În această seară, Fundația Alexandrion lansează concursul de creație pentru noul trofeu al Premiilor „Constantin Brâncoveanu“.
Sculptori, artiști plastici, creatori și iubitori de artă sunt invitați luni, 12 martie, la recepția lansării concursului, găzduită de Hotel Radisson Blu din Capitală, Sala Atlas I, începând cu ora 18.30.
Cu acest prilej, Fundația Alexandrion va anunța componența juriului, valoarea premiilor puse în concurs și coordonatele de creație a trofeului.
Ajunse la a cincea ediție, Premiile „Constantin Brâncoveanu“ se vor acorda și în acest an în onoarea valorilor culturale românești. Lucrarea desemnată câștigătoare în urma concursului va reprezenta trofeul ce va fi decernat începând cu următoarea gală a premiilor.
Fundația Alexandrion își propune ca acest concurs să reprezinte atât o șansă la creație, cât și o șansă de promovare și dezvoltare a sculpturii românești.
De-a lungul anilor, Fundația Alexandrion s-a implicat în numeroase acțiuni de binefacere pentru copii și vârstnici, sponsorizări în domeniul sportului și festivități de premiere a performanțelor în cultură și științe.