Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea, modificarea şi completarea propunerilor legislative în materie electorală a decis ca votul în Diaspora să aibă loc pe parcursul a trei zile, respectiv vineri, sâmbătă și duminică.
„În ziua de duminică, votarea începe la ora locală 7.00 şi se încheie la ora locală 21.00. Prin excepţie de la prevederile alin. 1, votarea în străinătate se desfăşoară şi pe parcursul zilelor de vineri şi sâmbătă imediat anterioare zilei votării. În ziua de vineri, votarea începe la la ora locală 12.00 şi se încheie la ora locală 21.00, iar în ziua de sâmbătă votarea se deschide la ora locală 7.00 şi se încheie la ora locală 21.00”, se arată în articolul adoptat, joi, de comisia comună pentru codul electoral.
Comisia specială pentru modificarea legislației în materie electorală a mai aprobat un articol care prevede că alegătorii români din Diaspora ,care se vor afla la rând sau în secția de vot la ora 21.00, când se închid secțiilor, să își poată exercita dreptul la vot.
„La ora 21.00 preşedintele biroului electoral al secţiei de votare declară votarea încheiată şi dispune închiderea localului de vot. Alegătorii care la ora 21.00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând pentru a intra în localul de vot pot să îşi exercite dreptul de vot”, prevede articolul adoptat în comisie.
La alegerile prezidenţiale din acest an, alături de votul clasic ar urma să funcționeze şi votul prin corespondenţă şi cel pe durata a trei zile, valabile numai pentru diaspora.
Decizia instituirii unei comisii speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea, modificarea şi completarea propunerilor legislative în materie electorală vine după ce, pe 26 mai, românii din diaspora au stat și 12 ore la coadă pentru a-și exercita dreptul la vot, iar unii dintre ei nu au mai apucat să voteze.
Meditatu,logica asta cum ca banii trimisi din diaspora se întorc in Vest prin „marii comercianti”, e anapoda. E vina diasporei ca Romania are guvern incapabil sa reglementeze chestiunea? Apropo, Misu nu dezinformarea cu nimic!
Diaspora e cel mai.mare investitor al României si, direct sau indirect, banii ajung la bugetul de stat. Problema e ca sunt cheltuiți prost sau sunt furați prin diferite metode legale…
Misu, dezinformezi din nou. Ti-ai gasit inca un cirac (Daniel) si incercati sa manipulati la greu…,Banii diasporezilor nu intra in PIB-ul Romaniei, cu atit mai putin la pensii sau salarii…Banii astia se intorc majoritatea in vest prin marii comerciamti din Romania pe marfa lor si prin neplata impozitelor la noi. Si inca ceva – nu sustine diaspora Romania mai mult decit cei ce traiesc in tara. Clar?
Precis că duminica,ultima zi de votare,ora 21, coada va fi de 1km…jos, guvernul psd!!!
Bravo! Acum nu mai trebuie sa voteze tot la 30 de secunde ca pe timpul lui Baconski, acum se poate, cu sprijinul STS, sa voteze vineri la Viena si duminica la Sibiu! Foarte posibil sa avem 25 de mil. de votanti din 18 mil. posibili!
Sunt bani cheltuiti aiurea. Berbecii din diaspora tot in ultima zi se vor inghesui la urne si asta in situatia ca vor fi mobilizati dramatic pe FB. Romanii de afara sunt diasporeni si berbeci, romanii de valoare care s-au realizat afara sunt deja bine integrati in noua lor tara. Sunt permanent ocupati cu job-urile si educatia suplimentara a copiilor astfel ca nu au niciodata timp liber. Majoritatea acestora nu este interesata de politica din Romania si nu mai voteaza de ani de zile. Berbecii care stau afara doar pentru a impusca un ban pe care apoi sa-l cheltuie in tara asculta manele, percuteaza satisfacuti intelectual la lozinci „mu_e PSD” si sunt mobilizati pe „feisbuc” tot de niste berbeci ca ei ce scriu poticnit dar se cred instruiti.
Foarte bine, diaspora sustine Romania. Cresterea economiei pe baza de consum cu care se lauda vasilica se datoreaza banilor trimisi de catre romanii care lucreaza in strainatate rudelor de acasa si investitiilor pe care le fac acestia in special in constructia si renovarea locuintelor in Romania! Oficial diaspora a trimis in tara in 2017, 4.3 miliarde de dolari adica 2% din PIB-ul Romaniei ceea ce este o suma uriasa. Neoficial s-a trimis probabil tot atat.
