Trebuie spart monopolul PDL-Băsescu pe România

Preşedintele ţării, autoimpus şi premier, a anunţat că nu vrea azi o criză politică, suprapusă crizei economice, că ajunge criza socială – pe care el a declanşat-o. Traian Băsescu fiind cel ce a adus în stare de faliment România (a mai rămas să o aducă şi în incapacitate de plată), mână în mână cu FMI. Normal ar fi fost să apeleze la armele schimbării politice, singura democratică, nu să provoace păturile sociale cu măsuri aberante, făcând apel (pomenind de „solidaritate”; solidaritate cu FMI?) la bugetari, nu şi la privaţi, să accepte o nouă curbă de sacrificiu (solidaritate prin tăierea unui sfert din salarii bugetare şi 15 la sută din pensii; inventând astfel o luptă de clasă postcomunistă tacită, bugetari contra privaţi, privaţi de neatins, şi invers).

Adică a preferat o criză socială în locul celei politice, deşi la mijloc era nimica toată: schimbarea guvernului PDL-UDMR-independenţi-alte minorităţi, a premierului de paie Emil Boc şi a miniştrilor lui dovediţi incompetenţi. În condiţiile în care actuala putere politică are majoritate parlamentară şi o schimbare de guvern s-ar face fără riscul de a intra într-o criză politică. Astfel, Băsescu a instigat populaţia pauperizată de el dintr-un condei la răscoală. Băsescu n-a sacrificat guvernul, ci a sacrificat masa bugetarilor (angajaţi, pensionari, şomeri, asistaţi).

Îi e mai uşor lui Băsescu să se lupte cu populaţia care poate ieşi în stradă spontan, flămândă şi nemulţumită de felul cum e administrată România? Bat în lemn, dar acum nici zece ani, în 2001, tot pe mâna inflexibilului FMI, puterea politică (de la preşedintele ţării la guvernanţi) din Argentina a fost măturată de mişcările violente de stradă ale celor flămânzi.

Pe ce mizează Băsescu, forţând mâna populaţiei sărăcite de el din România, pe pasivitatea ei? Românii nu pot ieşi spontan în stradă atât de mulţi, încât să-i sperie pe cei din fruntea bucatelor? Pe faptul că sindicatele nu pot mobiliza mase în stradă care să pună în pericol puterea actuală (odată ce sindicaliştii n-au încredere în liderii lor, cumpăraţi sau şantajaţi de actuala putere şi de „servicii”)? Sau că nu mai există forţă de reacţie în societatea civilă, vândută lui Băsescu, inexistentă ca opoziţie?

Pe amorţirea partidelor neparlamentare, dispărute din prim-planul evenimentelor româneşti? Că nu se aude nimic nici măcar dinspre PRM şi PNG, considerate radicale, apărătoare ale intereselor „poporului”, până şi liderii lor europarlamentari şi-au înghiţit limba. Fiindcă se înţelege că de partidele din opoziţia parlamentară lui Băsescu „i se rupe”! Degeaba tot ameninţă PSD şi PNL cu moţiunile de cenzură, dacă ştiu că n-au majoritate parlamentară – sigur, ele mizează pe o defecţiune la urne a celor aflaţi la putere „care s-au săturat de Boc” şi ar vota pentru schimbare.

Dacă s-ar întâmpla asta, e clar că opoziţia parlamentară ar putea face jocul lui Băsescu, care ar pune „independenţi” să voteze pentru dărâmarea guvernului, să poată să anunţe populaţia că vinovată de destabilizarea ţării e numai opoziţia, că el n-a dorit o criză politică… Azi nu mai au influenţă decât opiniile critice antiguvernamentale din mass-media scrisă şi îndeosebi audiovizuală de opoziţie, pe care Băsescu n-a reuşit să le îngenuncheze, spre disperarea lui.

Ce se ascunde în spatele provocării populaţiei pe care regimul vrea să o sărăcească până la limita insuportabilului (asta e răzbunarea lozincii cu „Să trăiţi bine”, care a adus voturi, plata e „Să trăiţi rău”!), să aibă cu ce să-şi plătească statul datoriile? Dacă se va scăpa situaţia de sub control şi populaţia protestatară va deveni violentă sau va intra în grevă generală „pe termen nelimitat”, Băsescu îl va sacrifica pe Boc – ăsta e planul lui de rezervă? Un fleac.

Îşi imaginează că va mai interesa pe cineva această schimbare, de genul aceleia din 1991, cu ajutorul minerilor instigaţi şi al protestatarilor ieşiţi spontan în stradă, când a fost alungat Petre Roman şi adus Th. Stolojan? Soluţia de rezervă e aducerea unui tehnocrat de teapa unuia ca Stolojan, care să ia haiduceşte valuta din conturi şi să lase în loc lei devalorizaţi cu sută la sută, să acopere deficitele ţării?

Într-o Românie în care economia subterană a crescut până la cer (ea a cotizat în campania electorală; dacă ar fi scoasă la suprafaţă, România ar scăpa de griji şi românii n-ar mai fi obligaţi să-şi dea la stat nu numai taxele şi impozitele, ci şi un sfert din salariu)? Normal, în fruntea noului guvern ar trebui pus un reprezentant de frunte ale acestei economii subterane.

Deşi pare a fi o absurditate, tot soluţia politică radicală (nu cea socială radicală) merită să fie discutată în acest context sumbru: alegerile parlamentare anticipate, convenabile partidelor din opoziţie, care ar putea să spargă monopolul dur PDL-Băsescu pe România.