Triunghiul Bermudelor: A dispărut comisarul, ba nu!

Comisia Europeană nu a primit niciuna dintre propunerile pentru funcția de comisar european din partea României, respectiv Dan Nica și Gabriela Ciot, au afirmat pentru Mediafax un oficial al instituției.

Pe de altă parte, premierul Viorica Dăncilă susține că propunerile au fost trimise către Comisia Europeană încă de când a fost luată decizia privind cele două nominalizări.

„Nu am făcut propunerea? Nu am mers cu două propuneri? Le-am trimis de atunci, cele două propuneri. Nu am mers pe două propuneri?”, a spus luni, la Parlament, Viorica Dăncilă.

Președintele PSD, Viorica Dăncilă, a anunțat, marți, după ședința Comitetului Executiv, că Dan Nica rămâne propunerea pentru funcția de comisar european, iar dacă se cere, social democrații au și o propunere de rezervă, o femeie, respectiv pe Gabriela Ciot.

Comisia pentru Afaceri Juridice (JURI) a Parlamentului European a decis, luni, prin vot, că Rovana Plumb și Laszlo Trocsanyi nu sunt apți pentru funcția de comisar european. Comisia a trimis o scrisoare cãtre președintele PE.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

4 Comentarii

  1. E bine ca propunerile nu au ajuns la CE sau au fost oprite in drum, ele oricum nu vor fi validate de PE niciodata.
    Actualul si potentialul viitor presedinte prin Guvernul meu va face nominalizarea ceruta de stapani, ceva de genul Ciolos, Siegfried, Macovei, pentru a-si primi rasplata tradarii de neam si tara.

  2. sa ofere in CE, spunandu-le: am inteles ca sunt prea multi sobolani care rod documentele, incat v-am adus inscriptionata in metal, sper sa nu ia foc CE-ul si sa se topeasca nominalizarea…

  3. Nu a disparut Comisarul, cred ca analfabeta Veorica tine postul in stand by pana DUPA Motiune!
    Trece motiunea, pleaca Veorica Comisar european din partea Romaniei!
    A declarat azi la ADEVARUL LIVE ca si-ar dori sa fie Comisar european!
    Va inchipuiti, i se potriveste perfect, analfabeta cum e, nu-i deajuns cat s-a facut de ras in Romania in aproape 2 Ani, vrea sa se faca de ras in toata UE!

  4. O fi trecut pe la secretariatul CE baiatul ala romanesc Zigfritz sa bea o cafea cu secretarele.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.