„Trenul proiectil“ a fost lansat sâmbătă şi este cel mai rapid tren pe care japonezii l-au inventat până în acest moment. Este un expres şi a fost creat pentru a face legătura între Tokyo şi Shin-Aomori, respectiv aproape 675 de kilometri.
Parcurge această distanţă în numai trei ore, iar peste doi ani va fi capabil să atingă nu mai puţin de 320 de kilometri/oră.
Pentru cursa inaugurală călătorii au fost dispuşi să cumpere biletele la preţuri incredibile, interesul de care s-a bucurat „trenul proiectil” depăşind orice aşteptare. Dacă, iniţial, acesta costa în jur de 150 de dolari, la „negru” putea fi cumpărat chiar şi cu de 3.000 de euro.
Potrivit oficialilor japonezi, biletele la clasa I au fost cele mai căutate, fiind epuizate în doar 20 de secunde de la punerea lor în vânzare.
La această clasă, serviciile incluse sunt similare celor practicate de companiile aeriene, oamenii putând să-şi aleagă meniul şi beneficiind de ziare, papuci, dar şi de pături.