Hotărârea instanței rămâne valabilă până la soluționarea definitivă a procesului intentat de organizațiile de mediu Declic și Bankwatch România, care solicită constatarea perimării autorizației de construire a obiectivului.
Decizii anterioare de suspendare
În ultimele luni, proiectul a fost vizat de mai multe hotărâri judecătorești. În iunie, a fost suspendat acordul de mediu al investiției, iar în iulie a fost suspendată o hotărâre de Guvern care permitea defrișarea a peste 30 de hectare de pădure de către Hidroelectrica, compania de stat responsabilă cu implementarea proiectului.
Avocata organizațiilor reclamante, Roxana Mândruțiu, a afirmat că oprirea lucrărilor era necesară pentru prevenirea unor posibile pagube ireversibile asupra mediului. La rândul său, Viviana Stoica, reprezentantă Bankwatch România, a subliniat că proiectul ar afecta zece râuri pentru o contribuție de sub 0,1% la producția națională de energie.
Reacția autorităților
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat recent că mai multe proiecte hidroenergetice, inclusiv Răstolița, se află în situații similare, cu grad mare de finalizare, dar blocate în instanță. Oficialul a menționat o putere totală de aproximativ 350 MW care nu poate fi pusă în funcțiune din aceste motive.
Guvernul a inclus Răstolița, la finalul anului 2022, pe lista proiectelor considerate de interes public major, cu posibilitate de finanțare prin programul european REPower EU.
Un proiect cu istoric îndelungat
Construcția hidrocentralei de la Răstolița a început în 1989, iar valoarea investițiilor realizate până acum depășește 200 de milioane de euro. Proiectul este finalizat în proporție de peste 90% și fusese programat să fie pus în funcțiune în noiembrie 2025.
Planurile prevăd o putere instalată de 35,2 MW și o producție anuală de 46,3 GWh, cu posibilitatea de extindere la 117,5 GWh. Guvernul susține că amenajarea contribuie atât la producerea de energie regenerabilă, cât și la reducerea riscului de inundații și alimentarea cu apă a localităților din zonă.
Critici din partea organizațiilor de mediu
ONG-urile contestatare afirmă că proiectul se bazează pe documentații tehnice învechite și afectează arii naturale protejate. Ele atrag atenția că pădurile vizate au un rol esențial în prevenirea inundațiilor, reducerea poluării și protejarea biodiversității.
Următorii pași
Decizia Tribunalului Cluj poate fi atacată. Până la o hotărâre definitivă, toate lucrările la amenajarea hidroenergetică Răstolița sunt suspendate.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Si cand zici ca suntem sabotati din afara de catre parteneri care nu vor sa ne dezvoltam cica e teorie a conspiratiei!
Este o suită de sabotaje, pentru care ar trebui ca Procurorul General să deschidă o anchetă penală împotriva tuturor celor care blochează investiția!
DACA in Romania ar exista un POPOR – acum , 1 000 000 romani erau obligati de imprejurari sa protesteze in strada .
Cum insa in Romania exista doar o popullatie manippuullaata si prostita …..
Ong-urile și justiția au boicotat dezvoltarea României . Trădare de țară!
Bravo asa si nilor economici. Pentru asta va luati pensii speciale.
Oare nu pentru asta a fost instalat la putere binomul Dan – Bolojan?
Niste fufe habarniste platite bine de organizatii din afara submineaza industria energetica a tarii pentru niste motive puerile cu care ne-au obisnuit.
…hotararea Tribunalului Cluj!.
Prostia e inutila. Trebuie lepadata.
ATENȚIE ! Prețul unui kW produs de o hidrocentrală este de 0,0073 lei / kW /h . Diferența pînă la aproximativ 1,4 lei / kW / h , la factura consumatorului , adică de 200 de ori mai mult , e furt girat de statul romăn și ținut de șase de ANRE . Paznicii furturilor din buzunarele romănilor . Se poate consemna . Este cel mai flagrant furt , nesimțit , grobian … , din istoria omenirii !
Am lasat o tara cu industrie si agricultura, dar tradatorii si oiengeurili anti-romanesti au stricat totul.
nu e bun deloc !!!
e toamna si incep ploile excesive purtate de cicloane si vin inundatiile !!!!!
de urgenta trebuie finalizate toate lucrarile de acest tip!!!
faceti sepucu / harakiri?
