Trenul special al lui Kim Jong Un a părăsit Beijingul

În această nouă vizită la principalul său aliat diplomatic, Kim a vizitat, potrivit presei sud-coreene, o fabrică şi s-a întâlnit cu preşedintele chinez Xi Jinping…

Trenul special al lui Kim Jong Un a părăsit Beijingul

În această nouă vizită la principalul său aliat diplomatic, Kim a vizitat, potrivit presei sud-coreene, o fabrică şi s-a întâlnit cu preşedintele chinez Xi Jinping…

Trenul special al lui Kim Jong Un a părăsit miercuri Beijingul, după cea de a patra vizită a dictatorului nord-coreean la vecinul său, menită se pare să le pună de acord strategiile înaintea unui nou summit avut în vedere cu Donald Trump, relatează AFP.

În această nouă vizită la principalul său aliat diplomatic, Kim a vizitat, potrivit presei sud-coreene, o fabrică şi s-a întâlnit cu preşedintele chinez Xi Jinping.

Jurnalişti AFP au văzut garnitura trenului dictatorului nord-coreean sosind în Gara centrală din Beijing miercuri după-amiaza (ora locală), iar trenul nord-coreean a plecat din nou, la puţin timp după aceea, în lunga sa călătorie către frontiera cu Coreea de Nord. Potrivit tradiţiei, Beijingul a păstrat secretul asupra programului vizitei lui Kim, care a sosit cu o zi înainte în capitala chineză.

Potrivit agenţiei de presă sud-coreene Yonhap, Kim a fost primit miercuri, timp de o oră, de Xi Jinping. Cei doi au luat apoi cina în compania soţiilor lor, în cadrul solemn al Palatului Poporului.

Kim Jong Un pare că şi-a sărbătorit marţi ziua de naştere – în pofida faptului că data naşterii sale nu este cunoscută cu certitudine.

Potrivit Yonhap, ei au discutat mai ales despre al doilea summit pe care Kim Jong Un intenţionează să-l aibă cu preşedintele american Donald Trump, după întâlnirea lor istorică în Singapore, în iunie.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.