Poliţia din Marea Britanie investighează trei noi acuzaţii de agresiune sexuală la adresa lui Harvey Weinstein produse la Londra, scrie BBC.
Poliţia metropolitană spune că o a doua victimă pretinde că a fost atacată în Westminster în 2010 şi 2011, precum şi în Camden în 2015, însă nu a divulgat numele femeii. Ofiţerii cercetează deja acuzaţia lansată de o vedetă de televiziune care ar fi fost abuzată de Weinstein în anii ’80.
Producătorul de film a negat până acum orice acuzaţie legată de sex non-consensual, iar poliţia nu a făcut nici o arestare în acest caz răsunător care a şocat lumea cinematografică.
Poliţia din New York cercetează, în paralel cu cea britanică, acuzaţiile aduse lui Weinstein, inclusiv de viol şi agresiune sexuală.
Mai mult de douăzeci de femei – printre ele actrite, Angelina Jolie, Gwyneth Paltrow şi Rose McGowan – au făcut o serie de acuzaţii împotriva lui.
Weinstein a fost stea în lumea filmului de la Hollywood, unde producţiile sale au primit mai mult de 300 nominalizări la Oscar şi a câştigat râvnitul trofeu de 81 de ori.
Sâmbătă, organizaţia din spatele Oscar a votat pentru a-l exclude pe Harvey Weinstein. Tom Hanks şi Whoopi Goldberg s-au numărat printre cei care se află în componenţa organizaţiei. Academia de fim a transmis că „epoca ignoranţei intenţionate şi a complicităţii ruşinoase în comportamentele de acest gen la locul de muncă din industria noastră, s-au încheiat”.
Actriţă britanică Lysette Anthony este ultimul star care l-a acuzat pe Weinstein, după ce acesta ar fi atacat-o la ea acasă, în Londra, la sfârşitul anilor 1980.