ochii anul asta ! :*

  12. Dupa faza de miercuri …si „asaltul” la Capitol (incredibil si surprinzator prin cat de departe s-a mers … ca exemplu cat de departe se va merge daca coarda se va intinde la nesfarsit !)

    Mi-e groaza de USA subteran FANATIZATA … a la „Timothy McVeigh” …
    ca si americanii „nucleul lor tare” … „mujahedini” lor au demonstrato si cu Capitoliul si cu nebunii aia de credeau in conspiratia QAnon … !
    Mi-e garoaza !
    Pentru ca VAD ca e posibil !
    „Chestii” de care acum ani as fi ras in hohote … ma fac atent azi ! Realitatea se schimba !
    OCCUOY WALLSTREET a arat ca exista … subteran …ce s-a relevat prin asaltul asupra Capitolului … exista VOINTA !
    Desi inca nu au … „massa citica”.
    (cat mai lipseste pana la „massa critica” e secret-de-stat, stiu doar supercalculatoarele BIG-Brothel, la americani … nu foarte mult … si e in crestere accelerata, spun supercalculataorele BIG-BROTHEL !)

    ;))

    N-are rost sa crezi in CONSPIRATII cand nicio conspiratie nu anticipa
    asaltul asupra Capitolului !

    Hahaha ..dar … totusi trissst, rasul !

    Viata chiar bate … filmul !

    :*


  13. N-are rost sa crezi in CONSPIRATII cand nicio conspiratie nu anticipa
    asaltul asupra Capitolului !

    Hahaha ..dar … totusi trissst, rasul !

    Viata chiar bate … filmul !

  14. @ostafi :* …tu crezi ce scri ? 🙂 ))))))))))))

    Daca TRUMP e asa de nebun … atunci 74 de milioane de americani care-au votat PUNCTUAL cu el (=nu cu republicanii) sunt si mai nebuni decat TRUMP … n-asa ?

    Insa daca americanii sunt nebuni suportand ELECTRORAL in masa ideile nebunului … nu spune DEMOCRATIA:

    VOX POPULI VOX DEI ?

    😀

  15. Biden le va da cativa dollari si americanii vor face liniste !
    Taote teoriile socio-economicer sunt pseudostiinte !
    Totul va fi bine in cea mai democrata dintre democratii !
    Totul trebuei sa continue exact cum a fost concepu . China trebuie sa avanseze si oamenirea trebuie sa se uneasca
    in prietenie si dragoste reciproca !
    Cine nu-si doreste asta trebuie silit s-o faca !
    Bogati trebuie dsa devina mai bogati investind calculat si cu mare atentie in modernizarea industrie !
    Si saraci sa muncesca mai mult, de aceea saracii devin mai saraci decat boagtii pentru ca nu muncesc cat muncesc (intelectual desigur, nu cu sapa) bogatii …

    Sub Binde totul va fi OK … prin tiparnita fara a se schimba nimic … falia dintre bogatii si saracii americani va dispare !
    In cel mai rau caz saracii se vor impaca util si muncitor cu soarta si averea lor !

    Toate crizele astea din ultimul deceniu sunt crize artificiale pentru ca saracii nu sunt siliti sa se impace cu ce le-a hoatarat Dumnezeu !
    Trebuie o mana de fier ..si … TERRORISTII care nu inteleg democratia sau o intelg ca conducerea de catre saraci nu de catre o MERITOCRATIE minoritara dar bogata … trebuie aspru pedepsiti … ei nu sunt majoritatea umila, muncitoare, loiala,
    E NU SUNT POPORUL ! … ce nu le-a conventi de-au vrut sa rastoarne ce bine functioneaza ?

    ASbia cand massele TERREI vor fi la fel de bogate sau la fel de sarace … va fi liniste ! Sa fie liniste !

  16. Software-ul de numararea a votului apartine batranei vrajitoare betive Nancy Pelosi, familia ei este proprietara softului electoral. Asta este o problema grava de integritate, conflict major de interese, se pendepseste cu ani grei de puscarie. Cum vine asta, in competitia electorala pentru presedintie doemocratii ca parte a competitiei numara dar si falsifica voturile cu ajutorul familiei Pelosi, declara in urma fraudei ca ei au castigat folosind un sofware apartinand democratei Nancy Pelosi si nu permit nimanui sa examineze reclamatiile facute de republicani? Adica democratii centreaza si tot ei dau cu capul declarandu-se unilateral castigatoriin urma unei fraude masive cu un software pe care il detin democratii si l-au folosit la numararea voturilor? Asta este o ticalosie fara margine, este evident ca alegeril au fost furate de democrati, pornind chiar de detinerea software-ului de numarare a voturilor de catre familia Pelosi. Avident ca s-au adaugat si alte metode de fraudare, dar asta cu softul este mai mult decat evidenta. Pelosi ar trebui cel putin inchisa pe viata pentru toasta actiunea ei ticaloasa impotriva poporului american. Acum ne explicam de ce este baba atat de agitata si vrea sa-l indeparteze pe Trump. Baba se teme ca va iesi la iveala ticalosia ei inimaginabila! Betiva asta trebuie urgent dusa in fata justitiei pe motiv de integritate, proprietara a software-ului de numarare a voturilor si frauda electorala comisa.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.