I M B E C I L I!
Sa aiba timp sa fraudeze!
URA!!!! Liber la frauda!
@Daniel, diasporezii astia de doi lei va aduc și trimit in tara mii de euro din care mata si tactu iau pensia si tu ajutorul social.Daca te uiti acum la meci vezi ce inseamna diaspora. Spălat pe creier ce esti
Cand veniti in tara, voi diasporezii de doi lei tot dupa gluga de coceni va usurati si va spalati cand ploua. Cat despre vot, nu uita ca toate cheltuielile pentru organizarea alegerilor le suportam NOI, nu voi. Si de unde stiti voi care este binele celor din tara?! Ciocu` mic!
Chestia asta ciu diaspora e o diversiune buna. Avem iarasi impartiti romanii. E exact ce urmaresc „prietenii” acestei tari. Diversiune la care participa si cozile de topor made in romania.
@vanatorul de urși,esti un vânător de tîmpenii.va roade ca vrem sa votăm pt. binele părinților și fraților rămași în țară.de unde stii ca afara spăla toți closete?Si chiar dacă o fac o fac pt. ca sunt platiti .Mai bine te-ai uita cum arată closetele voastre in tara,iți vine sa vomiti cand intri.Dati din gura cu harnicia vostra , dar traiti de azi pe maine.
Cine e “comisia speciala” si cum a fost formata? Sper ca e propunere unui USR-ist pentru ca e clar neconstitutionala…E discriminatorie fata de cei din tara. Vor sa voteze, sa vina in Romania! Cum stiu sa vina la sarbatori acasa, vor sti ca e sarbatore si ziua votului!
E complet aberant, nu mai e nimeni zdravan in tzara asta?! Cum sa aiba diaspora trei zile de vot si ala din tzara numai o zi?! hai sa facem o tara electorala, sa bagam in Constitutie ca diasporezul are dreptul sa voteze oricand si oriunde, sa nu se mai inchida deloc procesul electoral, sa numaram si sa schimbam guverne in functie de diaspora si a celor ce manevreaza aceasta masa (nu-si inchipuie cineva ca diaspora ii mai reprezinta pe romanii din strainatate, un plecat, niciodata nu va vota impotriva intereselor celor din tara, sau nu va vota deloc!). Din 2009 fiinteaza nomazii votanti, aglomeratorii la ambasade (Udrea stie, a coordonat actiunea in 2009 pentru Basescu si la cererea acestuia, in 2014 pentru Iohanis, a recunoscut ea) si nimeni nu cerceteaza asta, desi sunt dovezi incontestabile de vot multiplu (in Germania, rromii votanti vorbeau anul asta de 200 de euro), au vorbit oamenii impiedicati sa voteze de aceste hoarde, numai ca nu pare sa-i pese nimanui, o tin gaia-matzu cu tampenia asta pe care n-o mai crede nimeni. E si asta o metoda de a impiedica alegerile libere, numai ca nimeni din clasa politica nu se agita, toti spera, ca la un moment dat, sa poata folosi sistemul in folosul propriu…
Diaspora e de doua feluri: 1. Cetatenii romani cu domiciliul in strainatate, care au contracte de munca, unii chiar au dobandit cetatenia tarilor in care traiesc si care se inscriu pe listele electorale. 2. Diasporezii, adica cei care forfotesc in Vest doar cu buletinul, impusca francul si pe care-i doare-n basca de tara din care au plecat, nu din cauza regimului politic, ci pentru ca n-au nicio pregatire, iar acolo pot cara marfa, ori spala closete fara sa se faca de ras. Astia fac foamea, isi cumpara cate o rabla la mana a treia, dupa care vin in tara si se lauda ce bine o duc acolo. 3. Nu vorbesc de culegatorii de telefoane si portofele, posesori de mertzane si gipane, care au aici palate cu turnulete si se vaieta ca sunt discriminati. Am vazut la televizor cine erau cei care stateau la cozi. Scria pe ei ” cocalari „. Categoriile 2 si 3 sa faca bine sa vina in Romania sa voteze!
