Medicament pentru diabet, bun şi la Covid 19

Femeile care fac tratament cu metformină, o substanţă des administrată bolnavilor de diabet, pot avea un risc mai mic de a muri după ce au fost infectate cu noul coronavirus, arată un studiu publicat sâmbătă şi citat de Reuters.

Studiul realizat în Statele Unite a fost făcut pe 6.200 de adulţi cu diabet sau obezitate, infectaţi cu noul coronavirus.

Concluzia a fost că în rândul femeilor, cele care făceau tratament cu metformină, rata de deces a fost mai redusă.

După ajustarea altor factori de risc, autorii studiului spun că riscul de deces în cazul celor care au luat acest tratament pentru cel puţin 90 de zile înainte de a se îmbolnăvi de Covid-19 a scăzut cu 21 până la 24%.

Datele sunt văzute, însă, doar la femei. Medicamentul nu a părut să aibă niciun efect în cazul bărbaţilor.

Metformina scade, de asemenea, nivelurile de TNF-alfa, o proteină care pare să înrăutăţească starea celor bolnavi de Covid-19, a explicat pentru Reuters coautorul studiului, Carolyn Bramante de la Universitatea din Minnesota.

Studiile au sugerat că metformina poate reduce nivelul TNF-alfa într-o măsură mai mare la femei decât la bărbaţi, a adăugat ea. „Faptul că am văzut beneficiile doar la femei şi faptul că metformina scade TNF-alfa la şoarecii de sex feminin, ar putea sugera că efectele metforminei asupra proteinei TNF-alfa sunt motivul pentru care acest tratament ajută în cazul femeilor bolnave de Covid-19”, a spus Bramante.

Este nevoie de realizarea unor studii clinice aprofundate, pentru a putea confirma teoriile prezentate de acest studiu observaţional.

Metformina este un medicament sigur, ieftin şi disponibil pe scară largă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. Coronavirusul imbolnaveste de diabet un sfert din cei ” declarati vindecati si externati”, a aratat alt studiu, altul a aratat ca cei vindecati au probleme cu rinichii, multi din cei decedati de coronavirus au si stampila de „comorbiditate” HTA , cu toate ca inainte de infectare nu aveau tensiune!

    Cred ca profilactic se pot folosi ceaiurile impotriva diabetului, a bolilor cardiovasculare si cele pentru functionarea buna a rinichilor.
    In perioada asta este indicat sa mancam mai sanatos si sa bem apa, nu sucuri cu chimicale.

    Multa sanatate!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.