Traseu spiritual: de la Mănăstirea Agapia la Văratec

Rânduite de sute de ani sub poalele munților, înfășurate cu brâiele groase ale brazilor, mănăstirile Neamțului par a fi, de tot atâta vreme, urechea Domnului pentru rugăciunile sau cântările de slavă ale celor ce, cu smerenie, le trec pragul.

Și nimeni nu pleacă de aici fără o vorbă bună, căci, înconjurate de chilii, loc al binecuvântării, mănăstirile opresc răul dincolo de porțile sfințite, scrie miscareaderezistenta.ro
Din șoseaua ce leagă Piatra Neamț de Târgu-Neamț se desprinde drumul ce duce spre satul Agapia, apoi se afundă în munți spre mănăstire, pe care nu o vezi decât atunci când ești lângă ea. Așezată pe valea pârâului Agapia, străjuită dinspre nord de muntele Muncelu, iar dinspre miază-zi de Dealul Mare și Dealul Crucii, este locul unde îngerii care o veghează nu se mai îndură să se întoarcă în înalturi. Și asta, pentru că e atâta liniște și atâta pace, atâta senin în zâmbetul florilor ce odihnesc la ferestre, atâta smerenie în aerul încărcat de fum, de smirnă și tămâie, încât nu e nici o diferență între Raiul de sus și bucata de pământ sfințită a cucernicilor evlavioși de jos.

Când te îndrepți spre mănăstire, casele albe, toate cu flori pe verande, îți dau de știre că ești pe-aproape. Și câte case albe, atâtea spații de puritate, unde gândul către Domnul e înaintea tuturor celorlalte.Intrând pe poarta mănăstirii, pe sub clopotnița uriașă, prima senzațe este că te afli într-o seră suspendată. Dar hainele cernite ale măicuțelor și biserica impozantă construită de Hatmanul gavriil, între anii 1642-1647, dau solemnitate locului, îndulcind zâmbetul florilor. Ceea ce conferă o valoare deosebită bisericii și stârnește interes, de mai bine de un secol, este pictura interioară, operă executată între anii 1858-1862 de pictorul Nicolae Grigorescu.

La sud-vest de incinta mănăstirii se află casa memorială a scriitorului Alexandru Vlahuță. Din când în când, cernită ca o zi de doliu, câte o măicuță fără vârstă urcă sau coboară treptele intrării principale a chiliilor, intrând sau ieșind din biserică, trecând pe lângă noi cu fruntea plecată, fără să ne bage în seamă, cu gândul și toată ființa la unicul mire: Iisus. Aproape de Agapia este Văratecul. La 4 km, pe scurtătură șipe drum forestier, șila aproximativ 10 km, făcând cale întoarsă și luând-o la dreapta, pe drumul spre Piatra-Neamț.

Ca și Agapia, mănăstirea Văratec este ascunsă sub cetina brazilor. Dar parcă e mai multă lumină ca dincolo, biserica ”Adormirea Maicii Domnului” fiind zidită într-o curte mai largă, cu ronduri de flori de jur-împrejur, încât, nu știm de ce, dar parcă simțim că întotdeauna vara vine mai repede la Văratec și pleacă cel mai târziu.Lucrătura de aici a bisericii, parcă, și ea e mai caldă decât cea de la Agapia, confirmând faptul că mănăstirea e zidită de mâini femeiești. Și într-adevăr ctitorele mănăstirii sunt cuvioasele Nazaria (cea care a trăit 117 ani!) și Olimpiada, prima îngropată în pronaosul bisericii Adormirea, iar cea de-a doua în pridvorul aceleiași biserici.

citește continurea AICI