Chiar daca se va adopta reglementarea DISCRIMINATORIE prin care diaspora are la dispozitie 3 zile pentru a vota, in ultima zi/ora tot vor fi cozi si oameni nemultumiti ca nu au putut vota. Diaspora este ‘cheia moderna’ pentru frauda electorala, ce au facut de-a lungul vremii guvernele si presedintii ales(e/i) pentru ‘iubita lor’ diaspora ?! Despre prelungirea alegerilor pentru cei prezenti in centrele de vot la ora 21, este ca pe vremuri ‘ dati mai putin sa ajunga la toata …coada’, penibil ! Varianta corecta pentru votul din diaspora : voteaza numai cei care s-au inscris in registrul electoral .
Acum sa vezi munca pe securistii romani!
In fiecare zi vor vota in fiecare tara de 5-6 ori !
Parlamentul sa le mai dea si diurna+cheltuieli de transport!
Lichelele PSD+ALDE sunt fericite caci si-au indeplinit misiunea data de securistii lor!
o porcarie pe care dragnea n-ar fi acceptat-o niciodata.
Pe mine mă deranjează faptul că se face discriminare fata de cei din tara. Poate vreau și eu sa am posibilitatea să votez într-un interval de 3 zile sau prin corespondenta. Am cunoscut mai multi greci. Pai când era zi de vot la ei lăsau totul balta aici și se suiau in avion că să se ducă să voteze fără să comenteze.
Le-a dat timp la soros-isti sa voteze de 100 de ori in toata Europa de vest! Huuo banditilor! Pe 10.08.2018 ati avut bani sa veniti la Bucale sa bateti jandarmii iar acum cereti sa fiti spalati pe picioare de cei ramasi in tara pentru care nu platiti nimic!
precum şi acces la piscină şi bevante calde, dacă e inverno…
Este inadmisibil ca viata mea si a familiei mele sa fie influentata de unii care traiesc in alte state si habar nu au ce se intimpla in Romania si, de obicei, nu-i intereseaza, fiind preocupati cum sa impuste un ban in strainatate.Este total anormal. Asta nu e rezolvare cu trei zile.Pentru o placinta si un suc ivor fi iar buluciti in fata sediilor de vot.Ar trebui ca in Grecia,vrei sa votezi, vii in tara sau te duci in localitatea unde ai domiciliul stabil. Aceasta hotatrire nu rezolva probleme de fond. Citi cetateni sintem, citi votanti, listele auxiliare, programul informatic gestionat de autoritatea eletcorala legala. Numai pentru faptul ca altcineva, nelegal, a gestionat votul,ar trbui anulat referendumul si alegerile. Sa votam din nou legal.
Voi sunteti intregi la cap,cum sa accepti 3 zile de vot pentru diaspora mai ales ca ei locuiesc si muncesc cu acte in regula in strainatate? Bă dementiada,de ce nu ati avut in gura hotararea :CEI CARE VOR SA VOTEZE VIN IN TARA SA PUNA STAMPILA SAU VOTEAZA ACOLO,CINE NU E INTERESAT SAU NU SE BAGA IN TREBURILE TARII,EI FIIND DEJA MUNCITORII PLATITORI DE TAXE SI IMPOZITE IN ACEA TARA! CUM POTI SA CREZI TU GUVERNANT CA CETATEANUL PIERDE O ZI DE MUNCA,CHELTIUE CATEVA ZECI SAU SUTE EURO ORI FRANCI ELVETIENI SA PUNA O STAMPILA???
Daca un „dement” arunca o piatra,sariti toti ca naivii sa o scoateti? Sunteti naivi rau! Ati intrat in hora mocirlei care nu va apartine! Ce viziune tâmpă și ireală!
VOTUL DIASPOREI , O INVENTIE PERICULOASA !DIASPORA ESTE ACUM REZULTATUL UNEI DECIZII
LUATA ÎN DEPLINA LIBERTATE ! NU POTI FI PREZENT ÎN DOUA LOCURI DIFERITE ÎN ACELAS TIMP !
UBICUITATEA ESTE O FANTEZIE ! CUM SA VOTEZI ÎN AUSTRALIA SAU ELVETIA ENTRU CE SE ÎNTÎMPLA
ÎN ROMANIA ? CE LOGICA STA LA BAZA ACESTEI MASCARADE ? CUM SA TRIESC EU ÎN FRANTA SI SA IMPUN
OPTIUNEA MEA ELCTORALA ÎN ROMANIA?
GROTESC !