Onorata Instanță de la Cluuuuuuuuuuuuuuujjjjjjj , pune umărul la distrugerea rapidă a sistemului hidroenergetic național cu o importanță greu de estimat pentru siguranța vieții în Romănia . Magistrații circari cu ciocanul în mînă , invocă în motivații , lipsa și temeinicia procedurilor din partea statului ca proprietar și a investitorilor în apărarea cotra ONG-urilor criminale plătite să distrugă nația romănă . Cu termene de un an ( 365 de zile ) între procesele de judecată , date de onorata instanță șucărită că oamenii răi vor să le diminueze salariile și pensiile , romănii vor plăti facturi de zece ori mai mari ca cei din restul lumii și se vor usca de sete avînd la dispoziție cel mai valoros bazin hidrografic din Europa . Sic transit gloria mundi !
Declic și Bankwatch România saboteaza economia nationala. idem tribunalul respectiv.
De n-o fi un blat intre ei proeuropeni-Ursula-ONGuri proeuropenii au vandut meciul si arunxa vina pe justie. Justitia e a lor.
Afara cu onegistii din țară. Taie prea multa frunza pe banii străinilor..ca sa ne saraceasca la piele ..afara cu ei ..asa cum au făcut ungurii..
Cam cu chestii d’astea se ocupa si actualul ocupant al unui fotoliu ‘foarte inalt, cel mai inalt’, dupa care se ‘dadea la pace’. Asa spun gurile rele din targ… 😎
La FEL ca la BANII și TOOOOT CE au furat de la Noi, Românii, CelTREIImperiiDeJaf pentru care TREBUIE aă avEM, Noi, Românii SOCOTELI PRECISE, PLUS Dobânzile AFERENTE,
ȘI LA
Slugile LIFTESQUES din OriCE CRACĂ Administrativă, Judiciară, etc. TREBUIE să avEM L LISTĂ.
PRECISĂ:
Avem deja prea mult curent. Probabil ca deranjeaza coropisnitzele.
Dar ar trebui sa secati si lacul Vidraru, ca din cauza lui nu mai canta huhurezii……[Rumburak]
ONGistii luati si bagati la inchisoare pentru subminarea economiei tarii,ei reprezinta interesul stapanilor straini ai lor,cat despre justitie [ e o cloaca mafiota ] tot jaful facut dupa 89 a fost facut cu ajutorul justitiei !
Ce ticalosi, cum pot zice că pădurile au rol de reglare a inundatiilorcand acumulările au acest role incredibil ce niste golani fac atâta rău, huo Declic și Bank watch!
CHE Rastolita are si echipamentul energetic in centrala,montat de 25 de ani,si nu se mai face punerea in functiune ca asa vor niste straini de Romania
Declic și Bankwatch România sa vina mai intai sa cerceteze autorizatiile de mediu la Kronospan si Schweighofer din Sebes.
E incredibil ce mizerie se poate intampla! Si noi stam si ne uitam. Inca n-ati inteles ce reprezinta ONG-urile astea, dupa atatea dezvaluiri?
avocata face bine si merge sa vada ca natura nu a disparut la barajele artificiale Vidraru/Bicaz sau natural Lacul Rosu…ma intreb pe ci ar apara in cazul lacului Rosu? Dar spuneti-i jurista si nu o intrebati ce planta e monomcotiledonata…s-ar putea sa nu stie desi face pe a tot stiutoarea…
dar celulele fotovoltaice nu modifica mediu asa de curiozitate…
Magistratii din Cluj si ONG.urilșe de ce sorosisti sunt platiti?
Reati ai dracului cu ONG-urile astea de mediu, dar ONG-uri minime nu exista sau de loc? Citez și explic „ONG-urile contestatare afirmă că proiectul se bazează pe documentații tehnice învechite și afectează arii naturale protejate.” Băi țăcăniților, cum adică au expirat sau sunt vechi, dar documentațiile au termen de valabilitate precum brânză de vacilor? Cum e posibil sa fie finalizat peste 90% lucrarea și branzoasele astea împuțite să aibă dreptul de a bloca un proiect uriaș început înainte de 1989? Cum e posibil ca justiția să se uite in gura acestor brânze expirate și vechi? Astea din ONG-uri habar nu au pe ce lume trăiesc, sunt stimulate financiar pentru oprit de la progres Romania! Cum e posibil că justiția să facă „pact” cu branzoasele expirate învechite să oprească proiecte prin care Romania poate progresa? Upssss, nu îmi vine să cred!
uniti in cuget si simtiri pentru protectia gargaritei pelinului, misiune specifica unui stat de drept
Bravo Justiției care de fapt se răzbună că s-au atins de pensiile speciale,iar despre ONG-urile contestatare asta au făcut de 35 de ani că le-a mers cu juriști slab pregătiți ai ministerullui.
Am fost recent la barajul de la Bicaz și pe lacul Izvorul Muntelui. O splendoare! Organizațiile astea „de mediu” au o misiune diabolică și încă mai au bani, știți voi, tot de la ăla cu cornițe. Altă explicație nu există.